Mușcând din întuneric, îmi crește umbra -
e și firesc
când stau lângă câinii salivând
care pândesc tot ce-a rămas lumină în mine.
Și-au ascuțit colții
fără măcar să-și dea seama.
M-au purtat pașii către același loc fără ieșire
chiar în timp ce juram să nu mai ajung aici niciodată.
Umbra mea e pază și pace
într-o lume prea flămândă de război.
Tu
prin spumă
îmi faci cu sufletul
în loc de mână
ca din altă viaţă a mea
ca dintr-un vis,
umbră de pe lună.
Tu
încă ai cerul zilei de vară în ochi,
o cameră doar a ta în pieptul meu,
satul copilăriei în voce
şi joaca
o păstrez eu în fiece mişcare.
Nu mai sunt valuri în mine.
Ai plecat ca un tsunami
şi, sincer vieţii aşa cum ai dansat-o tu,
furtuna care a răpăit pe pielea mea
şi în craniul meu şi pe obrajii mei
s-a liniştit până oceanul a devenit
oglindă în care văd stelele,
stelele în care încă te simt,
un Om din ecouri,
miere şi parfum de muşcată.
