în cuvintele de legătură
se strânge iubirea mea ca un puroi.
se face pungă
lămâia dătătoare de viaţă
bocitoarelor din mine
care altfel s-ar fi îngropat în propriile lacrimi,
dar nu îţi pot povesti - nici acum, nici vreodată -
pentru că în grădina în care mi-a înflorit
trandafirul ăsta de inimă
nu cresc verbe. nu au răbare să crească
până ti se dăruiesc muguri, muguri de bucurie
nearticulată.
cu atât mai puţin substantivele - liniştea şi nemişcarea lor
n-are ce căuta în zgomotul zglobiu al relaiei noastre.
iubirea dintre noi este un pod din piatră, din puncte
de suspensie, din semne din naştere de exclamare.
se uimesc fluviile de noi şi tac privighetorile.
se fereşte moartea de noi şi învingem destinul
cu un stilou, cu un “dar”, cu un “oare chiar”.
de-asta nu o pot scrie, de-asta am amuţit, de-asta
n-are curcubeul destule culori
să te pictez alături de mine.
de-asta nu-i voie să facem fotografii.
în textul poetic al vieţii, iubirea stă ascunsă sub cuvintele de umplutură,
cele aruncate-n drumul de ţară al unui vers ca să iasă rima,
cele făra de care s-ar fi putut, dar n-ar fi avut rost.
Showing posts with label poezie de dragoste. Show all posts
Showing posts with label poezie de dragoste. Show all posts
Thursday, June 5, 2014
Saturday, June 29, 2013
învăţând să ne iubim degradé
vărs
lacrimi de lumină
din cupa ochilor-dimineţi
peste pieptul tău
spart de pulsu-mi nebun
în bălţi de culoare
împrăştiate neregulamentar
pe tabla de şah
(ai încredere, iubite când îţi spun -
nu mai suntem rege şi pion
alb sau negru).
Tuesday, June 25, 2013
geometrie poetică
dacă se dă
un segment de curbă
din punctul A în punctul B trecând prin ochii tăi
şi dacă segmentul de curbă
se intersectează într-un punct de rimă
cu pulsul tău,
exista oare B şi înainte de noi?
care este diametrul metaforei
din miezul fiinţei mele?
sau poate
ai insuficiente date
să calculezi valoarea (şi cu atât mai puţin
durata) clipei în care suntem doar
un punct de lumină
pe ceva ce într-o altă limbă, vorbită departe,
s-ar putea numi cer?
Wednesday, April 10, 2013
sine qua non
scânteia care eşti tu
leagă atomii de hidrogen şi oxigen
în molecule de apa
din care este construită
curgerea vie care sunt eu.
Monday, April 1, 2013
acord de linişti
tăcem.
fiecare cu nodul lui de lumină în gât.
mie îmi străluceşte omuşorul
în aşteptarea ta
pe asfaltul fierbinte al vieţii mele,
să alergăm împreună în picioarele goale
până ne dezlipim de noi înşine
şi devenim una cu soarele.
tu păstrezi în privire
licărirea dinaintea primului tunet
care, deşi departe, îşi află ecoul
în oasele tale
mici, între care mă adăpostesc
până când ne împrietenim amândoi
cu furtuna.
tăcem
şi parcă din liniştile noastre
iese un concert mai viu
decât din toate cuvintele tuturor limbilor
puse la un loc, transpirate
în pălăria unui magician, încercând din greu
să răsară, să zbiere, să clocotească
şi să se facă
o firimitură de dragoste pentru mierlele înfometate din noi.
fiecare cu nodul lui de lumină în gât.
mie îmi străluceşte omuşorul
în aşteptarea ta
pe asfaltul fierbinte al vieţii mele,
să alergăm împreună în picioarele goale
până ne dezlipim de noi înşine
şi devenim una cu soarele.
tu păstrezi în privire
licărirea dinaintea primului tunet
care, deşi departe, îşi află ecoul
în oasele tale
mici, între care mă adăpostesc
până când ne împrietenim amândoi
cu furtuna.
tăcem
şi parcă din liniştile noastre
iese un concert mai viu
decât din toate cuvintele tuturor limbilor
puse la un loc, transpirate
în pălăria unui magician, încercând din greu
să răsară, să zbiere, să clocotească
şi să se facă
o firimitură de dragoste pentru mierlele înfometate din noi.
Monday, January 7, 2013
sâc!
fac scufundări
fără tub de oxigen
în ochii tăi,
în părul tău,
în vocea ta,
în liniştea
mişcărilor tale
ca o iubire în miniatură
şi dac-o fi să mă înec,
măcar să se întâmple
în stil mare, la o astfel de
adâncime
a cărei frumuseţe
nu a mai cunoscut-o nimeni
ca mine.
Saturday, August 25, 2012
mǎrturisire
omule frumos,
îţi mǎrturisesc
cǎ m-am nǎscut
din foc
prematur
cu picioarele înainte
şi cordonul ombilical în flǎcǎri.
de atunci, din prima clipǎ,
m-a lovit blestemul:
dacǎ te privesc în ochi
prea adânc,
rişti sǎ arzi din temelii,
contaminat de iubirea mea cronicǎ.
cu mult drag
şi cu scuzele de rigoare,
Copilul interior
Monday, July 30, 2012
circuitul iubirii în naturǎ
raiul a dat faliment
şi a fost aruncat în stradǎ
ca o zdreanţǎ.
ce noroc
cǎ eu îmi permit
sǎ îl gǎzduiesc
în colţurile unui zâmbet
de când te-am cunoscut
pe tine!
ce noroc
cǎ m-am îmbogǎţit
peste noapea
sufletului meu,
am înverzit şi înflorit
de la sǎrurile minerale
din pǎmântul fertil
al braţelor tale!
Thursday, July 26, 2012
delicatesă
numele tău mi-e talisman drag.
îl port cu sfinţenie
în şoaptă, buzunarul vocii mele,
oriunde merg -
la cursuri de unde învăţ mai mult decât mi-am dorit,
seara, la o plimbare în miezul verde al parcului
de vorbă cu singurătatea,
la cinema, fericita posesoare a ultimelor bilete,
la munca zilnică de a respira
mai puţin decât meriţi tu, dar întotdeauna
mai mult decât mi-am promis.
numele tău pe limba mea
are un gust pe care nu l-a putut descrie nimeni niciodată.
îl simt cald între dinţi timizi.
vibrează
până în gât, se aventurează în laringe
şi cântă un concert întreg
la clapele inimii mele.
numele tău
mă vindecă de tăcere:
trebuie doar să îl pronunţ din când în gând
şi ceva nemaisimţit înfloreşte în mine.
Sunday, July 1, 2012
cald-rece
ţi-am aproape-spus, într-o zi
când ploua cu puf de plop
şi tuna inima-n mine,
cǎ tu mi-eşti scump
ca soarele pe 21 decembrie.
dar în lumea ta este varǎ.
tu îmi înfloreşti între coaste,
îmi dizloci umerii
cu plenitudinea ta
şi nici mǎcar nu auzi
pârâitul oaselor mele.
ţi-am aproape-spus atunci
cât mǎ doare jocul ǎsta cald-rece
cu care te distrezi aici, la mine
în piept, dar m-am oprit
la agonia unei respiraţii.
tu nu meriţi
nimic mai puţin
decât sǎ mǎ destram ca pǎpǎdiile
şi sǎ iasǎ din mine o muzicǎ
pe care nimeni n-a ştiut sǎ o audǎ
vreodatǎ.
mǎ deşir în vântul gândurilor
doar pentru tine;
iar tu eşti aşa uşor, o floare
firavǎ de nu-mǎ-uita,
încât nu trebuie nici sǎ mǎ observi
şi sǎ-mi şopteşti numele.
Sunday, April 22, 2012
obrăznicie
ţi-am înzăpezit corpul
cu corpul meu
şi nu mai ai scăpare
decât dacă-mi dăruieşti
căldura ta, rază cu rază
în jurul umerilor mei
până mă topesc
şi curg
prin timp, prin mine,
dincolo de tine.
de la zâmbetul tău
contagios,
mă voi face primăvară.
Saturday, March 31, 2012
adjectivele mǎ urǎsc
adjectivele mǎ urǎsc.
ţi le-am dǎruit
ca pe nişte bijuterii
lucrate manual pânǎ mi s-a luat pielea,
pânǎ s-au uzat
de cât te-am iubit prin ele.
te-am privit prin ele
ca prin cei mai buni ochelari din lume
şi te-am vǎzut în atâtea feluri -
te-am vǎzut
curcubeul de la capul mormântului meu.
picǎtura din fata morgana
care s-a rǎtǎcit, realǎ în mijlocul unei iluzii,
perfectǎ în unicitatea ei.
mi-e o sete de tine!
o sete de care mǎ bucur, cu drag
şi sinceritate.
adjectivele mǎ criticǎ
fiindcǎ mǎ bazez pe ele în fiecare zi
sǎ defineascǎ minunǎţia asta
de arome în care nici nu ştiam cǎ te pot
gusta;
dar, când vine vorba de ele,
le resping, ţi le fac cadou
de parcǎ ar avea râie
complimentele astea
care parcǎ nu mai încap în mine,
aşa cǎ le torn în tine.
ce-aş vrea sǎ-ţi fiu eu ceainic!
te-aş încǎlzi mult mai delicat,
fǎrǎ cuvinte
pe care, trebuie sǎ recunosc,
uneori nu ştiu sǎ le şlefuiesc
pânǎ devin netede şi lucioase
cum ai merita tu.
ţi le-am dǎruit
ca pe nişte bijuterii
lucrate manual pânǎ mi s-a luat pielea,
pânǎ s-au uzat
de cât te-am iubit prin ele.
te-am privit prin ele
ca prin cei mai buni ochelari din lume
şi te-am vǎzut în atâtea feluri -
te-am vǎzut
curcubeul de la capul mormântului meu.
picǎtura din fata morgana
care s-a rǎtǎcit, realǎ în mijlocul unei iluzii,
perfectǎ în unicitatea ei.
mi-e o sete de tine!
o sete de care mǎ bucur, cu drag
şi sinceritate.
adjectivele mǎ criticǎ
fiindcǎ mǎ bazez pe ele în fiecare zi
sǎ defineascǎ minunǎţia asta
de arome în care nici nu ştiam cǎ te pot
gusta;
dar, când vine vorba de ele,
le resping, ţi le fac cadou
de parcǎ ar avea râie
complimentele astea
care parcǎ nu mai încap în mine,
aşa cǎ le torn în tine.
ce-aş vrea sǎ-ţi fiu eu ceainic!
te-aş încǎlzi mult mai delicat,
fǎrǎ cuvinte
pe care, trebuie sǎ recunosc,
uneori nu ştiu sǎ le şlefuiesc
pânǎ devin netede şi lucioase
cum ai merita tu.
Thursday, March 29, 2012
de ce te bucuri, de aia nu scapi
înşir anii
ca nişte mărgele fine
pe colierul iubirii noastre.
ni se împreunează mâinile
ca-ntr-un tango al primăverilor.
un echilibru al furtunilor.
stânga, dreapta, iluminaţi, decăzuţi.
ne-am cunoscut dincolo de ceea ce ne este perceptibil.
ne curge prin vene istoria celuilalt,
chiar dacă uneori pare că visăm
şi corpurile ne mai ascultă numai din obişnuinţă.
tu
îmi eşti cea mai frumoasă
rutină de dimineaţă.
ca şi cum, în minutul când încep să mă trezesc,
mi-aş picta ziua cea nouă
în nuanţe de tine
cu multă dăruire, pe pânza din spatele ochilor.
respir
şi îmi recapăt forţa, voioşia necesară
să duc încă o lumină pe umeri.
şi uite-aşa, cu anii, deceniile şi miliardele de clipe,
noi ne şlefuim unul pe celălalt
cea mai preţioasă bijuterie din lume.
ca nişte mărgele fine
pe colierul iubirii noastre.
ni se împreunează mâinile
ca-ntr-un tango al primăverilor.
un echilibru al furtunilor.
stânga, dreapta, iluminaţi, decăzuţi.
ne-am cunoscut dincolo de ceea ce ne este perceptibil.
ne curge prin vene istoria celuilalt,
chiar dacă uneori pare că visăm
şi corpurile ne mai ascultă numai din obişnuinţă.
tu
îmi eşti cea mai frumoasă
rutină de dimineaţă.
ca şi cum, în minutul când încep să mă trezesc,
mi-aş picta ziua cea nouă
în nuanţe de tine
cu multă dăruire, pe pânza din spatele ochilor.
respir
şi îmi recapăt forţa, voioşia necesară
să duc încă o lumină pe umeri.
şi uite-aşa, cu anii, deceniile şi miliardele de clipe,
noi ne şlefuim unul pe celălalt
cea mai preţioasă bijuterie din lume.
Saturday, March 24, 2012
urletul tǎcut al lupoaicei îndrǎgostite
ţi-o spun în mai multe limbi
decât s-au vorbit vreodatǎ.
ţi-o şoptesc blând, ca strǎlucirea lunii
sǎrutând soarele pe ranǎ sǎ-i treacǎ durerea
la apus.
ţi-o intonez ca pe un imn,
în picioare, cu mâna la inimǎ.
ţi-o jur pe ceva mai sfânt
decât toate religiile în care a crezut cineva vreodatǎ
la un loc.
ţi-o mimez
cu gesturi pentru care corpul uman
nu este încǎ pregǎtit.
ţi-o pictez cu acuarele
care alunecǎ în mine din afara spectrului vizibil.
când te privesc.
ţi-o fluier ca pe un cântec de viaţǎ
pe care îl improvizeazǎ dimineaţa
un artist înnǎscut, mai presus de faimǎ.
ţi-o sugerez printr-o poezie
lungǎ cât un zâmbet.
ţi-o ascund într-o îmbrǎţişare
ca pe o comoarǎ de care nimeni nu trebuie sǎ afle.
ţi-o dǎruiesc
sub formǎ de lacrimǎ
uscându-mi-se în colţul ochiului.
te iubesc.
te iubesc
este foamea lupoaicei
în atâtea cǎlduri cǎ nu mai existǎ cuvinte sǎ le descrie.
te iubesc
este sfârşitul lumii,
sfârşitul sfârşitului sfârşiturilor
când nu mai existǎ nici moarte.
mai exişti doar tu,
un tu imaginar în pupilele mele dilatate
de lupoaicǎ flǎmândǎ
te iubesc
şi ţi-o arǎt într-o mie una de metafore.
singura mişcare pe care nu o fac
în cutremurul ǎsta pe care îl produc din mine însǎmi,
este sǎ pǎşesc în faţa ta
şi sǎ ţi-o spun
simplu
ca apa care curge
fǎrǎ fanfarǎ şi necontenit.
decât s-au vorbit vreodatǎ.
ţi-o şoptesc blând, ca strǎlucirea lunii
sǎrutând soarele pe ranǎ sǎ-i treacǎ durerea
la apus.
ţi-o intonez ca pe un imn,
în picioare, cu mâna la inimǎ.
ţi-o jur pe ceva mai sfânt
decât toate religiile în care a crezut cineva vreodatǎ
la un loc.
ţi-o mimez
cu gesturi pentru care corpul uman
nu este încǎ pregǎtit.
ţi-o pictez cu acuarele
care alunecǎ în mine din afara spectrului vizibil.
când te privesc.
ţi-o fluier ca pe un cântec de viaţǎ
pe care îl improvizeazǎ dimineaţa
un artist înnǎscut, mai presus de faimǎ.
ţi-o sugerez printr-o poezie
lungǎ cât un zâmbet.
ţi-o ascund într-o îmbrǎţişare
ca pe o comoarǎ de care nimeni nu trebuie sǎ afle.
ţi-o dǎruiesc
sub formǎ de lacrimǎ
uscându-mi-se în colţul ochiului.
te iubesc.
te iubesc
este foamea lupoaicei
în atâtea cǎlduri cǎ nu mai existǎ cuvinte sǎ le descrie.
te iubesc
este sfârşitul lumii,
sfârşitul sfârşitului sfârşiturilor
când nu mai existǎ nici moarte.
mai exişti doar tu,
un tu imaginar în pupilele mele dilatate
de lupoaicǎ flǎmândǎ
te iubesc
şi ţi-o arǎt într-o mie una de metafore.
singura mişcare pe care nu o fac
în cutremurul ǎsta pe care îl produc din mine însǎmi,
este sǎ pǎşesc în faţa ta
şi sǎ ţi-o spun
simplu
ca apa care curge
fǎrǎ fanfarǎ şi necontenit.
Thursday, December 1, 2011
în verbe tǎcute
zilele înzǎpezite
dau pagina
de calendar
a iubirii noastre
şi doar cu
priviri calde
nu putem topi
distanţa
dar sunt şi zile albe
când anotimpul tu
dǎinuie în mine
sincer
ca un stejar fǎrǎ frunze
şi ne cuibǎrim
unul în celǎlalt.
dau pagina
de calendar
a iubirii noastre
şi doar cu
priviri calde
nu putem topi
distanţa
dar sunt şi zile albe
când anotimpul tu
dǎinuie în mine
sincer
ca un stejar fǎrǎ frunze
şi ne cuibǎrim
unul în celǎlalt.
Monday, October 24, 2011
iubăreţii
noi ne lipim
ca acadeaua de limba copilului.
acum facem parte unul din celălalt
şi împreună formăm aurora boreală a sufletului.
arătăm spectaculos aşa, înfriguraţi împreună,
cea mai tare atracţie de la polul nord
atâta timp cât rămânem
împletiţi ca două fire într-un mărţişor
că asta-i tradiţia, chiar dacă 1 martie vine purtând şal de zăpadă
şi inimă de gheaţă.
ne înnodăm mâinile să ne ţinem de cald
şi eu îmi brodez umerii tăi pe pânza braţelor mele
să mă păcălesc că nu sunt singură.
ţie îţi place bâlciul
cu mulţimea de culori vii şi arome
aşa că nu zici nu
când eu te invit la un dans cu eternitatea.
minţi că-ţi place coreografia
ca să te aleg pe tine pentru încă un pas.
doar ne ştim de atâta timp!
ne putem recita unul pe celălalt
dintr-o suflare, ca pe o poezie
repetată de mii de ori în faţă musafirilor.
ne ştim pe dinafară.
părţile în care rimăm sunt cele mai uşoare.
suntem dulci când ne potrivim la sfârşitul rândului.
ne ştim pe dinafară
chiar mai bine în locurile unde nu rimăm,
cuvintele dificile, împrumutate,
când ne stăm unul altuia pe limbă, greu de pronunţat
şi cu atât mai greu de înţeles.
sunt părţile pe care le-am greşit şi repetat ani de zile
încât acum ne ies perfecte
şi ochiului neexperimentat i-ar părea că ştim despre ce vorbim.
că am trecut peste trecut
şi cu atât mai mult peste viitor.
noi suntem iubăreţii.
ne închidem în paranteză
şi dăm factor comun.
când pe alocuri suntem numere prime,
dăm factor comun existenţa
numai ca să pară că încă avem
un argument cât de cât valid
să respirăm acelaşi aer.
noi suntem prieteni
până dincolo de moarte
căci se asortează minunat
pânza umerilor mei
cu acul de argint al braţelor tale -
doar ne ştim de atâta timp
şi nu în fiecare zi găseşti aşa ceva!
ar fi inacceptabil să ne încheiem şi noi ca orice poveste.
ca acadeaua de limba copilului.
acum facem parte unul din celălalt
şi împreună formăm aurora boreală a sufletului.
arătăm spectaculos aşa, înfriguraţi împreună,
cea mai tare atracţie de la polul nord
atâta timp cât rămânem
împletiţi ca două fire într-un mărţişor
că asta-i tradiţia, chiar dacă 1 martie vine purtând şal de zăpadă
şi inimă de gheaţă.
ne înnodăm mâinile să ne ţinem de cald
şi eu îmi brodez umerii tăi pe pânza braţelor mele
să mă păcălesc că nu sunt singură.
ţie îţi place bâlciul
cu mulţimea de culori vii şi arome
aşa că nu zici nu
când eu te invit la un dans cu eternitatea.
minţi că-ţi place coreografia
ca să te aleg pe tine pentru încă un pas.
doar ne ştim de atâta timp!
ne putem recita unul pe celălalt
dintr-o suflare, ca pe o poezie
repetată de mii de ori în faţă musafirilor.
ne ştim pe dinafară.
părţile în care rimăm sunt cele mai uşoare.
suntem dulci când ne potrivim la sfârşitul rândului.
ne ştim pe dinafară
chiar mai bine în locurile unde nu rimăm,
cuvintele dificile, împrumutate,
când ne stăm unul altuia pe limbă, greu de pronunţat
şi cu atât mai greu de înţeles.
sunt părţile pe care le-am greşit şi repetat ani de zile
încât acum ne ies perfecte
şi ochiului neexperimentat i-ar părea că ştim despre ce vorbim.
că am trecut peste trecut
şi cu atât mai mult peste viitor.
noi suntem iubăreţii.
ne închidem în paranteză
şi dăm factor comun.
când pe alocuri suntem numere prime,
dăm factor comun existenţa
numai ca să pară că încă avem
un argument cât de cât valid
să respirăm acelaşi aer.
noi suntem prieteni
până dincolo de moarte
căci se asortează minunat
pânza umerilor mei
cu acul de argint al braţelor tale -
doar ne ştim de atâta timp
şi nu în fiecare zi găseşti aşa ceva!
ar fi inacceptabil să ne încheiem şi noi ca orice poveste.
Saturday, October 1, 2011
îndrǎgostire
îmi cade o petalǎ
în nectarul tǎu:
linişte de pian.
*
mi se scurge polenul
din inimǎ
când îmi amintesc
poveştile albinelor -
a te iubi
e semn cǎ încep
sǎ mǎ ofilesc.
*
te rog,
ghiceşte-mi în frunze
cǎ voi fi destul
de norocoasǎ
încât la iarnǎ
sǎ îmi rǎmânǎ încǎ vie
amprenta
într-un fagure de miere.
în nectarul tǎu:
linişte de pian.
*
mi se scurge polenul
din inimǎ
când îmi amintesc
poveştile albinelor -
a te iubi
e semn cǎ încep
sǎ mǎ ofilesc.
*
te rog,
ghiceşte-mi în frunze
cǎ voi fi destul
de norocoasǎ
încât la iarnǎ
sǎ îmi rǎmânǎ încǎ vie
amprenta
într-un fagure de miere.
dragoste de octombrie
facem dragoste de ne cad frunzele
ruginite, sǎtule de viaţǎ.
folosesc cuvinte care taie
respiraţia şi cântecul pǎsǎrilor.
cuvinte înfrigurate
şi înfofolite în prea multe straturi
de metaforǎ.
ne prefacem în dragoste
într-un vis.
deschid o carte cu pagini îngǎlbenite
şi o ţin la întâmplare, cu susul în jos,
capul plecat puţin prea aproape -
sǎ creadǎ lumea cǎ am curajul
de a o citi.
sǎ crezi tu cǎ pur şi simplu
povestea-i alta.
cǎ nu aştept doar sǎ ne coacem.
sǎ cǎdem împreunǎ şi sǎ-mi cer scuze
cǎ te-ai lovit într-un bolovan
şi te-ai stricat din cauza mea.
*
ne îndrǎgostim de se-aduna norii la sfat
sǎ ne certe
sau eu ma îndrǎgostesc
de se rǎsfoieşte cerul
în degetul meu mic de la piciorul stâng
şi inventez un alt fel de ploaie:
spune-mi, miros deja a proaspǎt
sau mai e nevoie
de încǎ un minut, încǎ
o melodie din linişti şi tresǎriri?
*
tu eşti un munte şi eu nu sunt alpinist.
tu eşti piatrǎ şi eu nu sunt râu.
eu port un miracol în suflet şi tu nu
îmi impui sǎ fiu sfântǎ.
învǎţ sǎ-mi fac dumnezeu din iubire.
încetul cu încetul, cunosc fiecare culoare
şi, la lumina ta, nu mai vǎd dezolare
când privesc cum ne danseazǎ frunzele
un ultim dans înainte de a cǎdea.
iarna îmi pare acum doar un pretext
sǎ ne ţinem unul altuia de cald
şi-o sǎ-ţi fac aripi din zǎpadǎ, aşa sǎ ştii.
iar in timp ce-ti cos cu atenţie
fiecare ochi dintr-un fulg de nea,
o sǎ învǎţ şi eu sǎ zbor, aşa sǎ ştii.
ruginite, sǎtule de viaţǎ.
folosesc cuvinte care taie
respiraţia şi cântecul pǎsǎrilor.
cuvinte înfrigurate
şi înfofolite în prea multe straturi
de metaforǎ.
ne prefacem în dragoste
într-un vis.
deschid o carte cu pagini îngǎlbenite
şi o ţin la întâmplare, cu susul în jos,
capul plecat puţin prea aproape -
sǎ creadǎ lumea cǎ am curajul
de a o citi.
sǎ crezi tu cǎ pur şi simplu
povestea-i alta.
cǎ nu aştept doar sǎ ne coacem.
sǎ cǎdem împreunǎ şi sǎ-mi cer scuze
cǎ te-ai lovit într-un bolovan
şi te-ai stricat din cauza mea.
*
ne îndrǎgostim de se-aduna norii la sfat
sǎ ne certe
sau eu ma îndrǎgostesc
de se rǎsfoieşte cerul
în degetul meu mic de la piciorul stâng
şi inventez un alt fel de ploaie:
spune-mi, miros deja a proaspǎt
sau mai e nevoie
de încǎ un minut, încǎ
o melodie din linişti şi tresǎriri?
*
tu eşti un munte şi eu nu sunt alpinist.
tu eşti piatrǎ şi eu nu sunt râu.
eu port un miracol în suflet şi tu nu
îmi impui sǎ fiu sfântǎ.
învǎţ sǎ-mi fac dumnezeu din iubire.
încetul cu încetul, cunosc fiecare culoare
şi, la lumina ta, nu mai vǎd dezolare
când privesc cum ne danseazǎ frunzele
un ultim dans înainte de a cǎdea.
iarna îmi pare acum doar un pretext
sǎ ne ţinem unul altuia de cald
şi-o sǎ-ţi fac aripi din zǎpadǎ, aşa sǎ ştii.
iar in timp ce-ti cos cu atenţie
fiecare ochi dintr-un fulg de nea,
o sǎ învǎţ şi eu sǎ zbor, aşa sǎ ştii.
Saturday, September 3, 2011
bulgǎri de bucurie
uite
cum ning cuvintele
pe paginǎ
de ne umplem pânǎ la inimǎ.
strǎluceşte totul
atât de tare încât mǎ tem
sǎ priveşti cu ochiul liber
cum te iubesc.
uite,
s-au închis şcolile
şi bisericile şi bǎncile
pe foaia de hârtie,
norii au rǎmas muţi de uimire
deşi eu ştiu, ca un cadou secret de crǎciun,
cǎ mai e de nins, mai e mult,
atât de mult încât nu ştiu cum
se mai poate ninge în fulgi mǎrunţi.
uite
cât mǎ bucur de tine;
eu şi copiii îmbrǎcaţi în lânǎ groasǎ.
noi nu avem timp sǎ ne fie frig.
eu nu am loc de tine sǎ îmi fie
tulburǎtor de frig.
uite,
se şterge cerneala de atâta fericire
şi putem sǎ renaştem.
mǎcar pentru un minut
lung cât universul,
te rog
hai cu mine! sǎ facem bulgǎri de zǎpadǎ
cât încǎ ne mai e iubirea albǎ, hai
sǎ facem din bulgǎri un om de zǎpadǎ
care sǎ ningǎ, sǎ ningǎ din el însuşi
cuvinte pe paginǎ
de sǎ ne intre pânǎ în adâncul sufletului
şi sǎ nu ne mai topim niciodatǎ
pentru cǎ ne-am vizitat unul pe celǎlalt
acolo unde nu mai rǎmǎsese nimic de spus
şi totuşi încǎ ningea, ningea,
ningeam eu în tine şi tu în mine
sǎ se gǎseascǎ universul pe sine
între noi.
cum ning cuvintele
pe paginǎ
de ne umplem pânǎ la inimǎ.
strǎluceşte totul
atât de tare încât mǎ tem
sǎ priveşti cu ochiul liber
cum te iubesc.
uite,
s-au închis şcolile
şi bisericile şi bǎncile
pe foaia de hârtie,
norii au rǎmas muţi de uimire
deşi eu ştiu, ca un cadou secret de crǎciun,
cǎ mai e de nins, mai e mult,
atât de mult încât nu ştiu cum
se mai poate ninge în fulgi mǎrunţi.
uite
cât mǎ bucur de tine;
eu şi copiii îmbrǎcaţi în lânǎ groasǎ.
noi nu avem timp sǎ ne fie frig.
eu nu am loc de tine sǎ îmi fie
tulburǎtor de frig.
uite,
se şterge cerneala de atâta fericire
şi putem sǎ renaştem.
mǎcar pentru un minut
lung cât universul,
te rog
hai cu mine! sǎ facem bulgǎri de zǎpadǎ
cât încǎ ne mai e iubirea albǎ, hai
sǎ facem din bulgǎri un om de zǎpadǎ
care sǎ ningǎ, sǎ ningǎ din el însuşi
cuvinte pe paginǎ
de sǎ ne intre pânǎ în adâncul sufletului
şi sǎ nu ne mai topim niciodatǎ
pentru cǎ ne-am vizitat unul pe celǎlalt
acolo unde nu mai rǎmǎsese nimic de spus
şi totuşi încǎ ningea, ningea,
ningeam eu în tine şi tu în mine
sǎ se gǎseascǎ universul pe sine
între noi.
Subscribe to:
Posts (Atom)