facem dragoste de ne cad frunzele
ruginite, sǎtule de viaţǎ.
folosesc cuvinte care taie
respiraţia şi cântecul pǎsǎrilor.
cuvinte înfrigurate
şi înfofolite în prea multe straturi
de metaforǎ.
ne prefacem în dragoste
într-un vis.
deschid o carte cu pagini îngǎlbenite
şi o ţin la întâmplare, cu susul în jos,
capul plecat puţin prea aproape -
sǎ creadǎ lumea cǎ am curajul
de a o citi.
sǎ crezi tu cǎ pur şi simplu
povestea-i alta.
cǎ nu aştept doar sǎ ne coacem.
sǎ cǎdem împreunǎ şi sǎ-mi cer scuze
cǎ te-ai lovit într-un bolovan
şi te-ai stricat din cauza mea.
*
ne îndrǎgostim de se-aduna norii la sfat
sǎ ne certe
sau eu ma îndrǎgostesc
de se rǎsfoieşte cerul
în degetul meu mic de la piciorul stâng
şi inventez un alt fel de ploaie:
spune-mi, miros deja a proaspǎt
sau mai e nevoie
de încǎ un minut, încǎ
o melodie din linişti şi tresǎriri?
*
tu eşti un munte şi eu nu sunt alpinist.
tu eşti piatrǎ şi eu nu sunt râu.
eu port un miracol în suflet şi tu nu
îmi impui sǎ fiu sfântǎ.
învǎţ sǎ-mi fac dumnezeu din iubire.
încetul cu încetul, cunosc fiecare culoare
şi, la lumina ta, nu mai vǎd dezolare
când privesc cum ne danseazǎ frunzele
un ultim dans înainte de a cǎdea.
iarna îmi pare acum doar un pretext
sǎ ne ţinem unul altuia de cald
şi-o sǎ-ţi fac aripi din zǎpadǎ, aşa sǎ ştii.
iar in timp ce-ti cos cu atenţie
fiecare ochi dintr-un fulg de nea,
o sǎ învǎţ şi eu sǎ zbor, aşa sǎ ştii.
