condiţia umană

încet

tot mai încet

drumul de marmură pe care l-am iubit fără să ştiu

mă merge înapoi

tot mai încet

încet

mai dureros decât oprirea

şi mai nemilos decât lipsa de sens

este silaba pe care o cânt în clipa asta

alergând cu limba scoasă şi sudoarea curgându-i pe faţă

imediat în urma silabei pe care tocmai am cântat-o înainte

mă prefac ritm veselie viaţă elastic acum care nu mă mai termin

dar mă rup

mă rupe-n bucăţi

mozaicul din gunoaie colorate decupate în formă de stele

dăruiesc raze călătorilor de lângă mine

apun

şi cel mai dur ustură ideea că mâine

voi răsări

pe un drum în care voi fi şi mai puţin eu

şi voi vrea doar săcântsăcântsăcânt

să mă lichefiez

să uit

şi cântecul meu eretic nu va avea nici măcar

un ecou

fragilitate

m-am văzut cum eram

în suprafața liniștită a unui lac

și m-a desfigurat o frunză 

care nu și-a mai putut calma culorile

să se agațe cu ele de viață.

m-am îndrăgostit 

de căldura din privirea mea

oglindită 

în suprafața liniștită a lacului

și ne-a mângâiat bucuria 

o briză

și ridurile iscate pe pielea lui 

de apă cu răni adânci

mi-au făcut căldura 

bucăți.

matematicile sincerităţii

algebra slinoasă a adevărului

împărţit la viitor

alunecă printre degete

de pianist care nu a atins

niciun pian niciodată.

murim competitiv

ca şi cum ne-am vâna pe noi înşine

pentru un trofeu de etalat

pe peretele nezugrăvit

al trecutului deschis

la orice interpretare.

ne calculăm fiecare

pas funcţie de spectatori

şi scoatem destinaţia din ecuaţie.

ne înfometăm, privaţi din oficiu

de nevoia de a avea nevoi

şi aşa ajungem să mâncăm

punctul de origine

cu sare şi piper de uitare

asezonat cu senzaţiile 

de je-ne-sais-quoi nespus

explodând în corp.

să cumpăr timp

plec la piaţa sufletelor pierdute

să cumpăr timp limpede

ca faţa lipsită de riduri a încercărilor

a căror invitaţie la dans a fost acceptată cu graţie.

ofer bani mari şi strălucitori

de speranţă, deşi sunt ultimii.

îi arunc în fântâna pe fundul căreia am renăscut

ca un foc pe jumătate îmblânzit şi pe jumătate curajos

dar nu îmi mai pun vechea dorinţă

să se lipească miile de euri ciobite înapoi.

doar privesc mozaicul. accept omul cu ochi în căîlcâiul lui ahile

care am devenit. ştiu

că dacă aş fi fost încă întreagă, aş fi rămas copac

trădat de rădăcini şi cu aripi necrozate

datorită iubirii ...

rupturi din iubire

vocea caldă ca a ta

a unui om care nu mă cunoaște

mi-a mângâiat vârfurile degetelor

ca melodia de pian

auzită neașteptat la radio

de un pianist care a renunțat.

*

acum simt

tsunami în mine.

acum simt

trilurile de privighetoare

cum îmi stau în gât

și mi se albăstresc obrajii

de rușinea din pântec.

acum te simt

în mine:

urme de epuizare în mușchi

și ochii atleți ce nu se pot hotărî

să vadă.

*

doar o bucată de pământ

mă mai poate înaripa

-dar în timp ce îmi iubesc cristalele rupte,

aștept de la pământ, cu sufletul întins,

un cutremur mai mare decât viața.