mulţi cred că
să fii om
înseamnă lucru manual:
să te împachetezi perfect
într-o cutie de carton colorat
pe care chiar tu ai îndoit-o
într-o formă numai bună
de comercializat
şi să strângi funda
până când nu mai poţi respira
şi îţi intră pigmenţii din cartonul îndoit
în sânge, în creier, în spaţiile goale dintre gânduri.
vă propun astăzi
să ne strângem doar într-o mulţime de oameni
aplatizaţi până devin ecrane,
să ne ţinem lacrimile digitalizate
ca pe nişte lumânări
rugându-ne să nu se topească ceara
din care ne e plămădită faţa de împrumut
până ne luăm la revedere, pe curând
şi hai să contemplăm
alte sensuri.
pentru mine,
să fii om
înseamnă să îţi descoşi oasele
şi să nu le pui la loc
pentru un timp
şi să nu le pui la loc de unul singur.
să zbieri de durere şi să nu vrei să fie mai bine.
să nu vrei decât să devii una cu secunda asta.
să fii om
înseamnă să ai martori. să ai margini.
să îţi laşi carnea pătată de povestea ta de viaţă
la vedere
când te întreabă cineva şi ştii că
ai vrea să răspunzi, dacă
ar fi noaptea ziuă sau dacă
ai ştii să pui punct după ceea ce simţi
şi nu doar semnul întrebării.
să fii om
nu înseamnă să nu ucizi visurile copiilor
cu praştia unei priviri
sau să fii tu mereu cel care întinde mâna
deschisă, cu zâmbetul larg şi o inimă
desenată în carioca pe palmă,
când se îneacă cineva.
să fii om
înseamnă să fii şi tu cel care se îneacă.
să primeşti alţi oameni
în ochii şi plămânii tăi inundaţi
şi să te laşi în ritmul lui împreună
până la mal
chiar dacă nu arată mereu ca un
dans.
