vindecătorul m-a
tratat
de mine floarea-soarelui
ce încă mai credea
într-un nod de explozii
în jurul căruia mi se învârteau
rădăcinile
mă întorceam spre el
ultimul punct de est
pe harta vieţii mele
mereu
mă întorceam
cu speranţa şi cu durerea spre el
chiar şi când în el se lăsa noaptea
vindecătorul m-a tratat
de anxietate
îmbrăcându-se în viitorul meu
ca într-o pijama ruptă
care îi rămânea tot mai mică
nu mai încăpeam şi eu în ea
şi îl doream pe el
prea mult el
pastila era de zahăr
tratamentul mai preţuit decât vindecarea
vindecătorul m-a tratat
de copilul care ţipa din mine
cu biciul de la capătul unui cuvânt
mi-a tăiat venele cu lama despărţirii
obligându-mă să nu mă sinucid
când gândurile suicidare erau păsări albe
şi eu un nor de vârât capul ca un struţ suprarealist
singurul lucru pe care l-aş fi încheiat fără ameninţările
lui
era tăcerea ca de mormânt
despre unde durea mai tare
atunci şi acolo eram cea mai vie
cel care a depus jurământul lui hipocrat
şi-a acuzat pacienta că i-a făcut rău
el s-a făcut foc
a ars tufişurile de frică din ea
a ars dulceaţa de trandafiri din ea
a rămas doar scrum de iubire
de comisii folosite greşit
de plângeri
de cuvinte goale
de nerostit
după tortură rămâne sânge şi pe mâinile călăului
mai ales când ţi s-a prezentat drept cel mai bun
prieten
cenuşa din mine
nu se vede cu ochiul liber
doar îi sufocă pe pompieri
pică toţi în faţa mea ca florile-soarelui
când le spun că în mine nu mai e valabil sistemul
solar
