terapeutică

între prăpăstiile

cât universul şi un pic mai adânci

şi strângerile de gât

ca însetatul portocala,

te cunosc

în jumătăţile de măsură

de care m-am ferit

toată viaţa.

în ochii tăi

vocea mea

curgând prin cuvinte nemaiauzite

se limpezeşte

ca marea Egee într-o lună însorită

când n-are voie nimeni pe plajă.

uite-mă

cum cos

rupturile dintre ai mei şi ai lor

cu firele mele de frică

şi acele lor subţiri

pe etamina supravieţuirii.

începe să se schimbe

conturul

şi din contur se nasc

portrete noi

înăuntru.

când mǎ cos pentru cineva

(sǎ nu mǎ mai înţep în acul tǎcerii)




punct cu punct,
învǎţ sǎ fiu cât mai clarǎ
când nu pun punctul pe i;
.
m-am înţepat cu acul tǎcerii
şi mi-a dat imbold sǎ
mǎ cos pentru tine
bidimensionalǎ şi coloratǎ.

pe etaminǎ sunt cea mai vie.

punct cu punct,
mǎ aplatizez
ca sǎ încap
pe sub uşa sufletului tǎu -
doar cât sǎ strecor o scrisoare
atât de intimǎ, încât de dragul
a ceea ce am sǎ-ţi spun,
am uitat cum se scrie.

în limba mea maternǎ, curajul
se furişa, parcǎ, între ghilimele.

în alte cuvinte, iatǎ-mǎ, iartǎ-mǎ,
am pierdut ceea ce îţi datoram,
am spart piesa unicat pe care am
împrumutat-o din lumina inimii
tale.

cu câteva împunsǎturi
şi zeci de ore aruncate la gunoi
în mod artistic,
rezolv prea puţin.
plâng prea puţin.
te strig pe nume
ridicol de puţin.

poate mi se vor împânzi ochii
şi mǎ vor orbi propriile vorbe nerostite
pânǎ când, obositǎ, în ultima noapte
sau mai târziu,
voi deschide larg toate ferestrele
şi-mi voi da voie sǎ recunosc
cǎ mi-a prins un curent sufletul
şi nu mǎ mai vindec de lumina ta.

îţi mulţumesc.

nod de bucurie

am un nod de bucurie
in gat
si nu vreau sa il desfac,
nu inca.

mi te-ai cusut pe suflet
cand eu aveam unghii de invinsa;
miscarile fine
nu erau punctul meu forte,
nu inca.

iar acum am un nod de bucurie
in gat,
o randunica ce nu mai vrea sa
migreze doar fiindca
mama supraprotectiva septembrie
i-a povestit despre frig
cu vocea grava si blanda.

randunica din sufletul meu
nu vrea sa migreze departe de tine,
nu inca.

deja
s-a facut funda
bucuria in mine
si nu o mai pot trece
prin ochiurile vietii-etamina
decat sub forma de lacrima.

m-ai adus acasa
in tarile calde
cu tesatura fina a grijii tale.
m-ai adus acasa. unde era locul meu
dinainte de a se fi construit raiul,
deja am ajuns.

goblen

ma cos pe mine din ata colorata:

ma innod si deznod pentru tine
fiindca propriul suflet mi s-a ieftinit
prea mult pentru asa efort
si pentru ca iubirea mi-a ruginit
incat eu pot doar sa
ma expun pe etamina

in timp ce un cantec plange pentru mine
fiindca eu nu am voie

dansez cu acul
si cu ochii uscati
care au uitat sa te intrebe
daca tu chiar esti de acord
sa-mi fii mare in desertul asta.

ma cos pe mine din ata colorata
si-mi tremura mana un pic
cand te privesc si observ
ca maine s-a facut azi
mai repede decat ma asteptam

dar tu ma vezi, ma vezi cu adevarat

desi uneori nu sunt decat o floare
iar alteori ma prefac intr-un cactus
sa nu te supar.

ma inramez singura in bratele tale

si poate, intr-o zi, nu-mi va parea
o indrazneala prea mare

sa-mi tes un singur fir de ata
din sufletele noastre colorate

si nici un sacrificiu enorm
sa te pastrez doar in mine,
fotografie descusuta a trecutului.