Amorțire

 

Trec orele pe lângă mine

ca localnicii din cel mai frumos loc de pe pământ.

Niciun răsărit nu merită scâncetul mușchilor

și căscatul cu gura deschisă ca și cum ar vrea

să se rupă și să tacà pentru totdeauna.

Lasă, copile interior,

nu-i neapărat să dormi și să sforăi. 

Pot trece orele, zilele, anii de agonie

pe lângă tine chiar dacă ai ochii deschiși.

O formalitate

până se îndură vreun zeu preistoric

și îți aprobă cererea

să te transformi într-o stea ...

O să îți șteargă povestea din cartea sfântă a durerii

și nu o să mai existe timp 

care să treacă ascuțit periculos de aproape de tine.

 

Stele în ochi

 

Stele în ochi 

- nu e ce crezi -

doar că am încetat

să mă consider noapte

după alte fusuri orare

(acum mă cunosc pe numele adevărat 

de Lumină)

un steag în vânt

- nu ne desparte -

fiind propriul ţinut

eu şi tot ceea ce este firesc în mine

eul meu fără piele

îşi lasă adevărul purtat de aer către tine

- încredere

că îl vei prinde în inimă fertilă -

Stele în ochi

- în sfârşit

după o viaţă de căutări 

şi de poziţii nenaturale

şi de încercări de reparare -

mă iubesc sub privirea aurorei boreale

soarele are mai multe feţe

decât credeam

Degustare de Claritate

 

te văd 

ca pe steaua 

din poezia preferată

te văd

în mine

raze care mă mângâie

din interior

foc care mă ceartă

de sub propria piele

dor 

ca un incendiu

care nu se stinge cu apă

ci cu un da din toată inima

da

chiar şi pentru nu

te văd

cum iubeşti

ca un râu puternic

croindu-şi drum printr-un labirint de bolovani

pe care nu ştii cine ţi i-a pus în drum

azi te văd cum iubeşti

ca mine

te văd cu ochii închişi

stea din constelaţia mea

sens ce aşteaptă

cuvântul care îmi stă prea răbdător

pe limbă

de-atâta amar de timp

oare tu mă vezi

văzându-te?

 

dinamică

călăreţ

impunător

soarele de iulie

pe spinarea muntelui

se duelează

cu linia orizontului

arbitru

întunericul

stă în poziţie lotus

pe covorul de

stele

aşteptându-şi momentul

să strălucească

în barbă









Poezie publicată în volumul Serenitate, Editura Letras, 2020
https://letras.ro/product/serenitate-ebook-epub/
 

viziune

oh, stelele din ochii tăi!

sunt căzătoare.

arse demult

în gravitaţia

inimii mele

veşnic căutătoare

de zbor mai sus

şi de nori minciună

pe cerul senin care este

pur şi simplu

respiraţia mea în acest moment

nici mai lungă, nici mai scurtă

decât cea a prizonierilor

închişi în propria furtună

fără să ştie că sunt

prizonieri. 

Zâmbetul

(lung, cât o clipă

în care chiar

suntem)

am cules - fără să ştiu! -

steaua căzătoare

care credea doar în lumină.

ea mi-a amintit

cum se răsare.

mi-a ghidat razele

şi mi-a dat re-naştere

din privirea-i blândă

reflectând doar strălucire.

când în atmosfera ei fulgera

şi eu tunam, ca un ecou,

ne-am îmbrăţişat -

viitorul meu şi trecutul său

s-au împletit, vindecând

chiar şi ce nu trebuia vindecat.

ne-am izbit istoriile şi umbrele

una de alta

şi ne-am trezit cântând

imnul morţii

în armonie, cu pathos,

aşa cum numai doi muguri de iubire

pot cânta împreună -

indiferent ce nume le dau

dicţionarele monolingve,

limitate la sunetele pe care

o mână de oameni

le-au ştiut scrie.

m-a înmugurit - fără să ştie! -

soarele care nu mi-a înţeles verdele, dar

aşa suntem noi:

el, plin de strălucire.

eu, pictoriţă de viaţă şi freamăt .

asimetric

relaxăm și contractăm timpul
ca uterul unei gravide
care nu știe dacă își iubește copilul.

eu, de partea stelelor, îmi arunc strălucirea
dincolo de moarte, să ajungă unde este
mai multă nevoie de ea;

tu, ca luna nouă, plină de posibilitate,
îți așterni lumina elegant
în coșul de gunoi al nopții
și aștepți să răsară altcineva
și să fie Soarele cel mai Soare
pentru a recunoaște bobocul de ziuă
care îți înflorește sub nas.

maturitate, crăpături şi lumină

eu am voinţa să suport orice crăpături

ca să mă fac ziuă, mi s-a lăudat ea

privindu-mă cum îmi lăsam puii de lacrimă

să zburde nestingheriţi pe obrajii

cerului din emisfera mea.

îmi pun o dorinţă, m-am temut să răspund

căci superstiţiile sunt un delict

în ţările străine ale anumitor suflete.

*

când a ars-o soarele până la os

şi i-au ruginit ochii de durere,

eu eram acolo, deşi îmi era încă noapte.

aş fi dat foc şi stelelor căzătoare ca să nu crap

de ziuă

pentru că acum câteva luni eram umbră

şi am crescut mare întuneric

în pântecul frigului

şi mi-e frică să fiu exilată de aici

pentru că nu ştiu dacă mi-am câştigat

dreptul la soare.

dar ... când pe ea a ars-o soarele până la os

şi s-a înserat şi i-a fulgerat sufletul

şi era încă oarbă şi nu înţelegea

cât de frumoasă este, printre nori şi luna nouă

a puilor ei de voce care au evadat

din curtea strâmtă a părinţilor,

eu eram acolo, intactă, netrăită şi gata să mă ofer

fâşii de umbră oricărei călătoare obosite de-atâta furtună.

*

vrei să te învelesc în aurora boreală

ce mi-a crescut pe pielea de găină

când te lăudai că ai învăţat să nu plângi?

punctuaţie neortodoxă

ţi-am corectat punctuaţia vieţii
nemilos, fără să te întreb.
ţi-am pus câte o stea
la finalul fiecărei propoziţii
şi te-am rescris cu majusculă.
când te-am simţit mai nesigur,
ţi-am mâzgălit chiar câte trei stele
să-ţi lumineze drumul
către o nouă idee.
când te-ai mirat de atâta strălucire
şi ai zâmbit, scuipând fericire
de neatent ce erai, ţi-am desenat
o stea căzătoare
să-ţi fie lină aterizarea
şi să ţi se împlinească
raiul când atingi pământul cu tălpile.

aşa am făcut. fără să mă obosesc
cu realitatea, cu gramatica limbii tale
sau cu prostii cum ar fi
că tu mi-eşti soare şi eu ţi-s lună.
se ştie că nu este rolul meu
să te luminez
dar
iată că mie îmi place
să-mi consum pixuri întregi cu mină de lumină
mângâind foaia sufletului tău.