mici aroganţe

i.

să pofteşti marea la cină

- tu aprinzi lumânările

ferme, cu flacără mică

şi coloana vertebrală de ceară

dreaptă;

ea, amplă, generoasă,

vine cu valurile

calme, doar cât să auzi în surdină

că este vie

şi pe o briză îţi aduce în dar

mirosul de nisip umed -

şi să crezi

că ea e musafirul.

ii.

să ştii numele

şi coordonatele exacte

ale fiecărei constelaţii

şi să n-ai nicio noapte

liberă, fluidă,

lipsită de felinare şi obligaţii,

în care să stai să priveşti

cu gura căscată

stelele.

iii.

în miezul tare, cu gust de nucă stricată

al pandemiei,

să mergi în picioarele goale

pe iarba sălbăticită

până la leagănul din curte,

să te aşezi

şi doar să te laşi

mângâiat şi purtat

de vânt.

iv.

să îţi sufle primăvara în păr

cu putere

şi tu să îţi laşi emoţiile

să zboare în direcţii la întâmplare

ca puful de păpădie.

v.

să te confunzi

cu gustul pufos al unei pere

într-o dimineaţă de august târziu

şi, ca un pârâu subţire,

să îţi curgă dulce-acrişoare

şoaptele verii

pe bărbie.

vi.

să dârdâi pe stradă

într-o aglomeraţie de feţe anonime

şi să se nască

un pui de miros de zăpadă

din nările tale

după ani întregi

în care ţi-ai ţinut respiraţia.










Poezie publicată în volumul Serenitate, Editura Letras, 2020
https://letras.ro/product/serenitate-ebook-epub/

dinamică

călăreţ

impunător

soarele de iulie

pe spinarea muntelui

se duelează

cu linia orizontului

arbitru

întunericul

stă în poziţie lotus

pe covorul de

stele

aşteptându-şi momentul

să strălucească

în barbă









Poezie publicată în volumul Serenitate, Editura Letras, 2020
https://letras.ro/product/serenitate-ebook-epub/
 

stop-cadru

o picǎturǎ de apǎ.
o picǎturǎ de ulei.
şi eu, un vulcan incurabil.
toate, în aceeaşi ceaşcǎ,
amestecate pânǎ se contopesc.
acum, am o singurǎ picǎturǎ
care mǎ inundǎ.

plǎmânii mǎ înjurǎ
şi jurǎ tǎcere, numai tǎcere
şi întreaga tǎcere sǎ iasǎ
printre buzele mele blestemate.
mi se îneacǎ sufletul
în tine, amalgam nefiresc
de bine şi nisipuri mişcǎtoare.

mǎ zbat. mǎ zbat înǎuntrul meu
ca peştele într-o farfurie uscatǎ.
cina-i gata! avem eu prǎjit
cu garniturǎ de autocontrol.
delicatesǎ, ce mai!

ingredientele pe care le gust
în vocea ta dulce-amarǎ
nu se împacǎ
aşa, împreunǎ în stomacul meu
hipersensibil la amintiri.

ştii ce? în clipa asta, când mǎ retrag în mine
ca într-o fotografie, observ
cǎ te iubesc cum se iubesc pǎtratele albe cu cele negre pe tabla de şah.
te iubesc dincolo de câştig şi pierdere,
dincolo de logicǎ şi scenarii.
pur şi simplu.

te iubesc aşa, cu gura închisǎ
şi papile gustative de oenolog
care-şi ia concediu de revelion
şi bea apǎ platǎ la miezul nopţii, de sǎrbǎtoare.

mǎ rǎsfǎţ cu nişte lacrimi
vǎrsate ca din greşealǎ,
de una singurǎ şi de dragul tǎu.

doamne fereşte,
apǎ şi ulei şi vulcan şi şah
şi eu prǎjit şi tǎcere ca de mormânt pentru cineva viu
şi oenolog nebun şi iubire!
mai bine sǎ nu ştii de urgenţa mea, de nopţile mele
plânse cum nu trebuie, de gândul meu care a rǎtǎcit
nefiresc de multe ori pe aleile grǎdinii tale!

privesc doar puţin mai atentǎ
scena asta de teatru absurd
şi comentez doar în trecere, cu jumǎtate de glas -
pe tine nu te-am întrebat niciodatǎ
dacǎ ai vrea sǎ mǎ vezi de anul nou
bând apǎ platǎ, împǎcându-mǎ cu uleiul
şi oferindu-ţi ţie un rol principal.