simfonia
trecuturilor
care n-au fost
îmi leagă
coardele vocale
de cântecul lor
de sirenă
mă târăște
prin praful stelar
și noroiul primordial
al ființei care sunt
dincolo de povești
și ies de acolo
atât de prezentă
atâtea mituri
jupuite de sub pielea mea
încât celor
care n-a trebuit decât să deschidă gura
și le-a ieșit în zbor ușor
melodia
în cor cu atâtea alte voci anonime
le par altceva
un fel de întuneric orbitor
de care s-au ferit toată viața
