Eroi în surdină

Griji. Ținem fiecare câte o
tulpină verde-bolnav cu un soare în vârf
în loc de floare. Stăm unii lângă alții
când am vrea să fugim, să ne înghețăm
corpurile până se găsește leac
pentru disperare. Dar rămânem.
Facem un buchet cât o pădure.
Cu arsuri de gradul trei pe pielea subțire
a sufletelor noastre etern nepregătite,
strălucirea lor începe să aibă ecou.
Până dincolo de marginile universului.
Până în mine.
N-am știut ce înseamnă clima continentală
în inimi care stau cuminți una lângă alta.
Fac incendiu din tot ce mă știe - din livezi,
din temple,
din magazine de bijuterii, din librării
și din băncile din parcul unde dacă voi mai păși
vreodată, voi păși singură, pentru că și eu
am ținut sori în ochii furtunilor altora
și uneori a fost de ajuns și uneori a fost de înțeles
o lecție de foc.
Mulțumesc, omule, că încă ții
păpădia asta de soare în buchetul meu ofilind.

un aer ca dorul de tine

(marea moartă și argintul viu)



miroase a iubire arsă.
de-asta nu mi-e deloc frică
de incendii.

*

fug pe casa scării, în jos,
ca o spirală fragilă din panglică
de panică și adn, să nu îmi explodeze
creierul în ale cărui sinapse
nu mai încapi.

*

îmi lipsește mirosul tău de mare
despletită de vânt.

m-am luat la vorbă cu amintirea ta
în rafale și am uitat cu desăvârșire
ce gust are fericirea.

*

azi dimineață era
anul trecut pe vremea asta

și parcă nu mai există timpul
decât ca o glumă proastă
între țigară și fum - o aventură
cu început de basm și final tragic

de inexistent - așa că mă văd
pe mine care nu trecusem încă
prin tine ca prin război,
ca prin cerul senin al nemișcării -
doar, doar voi redeveni
Ființă.

și parcă ninge neîncetat cu pene
din aripa mea atrofiată,
ninge până când îmi devine viitorul alb
imaculat de orice speranță.

pericol de incendiu

cu atatea batraneti in spinare
si atatea morti atarnate de umerii mei,
mi-am dat voie in sfarsit sa adorm;
sa ma impac cu pleoapele
si sa iubesc
discret ca un cantec de leagan.

dar n-a fost sa fie
ramura de maslin
si n-a fost sa fiu -

am alergat inauntrul meu
sub plapuma
c-asa am fost eu mereu, transparenta
pana la indecenta,

inocenta pana la refuz.

*

tu esti cartea interzisa.
profetia autoimplinita.
trifoi cu patru foi
pierdut de un calator in desert.

asa ca eu ascult, ascult ca o fata cuminte
susurul raului din mine
de la izvor pana-n mare
chiar cand valurile ma sterg putin cate putin
ca pe o piatra prea mandra

si ma trezesc nisip
la picioarele tale, o bucata de hartie
pe care scrie albastru pe alb
ca m-am indragostit
iar eu nu mai pot sa fug sub plapuma,
nu mai pot sa inspir si expir numele tau
si sa ma mint

ca nu ma arde la picioare
diamantul asta ros de ape si incins de prea mult soare
care a fost candva sufletul meu.

*

oare as mai fi binevenita in inima ta

daca ai sti ca eu fumez iubire
pana mucul de tigara pe care mi l-ai imprumutat
se transforma in incendiu?

viata mea la o tigara

pun un pansament murdar pe rana
si fluier
eu, soldatul caruia-i lipseste un foc
in mijlocul incendiului
eu, care nu mai cred in arta de a fi om
si totusi mi-am cautat inca un artist.
totul in viata mea se rezuma
la cate incendii imi mai permit sa supravietuiesc
pana fac rost de un foc,
cate focuri imi mai trebuie
pana ma fac muc de tigara
si de cate timbre mai am nevoie
pana am colectia completa si merit
sa nu mai fluier in fata ta ca o sluga proasta.