în grădina de liniști

plivesc zgomotul
dintre coardele harpei
până rămâne doar muzica
înmugurind
în straturi.

Tablou gri de decembrie

îmi intră copilăria în nări
crocantă, iubită,
neinvitată

acum când în sfârșit
nu mai am nevoie de nimeni
să-mi facă o cană de ceai de tei
și să-mi spună povești din lână
împletită cu fir de vis cu ochii
deschiși,

acum când în sfârșit
am o pădure de oameni fructiferi
cu rădăcini adânci în mine;
eu, propriul tril de privighetoare.

din ce în ce mai mult
simt cum din mine se țes poveștile.
știu fiecare șiretlic textil -
al meu și al tău.
văd, chiar prin ochi mijiți,
fiecare moș cum nu e crăciun.
fiecare miracol cum începe
cu mâinile, cu urechile, cu buzele
m.e.l.e.

sunt cărămida
chiar dacă tu mă construiești
cu timp din timpul tău.
sunt lovitura
chiar dacă tu mă mânjești
cu rușine din rușinea ta.
sunt revelația
chiar dacă în ochii tăi o văd,
carne din carnea mea.

cât nu ne uitam,
ceva
a continuat să moară
în jurul nostru și în noi.
plâng cu pescărușii,
cu râurile, cu jungla.

nici nu trebuie să mă desclădesc
din costumul ăsta de beton
care nici nu mai pare strâns,
nici nu mai pare costum.

uneori am un dumnezeu depresiv în mine
care se întreabă cât gri poate încăpea pe cer,
cât dor în corpul meu care nu și-a trăit
copilăria dintâi.

dar e târziu. se întunecă
deși mi s-a preaobișnuit privirea

și din zăpadă
mai rămâne doar
mirosul de aer înghețat.

Nesfârșire

 

Tu
prin spumă
îmi faci cu sufletul
în loc de mână
ca din altă viaţă a mea
ca dintr-un vis,
umbră de pe lună.

Tu
încă ai cerul zilei de vară în ochi,
o cameră doar a ta în pieptul meu,
satul copilăriei în voce
şi joaca
o păstrez eu în fiece mişcare.

Nu mai sunt valuri în mine.
Ai plecat ca un tsunami
şi, sincer vieţii aşa cum ai dansat-o tu,
furtuna care a răpăit pe pielea mea
şi în craniul meu şi pe obrajii mei
s-a liniştit până oceanul a devenit
oglindă în care văd stelele,
stelele în care încă te simt,
un Om din ecouri,
miere şi parfum de muşcată.

Şi iată cum, modestă, mi se termină cuvintele
dar poezia împletită din tăceri
pe care ţi-o dedic
nu se încheie niciodată.