Showing posts with label vindecare. Show all posts
Showing posts with label vindecare. Show all posts

Sunday, November 1, 2026

[Îmi stă o poezie în gât]

 
Îmi stă o poezie în gât.

Nu o pot nici înghiți, nici scuipa.
Îmi infectează țesuturile. Supurează
rana pe care nimeni nu o vede.
Stau cu durerea
și cu o lumânare în fața gurii deschise
ținându-mi respirația,
să nu mi se stingă
ultimul strop de lumină.
Încet, încet, se topește
nodul de povești fără final -
pic, pic, ploaie de lavă și piatră, câte un cuvânt
ca ceara topită
arde hârtia
ochilor naivi care mă primesc în ei,
să intru ca într-un lac sărat,
cu picioarele murdare,
să mă spăl, să mă vindec, să îmi
amintesc
cine
sunt.

Thursday, December 5, 2024

Clipe de Vindecare

 
Car 
ulciorul cu muzică 
proaspátă
direct din izvor -
simt în ea 
cum încă pulsează
valurile.
Sângele meu
în acorduri.
Pe suprafața cântecului,
după ce s-a liniștit și limpezit,
plutește.lumina soarelui de dimineață
transformând fiecare picătură în calea sa,
bucurând miezul de curgere
al zilei care nu vrea
să vină și să treacă ...
Cine știe ce beznă de lună nouă 
o așteaptă?
Dar aici și acum, în vibrația lichidă 
a melodiei,
nu mai contează nimic altceva.
 

Thursday, March 2, 2023

Doruri terestre


Vreau să curg 
ca luna din fluviu în mare,
topită de un val înalt,
descompusă în lumini, 
să rămână doar un cântec
din mine.

Dar, asemeni lunii, sunt piatră
ruptă din mine 
de-o altă piatră, hoinară, 
nu de moliciunea hrănitoare, rotundă,
de care mi-e sete. 

Stau de pază
să nu lovească întunericul prea tare
în moalele capului
pământul, bătrân corp căruia îi cad pădurile.

Curgerea vie în care aş fi vrut să pier
din iubirea mea se naşte.
Acolo unde eu nu ating decât cu o rază
înfloreşte mareea 
dătătoare de dans şi de viaţă.

Monday, January 23, 2023

Călătoria nedorită

 
Am călcat în apele murdare ale propriului trecut,
m-am privit în acea oglindă 
ca printr-un întuneric brusc
care face ochii să doară şi inima să vrea
să fugă din piept. Să vrea şi să stea şi să
constelaţie de adevăruri care nu se asortează
dar merg împreună.

Am trecut încet şi împreună
prin apele murdare ale trecutului meu singură.
Tu ai ieşit fără de pată. Eu am ieşit mai întreagă
decât când m-am născut deja decupată în formă de trebuie. 
Acum te privesc printr-un cer mai senin.
Acum mă simt dincolo de carne,
o suflare de viaţă care continuă
şi devine propria melodie. 


Sunday, September 26, 2021

Întâlnire de lumină

 

și din pântecul de piatră al nopții
se va naște cel mai arzätor soare,
o portocală de lumină domnind
peste valurile spasme din inima mea
în care prea multe corăbii și-au văzut sfârșitul.
Din spuma valurilor sparte
ne-am format noi, nisip fin
care primește în răcoarea sa tălpile obosite
ale călătorilor rămași pentru o clipă lungă
fără destinație.

și când pieptul meu a cunoscut înecul,
te-am găsit pe tine
și când te-am cunoscut pe tine,
am înțeles aerul
și i-am făcut loc între cuvintele mele.

și din luna ochilor mei plânși
care au arătat puțin din cale în fiecare întuneric,
s-a născut de fiecare dată răsăritul.

Monday, September 20, 2021

Conținere

 

Morminte vii, aburinde
ne stau sub limbă ca şi cum 
o parte din sine ar fi decis 
să nu mai fie. 
Ca un nor încordat, tremurând 
abia perceptibil, care crede
că dacă refuză devenirea ploaie,
nu îl vor mai durea picăturile 
de plumb topit. 

Iau în mâinile căuş
groapa pe care mi-am săpat-o în oase
şi tu îmi iei mâinile într-ale tale
şi poate acestea sunt cele şapte zile
în care prinde viaţă o întreagă lume.

 

Wednesday, August 18, 2021

Meditația Mării

 

Faci valuri în corpul meu.
În muzeul mişcärii
de sub piele, îmi arăţi exponatele,
replicile unui cutremur de demult, 
cicatrizat şi redeschis zi de zi. 
Raze de nevoie emană din mine
ca fumul din vulcan. Fără destinatar.
Eu adormind în mine. În lumina din mine
se trezesc insulele îmbrăţişându-se
cu braţe de apă iubită de lună.
Faci valuri în corpul meu, să îmi simt
adâncimea.
Nu sunt o stâncă. Sunt viaţa care umple
ce a fost crater şi iad.
Curgeam şi m-am oprit
pentru o limbă de pământ 
care m-a poreclit baltă.
Acum mă întind, îmi topesc oasele
în nisipul cald. Mâine dimineaţă
voi curge mai departe. 
Faci valuri în corpul meu 
şi fiecare celulă din mine îşi aminteşte:
curgere însemnă să plec. 
Ca să fiu eu, lichidă, strălucirea răsăritului
şi joaca apusului, am nevoie
să plec din golful ăsta strâmt.
Mare sunt. Forţa mareelor mă mişcă
şi dacă nu mă întorc să lovesc cu spumă
o mână de orbi care nu mă văd.


Saturday, June 26, 2021

Mă voi întoarce altă specie.

 




Din coconul în care am devenit
mai puțin și mai tremur decât eram,
voi zbura.

Data viitoare când mă veți vedea
voi fi ceva diferit, ceva netezit,
o specie de soare,
un cântec de verde și de rouă proaspăt formată
împrăștiat în toate punctele cardinale,
între degetele de la picioare,
în plexul solar al unei găuri albe.

Aștept
timp de nouă vieți și o încercare prea mare,
timp de șapte generații de înfiorare.
Aștept
zorii din inimă, să mă poziționez în unghiul potrivit
față de tot ce crește viața în mine.

Și când mă voi ridica
din iarna în care m-am înfășurat întreagă
într-un sfert de minut de absență,
mă voi întoarce un eu cu rădăcini mai solide,
un alt regn de suflet, un ecou de big bang
nemaiauzit, abia acum primit.

O încăpere spațioasă se deschide
milimetru cu milimetru, ființa mea,
și va fi loc de toți și de toate,
va fi timp de respirații încete și adânci împreună
cât nu a mai fost înainte de a privi cu ochii ăștia
această creatură lipicioasă de lumină din mine. 

Wednesday, June 2, 2021

cum se îngrijesc puii de ger

Liniștea
se așază pe mine ca un uter odihnit
în care și-au făcut cuib serile
și își găsesc ecou gerurile.

Ea nu se rupe în firimituri și scame
să le schimbe esența lor de flori de gheață
pe un ochi de geam.
Ea le digeră însingurarea
așa vânătă, mușcată de remușcări
și tremurândă de voci din trecut
cum este
și tot Ea, Liniștea
le-o dăruiește înapoi odată ce și-a urmat
natura de emoție
și a crescut înăuntru până i-a ieșit iubirea prin pori
și s-a făcut primăvară.

Friday, November 13, 2020

gri convalescență

zilele trec gri
în pas alergător
pe lângă mine
și eu le privesc
din același loc de pe pat.

Friday, August 21, 2020

Regina

 

eram împreună

în pântecul de umbră al unui copac.

soarele de vară ne transpira în faţă.

parcului construit meticulos din alei

în jurul unui lac domesticit

îi rămăsese destulă iarbă rebelă,

destui copaci încolăciţi fiecare în felul lui

încât să dea iluzia de sălbăticie.

 

mi-ai povestit unde ai fost tu

şi noaptea ieşeau animalele junglei

la o aruncătură de băţ.

mi-ai povestit că întunericul

din acea lume se numea beznă

şi n-aveai voie să rătăceşti prin el

ca pe un drum scurt de praf

dintr-un parc prea mare.

 

în corpul tău încă băteau tobele.

tu, lângă mine. eu, strânsă în mine

ca emoţia într-un cocon de idee.

ai dat fiinţă prin vocea ta

Reginei

necunoscute până cu o lună înainte

care părea că se naşte din tine atunci

fără permisiune, mândră,

cu umeri drepţi de tsunami,

înaltă cât flăcările din tine.

vai, cum s-a mişcat prin corpul tău

ca o extraterestră care se hrăneşte

numai cu lumină şi demnitate!

 

carne din carnea ta, la lumina lunii

strălucea ca soarele. în ochii tăi

strămoşi străini care înainte duruseră

şopteau descântece de vindecare.

nu îţi cunoscuseşi până atunci puterea

şi roialitatea din tine, mi-ai spus,

dar ai lăsat-o să danseze prin tine

mişcări pe care corpul tău nu le putea

înainte.

 

ca atunci când trecem printr-o traumă,

la fel şi printr-un miracol:

istoria noastră se împarte

între înainte şi după.

 

mi-a venit să fug din calea cuvintelor.

cum să te mişte o fiinţă nouă dinăuntru

fără să ştii cum a ajuns în tine?

îmi ploua cu fiori între sinapse

şi mai departe, pe spinare, mă micşoram

cât un purice într-o inimă rănită

 

şi am ales să îţi onorez botezul în muzică de foc

cu tăcerea mea şi cu ochii în care se reflecta

mândria ta, ca o mătase proaspătă

invitându-ţi pielea să îi descopere textura.

 

Fie ca aceste amintiri să rămână o binecuvântare. - David Kessler

 

Tuesday, April 21, 2020

sună-mă


sună-mă
ca sunetul
trecutului făcut confetti din trupul meu
când cade pe ciment

sună-mă
ca mierla care mă trezeşte
când e somnul mai dulce
după o oră şi cinci minute de victorie
a insomniacului asupra istoriei sale
secrete

sună-mă
ca o idee fixă
într-un cap spart
de bordură
la intrarea în parcul preferat

sună-mă
să îmi arăţi
în peisajul cu copaci desfrunziţi al vocii tale
că domnul Chronos e doctor etic
şi nu îmi şterge suferinţa din inima ta
de marginile zimţate ale căreia
am desfăcut-o pe a mea ca pe o portocală
de sticlă

Friday, April 3, 2020

ţie.


zilele fără tine
se adună acum lent

în colierul meu

mărgele de soare
şi sunetul
penelor de păun
plutind
până ajung
între mărgele.

în capul meu
s-au construit
camere încăpătoare

în care am ecou

şi nu urmează
nicio avalanşă

căci aici
stau dreaptă
între oglinzi
şi mă reflect
odată cu infinitul.

dar fără tine
e şi cafea amară

neîndulcibilă.

mi s-a cristalizat
sufletul.
am ochi diabetici,

acum are ferestre
fumurii
care măsoară
cu lăcomie

distanţa
dintre mine şi celălalt

ca pâinea de toate
zilele fără tine.

Friday, March 27, 2020

ramă de portret


nu mă interesează
ce mai faci
cu cioburile de inimă
pe care ţi le-am lăsat
nemăturate
pe covorul de bun venit
când am plecat
pentru ultima oară.
vreau să îmi cresc
o nouă inimă
între coastele rupte.

nu mă interesează
cuvintele amare
cu care se otrăvesc alţii
încercând să doboare.
vreau să mă deşir în raze
din care măcar una
să pătrundă
oglinda însăşi care este omul din faţa mea
cu crăpăturile şi strălucirile ei.

nu mă interesează
să te ţin de mână
ca pe un copil mic
în costum de carne
zece mărimi prea larg.
vreau să îţi arăt
cum din rupturile tale
îţi răsar luni întregi
în ochi.

nu mă interesează
şă ţin linia melodică
aşa cum trebuie.
vreau să mă ţin cu inima
de esenţa melodiei.

nu mă interesează
că sunt vindecătorul rănit
care îşi foloseşte ultima suflare
să ţină de cald altcuiva.
vreau ca atunci când stau în mine
să trag draperiile, să deschid ferestrele larg
şi să las să se vadă cât mă doare
şi pe mine.

nu mă interesează
să mă ofer ţie
ca un bun de consum.
vreau să mă creez
doar din mine
ca un fractal
şi întâlnirea dintre noi
să fie apa vie
cu gust de încredere
echilibrată
în rănile mele
cicatrzându-se.

nu mă mai interesează
prejudecăţile, termenele,
fişele tip în care vreţi
fiecare strop de viaţă
cuantificat, socotit, cert.
vreau să devin un fascicul de lumină.
să fiu. să transorm.
să trăim împreună
moment de moment
care nu poate fi pus în cuvinte.