Friday, June 6, 2025
nevară
Thursday, December 5, 2024
Clipe de Vindecare
Tuesday, June 11, 2024
Stele în ochi
Wednesday, September 22, 2021
Maraton
Saturday, June 26, 2021
Mă voi întoarce altă specie.
Din coconul în care am devenit
mai puțin și mai tremur decât eram,
voi zbura.
Data viitoare când mă veți vedea
voi fi ceva diferit, ceva netezit,
o specie de soare,
un cântec de verde și de rouă proaspăt formată
împrăștiat în toate punctele cardinale,
între degetele de la picioare,
în plexul solar al unei găuri albe.
Aștept
timp de nouă vieți și o încercare prea mare,
timp de șapte generații de înfiorare.
Aștept
zorii din inimă, să mă poziționez în unghiul potrivit
față de tot ce crește viața în mine.
Și când mă voi ridica
din iarna în care m-am înfășurat întreagă
într-un sfert de minut de absență,
mă voi întoarce un eu cu rădăcini mai solide,
un alt regn de suflet, un ecou de big bang
nemaiauzit, abia acum primit.
O încăpere spațioasă se deschide
milimetru cu milimetru, ființa mea,
și va fi loc de toți și de toate,
va fi timp de respirații încete și adânci împreună
cât nu a mai fost înainte de a privi cu ochii ăștia
această creatură lipicioasă de lumină din mine.
Tuesday, June 22, 2021
21 iunie
Tu îmi ești
ziua cea mai iubită de soare.Ziua iubită de soare chiar printr-o perdea groasă de ploaie
și printre dinții mei care știu limbajul tunetelor.
Iar prin trecutul rece care îmi curge uneori
pe șira spinării când ceva din întâlnirea noastră
seamănă a noiembrie și a furtuni care m-au luat cândva pe sus,
tot îți simt razele pe piele. Vocile noastre
se împletesc ca un curcubeu. Ne înțelegem
rănile și puterea dincolo de alb.
Cred în tine și crezi în mine
ca o religie care se creează din propriile măruntaie de mit.
Focul din noi este blând. Frigul din noi este fertil.
Formăm un trib. O familie de inimi
destul de spațioase să putem cuprinde în iubirea noastră
intreaga lume, pas cu pas.
E destul timp. E destulă lumină.
Monday, May 24, 2021
melodia din care ești plămădit
să împodobești timpul
cu sufletul tău.
să îți pui vocea covor roșu
pe care să pășească soarele
într-o după-amiază de iulie târziu.
să îți abandonezi respirația
maidaneză la intersecția dintre eu și acum.
să înțelegi fără cuvinte
cum s-a clădit universul
pentru că în pieptul tău se coace unul nou
chiar în acest moment de prezență,
cuptor mic al liniștii dintre două curajuri.
x
Sunday, April 18, 2021
După răni
În zâmbetul tău,
unde în solul infertil
al unei vieți amare
și îndoite cu prea multă apă de la robinet,
prind rădăcini raze de soare,
vina de a da buzna în rai
cu tot corpul și cu un pic de aură mai mult
implodează.
Am ajuns aici în trenul cu tragedii în loc de vagoane
și înstrăinări în loc de roți. Am ajuns aici
pentru că aveam lacrimi de plâns,
durere de lăsat firimituri
să-mi amintesc drumul înapoi spre casă,
să aibă de ciugulit porumbeii și eu drept să mă plâng
că am țipat înainte de a nu fi auzită.
Dar nu. Există locuri ca spațiul dintre mine și tine,
călduri care luminează o cale greu de acceptat
până cresc uși unde înainte vedeam doar munți,
cresc pene în mine și oglinzi
prin care îmi văd, ca printr-o sămânță copacul,
aripile.
E ceva atât de viu în tine,
ceva atât de fierbinte în felul în care îți atingi frigul,
încât aproape cred că în noi se nasc
pui de zei în fiecare clipă de întâlnire autentică.
Friday, April 16, 2021
Eroi în surdină
Griji. Ținem fiecare câte o
tulpină verde-bolnav cu un soare în vârf
în loc de floare. Stăm unii lângă alții
când am vrea să fugim, să ne înghețăm
corpurile până se găsește leac
pentru disperare. Dar rămânem.
Facem un buchet cât o pădure.
Cu arsuri de gradul trei pe pielea subțire
a sufletelor noastre etern nepregătite,
strălucirea lor începe să aibă ecou.
Până dincolo de marginile universului.
Până în mine.
N-am știut ce înseamnă clima continentală
în inimi care stau cuminți una lângă alta.
Fac incendiu din tot ce mă știe - din livezi,
din temple,
din magazine de bijuterii, din librării
și din băncile din parcul unde dacă voi mai păși
vreodată, voi păși singură, pentru că și eu
am ținut sori în ochii furtunilor altora
și uneori a fost de ajuns și uneori a fost de înțeles
o lecție de foc.
Mulțumesc, omule, că încă ții
păpădia asta de soare în buchetul meu ofilind.
Monday, December 28, 2020
răbdare
muzica îmi curge prin toți porii.
un râu de vibrații îmi izvorăște
din plămânii-păduri ascunși adânc
în pântecul soarelui
care plânge cu un ochi și cu restul trupului
luminează.
sunt acasă aici, în mine,
când între cuvinte rostite sigur,
rostogolite pe limbă, într-o mie de limbi
rugate să se ardă complet până-n tăcere,
îmi găsesc rădăcina
adânc în miezul timpului.
și plânsul devine cântec.
și cântecul rămâne.
și în așteptare înfloresc
trandafirii albi uitați în mine.
Tuesday, December 22, 2020
cineva să te mângâie
cu urme de scoici pe tălpi,
fire de nisip și miros de râset în păr,
soarele ți-a ars speranțele
ca floricelele de porumb
ale unui copil care abia a decis
să învețe ce este răbdarea.
sub limba lui de lumină, pielea ta
poartă neînțelegerea roșie, aburindă,
poveste tatuată ca un tremur
până la os, de oricâte ori ai rescri-o.
povestea asta și-a făcut cuib în tine
mai adânc decât cuvintele.
munți de urcat și cețuri de înfruntat
și oameni care nu văd decât iluzii marine
prin spuma spărturii valurilor la malurile tale.
chiar oamenii de lângă te cred stâncă
și nu aud cum îți zgârie marginile pietrelor
carnea, din interior. și rănile-s mute
sub apa sărată
sărutată de cultul durerii.
și zbori ... zbori cu aripi de hârtie
subțiri de trece prin ele
lumina-n surdină a lunii
cu gust de portocală.
pe pereți de vis îți odihnești capul.
gândurile îți patrulează în artere
în căutarea personajului
celui mai neașteptat, celui mai dedicat,
cineva care să nu fi mai fost scris așa
în povestea nimănui altcuiva, cineva
proscris ca tine, descris - atins abuziv de adjective,
cineva cu degete străvezii
de la șters lacrimi,
cineva a cărui ureche muzicală să distingă
în tăcere, țipătul.
cineva care să te mângâie.
lumânările își plâng carne din carnea lor
să îți poarte în ceara topită drumul
puțin mai strălucitor, în zbor
cu aripi de hârtie ...
Saturday, July 11, 2020
dintr-o dată, de nenumărate ori
Sunday, May 24, 2020
darul transparenței
și prin adolescența ei ca un lac limpede
se puteau vedea peștii multicolori otrăvitori
din adâncuri
fără ca soarele amiezii să îi ardă libertatea.
Friday, May 15, 2020
vremelnicií
pe care le strânsesem în barbă
și le legasem cu fundă lichidă
să ți le dăruiesc.
nu găsesc ochii
pregătiți să topească
toate ghețarele
și apoi să privească
soarele în față
curgându-mi în vene
ca și cum nimic nu s-ar fi
oprit.
nu te găsesc decât pe tine
într-o colecție de poezii,
majoritatea nescrise
undeva la o clipă-lumină
sub pământul frunții mele.
îmi ești
mereu prezent. timpul se dilată
în gândul meu la tine.
se albesc toate - de la rădăcina
firului de păr, prin floarea de măr,
până la portretul detaliat
al ultimelor zile, care se vor estompa
pe hârtia vieții, odată cu mine.
Saturday, May 2, 2020
viaţa în jurul cozii
Monday, March 30, 2020
autonomie
Poezie publicată în volumul Serenitate, Editura Letras, 2020
https://letras.ro/product/