două celule
în vidul care se formează
când spațiul e plin
dar nimic nu arde
cu foc ca al nostru
plutim
fără apă
două limbi diferite
ale setei
din când în când prindem
dacă nu un cuvânt
cel puțin un urlet cunoscut
ascuns pe sub piele
ca o lumânare la care citești pe întuneric
pentru ultima oară
mă apropii
deși îmi cert fiecare pas
pentru nesăbuința asta
te apropii
deși de atâtea ori
între pereții capului tău
pare mai bine
să taci și să faci
pentru tine ca și cum n-ar mai exista
umbră de om pe pământul tău
două singurătăți
dansăm microscopic
în lumina despre care negăm
cu atâta spaimă
că ne-ar aparține
după tot ce s-a întâmplat
după toată călătoria care n-a compensat
lipsa unei destinații
după toți musafirii pe care i-am ajutat
să ne părăsească în pace
noi este un cuvânt încet
îl coacem la foc mic
îl formăm cu buzele
din spuma tăcerii
pe care nu îndrăznim
să o spargem
ce își pot face
două singurătăți
una alteia?
ce pot face
două singurătăți
una pentru alta?
ce ne dăruim
una alteia
ca și cum n-ar fi nimic?
