la mine acasă,
între pereţii de
eternitate
ai unui cristal -
din greşeală!
am vărsat sticla de lumină
pe costumul imaculat
al unui domn arţăgos
şi, se ştie doar,
petele de iubire
nu ies.
*
cât greşesc, râvnind
să mă pictezi tu
în culorile soarelui?
şi
să îmi poarte
altcineva
căldura în piept
ca pe o povară
scrisă în sevă.
No comments:
Post a Comment