pasul

zăcând în urma pumnului de foc al patului

şi fiind iubită în pântecul de turcoaz al mării,

oh, doar să plutesc

între două respiraţii ale durerii

ca o urticarie pe faţă, în gât

şi mai adânc, unde nu vede nimeni!

să îmi amintească o firimitură de cuvânt

ceea ce ar fi fost de necrezut, dar a fost spus

când eram un stol de păsări rupte, migrând toamna spre ţările reci.

statui cu ochi de poet sau oameni cu picioare rădăcini.

dacă aş putea păstra

un singur lucru

între buze, ca o rugăciune,

ar fi acest pas.

toate limbile în care mi-am zis să mă întorc din drum

şi inspiraţia primită direct în miez,

cheia sol întoarsă în uşa sufletului meu,

decizia să merg înainte

chiar dacă nu ştiam la cine ajung. şi cine voi fi când ajung.

felul cum îmi tremurau ochii şi îmi plângeau mâinile

când m-a întrebat ce s-a întâmplat

şi vocea rezistentă ca pânza de păianjen

când am insistat să răspund.

distress

mă încordez ca un arc.

anii săgeţi trec prin 

mine, mărul necopt. 

mă lasă cu muguri de otravă

în măruntaie, unde tu

o singură dată în viaţă

mi-ai înflorit

şi cu nimic mai ferm

decât petalele tale

de fier vopsit

mi-ai străpuns carnea

dinăuntru,

să îţi faci loc.

pe limba ta vei muri.

oricine înveţi să fii

din buze, din piele de împrumut,

din copaci tatuaţi cu un gând

rănit, care n-a putut altfel

să zboare din cuib,

din guri de străini

sau săruturi de ocean -

tot în dialectul ponosit

al femeilor dinaintea ta

se povestesc serile

când era prea greu să îţi treci

braţele prin mâneca de lână

a pijamalei, capul prin bluză

şi, la graniţa dintre tine şi lume,

apa care niciodată nu te spală

de cine eşti tu în oase.

tot pe limba ta, muşchi puternic,

nefolosit, cu vocea atrofiată
pentru că n-ai ştiut ce să faci cu ea

în afară de a zgâria tocul uşii

spre inimile în care nu ai încăput,

numai în cuvintele ca un duş scoţian

pe care le-ai simţit în sânge

înainte de a le articula

îşi găsesc grai durerile care te lasă descreierat,

desacrat, despuiat.

cât trăieşti, te mai poţi naşte într-o mie de lumi

dar numai pe limba în care ai mers

de-a buşilea, nearticulat,

demascat

se moare.

descrescendo

crăciunul fără tine

e ca pământul fără ploaie:

senin la nivelul pielii

şi uscat

în miez, cu rădăcini ce renunţă

înainte să crească din sămânţă.

străluceşte soarele

şi de strălucirea lui

mă dor ochii şi braţele şi inima

din care te-ai şters

ca mâzgăleala în creion a unei fetiţe

care a încetat să creadă în zâne

chiar în timp ce îţi desena

portretul.

oftat

un ceas care nu merge.
un fluture mort.
și urletele.

somn spintecat.
curățat. ușurat
de icre.
de urdori.

un om cu urechile ciulite.
gura ta uscată.
și uneori cuvintele sunt apă.

tu, fragment
de rușine
în ceață.

pe rana deschisă,
galbenul
ochilor de vultur.
puroiului.

curgi din tine până te faci ocean
și toată planeta se transformă în depresie
pentru că tu.

minusrealitatea

un sat întreg

mă îmbracă forţat.

îmi împinge capul prin ceaţă

ca printr-un pulover mâncat de molii.

beau sticla lui alice

sperând să mă regăsesc

pe mine cea de ieri, dar vai!

mă micşorez iar. mi se înnegreşte inima.

şi mi se aspreşte pielea de la iarna presimţită

în aerul crocant şi greoi.

era otrava care le-a fost dată drept pâine.

acum mă împărtăşesc şi eu cu piatra

care îmi va fi funerară, crezând-o sacră şi atât.

cunoaştem toţi, din moşi strămoşi,

dracii de sub pielea mea

şi toţi oamenii mărinimoşi

până la moarte pe patul vocii mele, procust.

dar ca să vezi: nimeni nu mai ştie

rima corectă pentru numele meu.

sunt un diavol în ceaţă şi mă întreb

ce s-ar întâmpla dacă

ar lăsa soarele ingenuu să-mi zburde pe chip

mai mult de o clipită?

amânare

când mi-e plin sufletul
mi-e goală poezia ca un portofel
vechi în care cândva găseam mărunțiș
de metafore uitate de vreme
în câte o seară când n-aveam
cu ale cui cuvinte
mă încălzi.

când mi-e plin sufletul
mă simt grea ca un sac doldora de cristale
și mă tem, la orice mișcare,
să nu sparg magia
în bucăți de sunet
care te zgârie pe inimă
că oricât ai vrea, oricât ai încerca, nu
îi poți păstra vibrația în tine.

când mi-e plin sufletul
nu contează
lista cu nimicuri
importante
pe care nu le am.