surpriza

un cub de zahǎr
când nu aveam timp
nici de limba
maternǎ.

*

un cer întreg de arome
pentru care nu am
cuvinte.

*

ies afarǎ
şi observ
nesfârşirea zǎpezii:

în realitate, doar cireşi
care înforesc întruna!

*

tu
rǎsǎrit
pe cerul gurii mele
binecuvântate
chiar şi când ştiu
cǎ nu voi şti niciodatǎ
ce gust ai.

*

zbor împreunǎ
mai important decât destinaţia
chiar şi când destinaţia
este supravieţuirea.

*

eu
asfinţitǎ
într-o limbǎ în care cuvântul noapte
înseamnǎ ceva nespus de frumos.

*

un rând de linişte



pentru cǎ a fost destul.
destulǎ poezie. destule litere.
destulǎ tandreţe ascunsǎ in zâmbetul strâmb
al unei metafore.

*

chiar cǎ
ştii sǎ
faci limonadǎ din sufletul meu!

despre vocea mea din cârpǎ

pânǎ nu demult, o foloseam
sǎ lustruiesc pantofii
doamnelor şi domnilor
mai demni decât mine.
le fǎceam tǎlpile lunǎ
cu zâmbetul ei ca o stea
cǎzǎtoare.

astǎzi,
puţin câte puţin,
centimetru cu centimetru, decibel cu decibel,
îi descopǎr feminitatea.
ne luǎm de mânǎ. o sprijin
sǎ se ridice.
vocea mea ca o cârpǎ
poate curǎţa şi diamante.

îmi voi broda pe ea
ceva frumos -
un suvenir pentru mine însǎmi
din ţinutul cântecului.
apoi, voi crede într-un basm
şi voi zbura pe ţesǎtura-i caldǎ.

curând, mai curând decât am visat,
mi se vor bulbuca ochii de iluminare:
vocea mea nu este şi nu a fost niciodatǎ
o cârpǎ.

o bogǎţie de contraziceri

mǎ arǎt ţie
aşa cum sunt eu,
fǎcutǎ din nisip.
dacǎ am fost piatrǎ vreodatǎ,
îţi dau voie sǎ vezi
cât de mult
m-au erodat valurile
iubitului ocean
care nu a fost al meu niciodatǎ.

ce frumos ştii tu sǎ spui nu!

contrazici fazele lunii
din inima mea.
contrazici atât de firesc
furtuna din care vin eu,
udǎ pânǎ la suflet şi înfriguratǎ.
contrazici întunericul
care îmi atârnǎ pe braţele astea
de om rǎmas singur.

contrazici tot ce credeam
cǎ ştiu despre univers,
tu, cea mai luminoasǎ descoperire
de la big bang.

dac-ai şti tu
cât de bine m-ai vindecat
de sfârşitul lumii
mǎcar pentru o clipǎ,
mǎcar pentru o sǎptǎmânǎ,
mǎcar pentru un strop
de îndrǎznealǎ.

îţi mulţumesc
cǎ, în felul tǎu
miraculos de simplu,
tu îmi eşti da.

certificat de garanţie

îmi cumpăr un inel
de logodnă cu pacea.

sparg puşculiţa în faţa ta
ca un jurământ
că îţi voi da voie să mă botezi
întru religia ramurilor de măslin
şi împăcării cu focul.

tu mă cunoşti
şi ştii că nu am fost niciodată gheţar.
doar mă dau drept moartă în faţa ta
să nu te sperii de pulsul meu
exagerat de viu,

să nu fugi de mine
ca toţi ceilalţi
pe care i-am ajutat să câştige
maraton după maraton
prin simpla mea prezenţă la linia de start.

îmi semnez numele în sânge
alături de al tău, scris cu lumină
ce îmi pătează caietul inimii
pe care l-aş fi vrut impecabil.

îţi promit şi mă angajez
să îmi mai permit
folosirea ceţii pe post de sugativă
numai un timp anume, timpul ăsta
care nu-mi aparţine, timpul
petrecut la petrecerea cuiva
cu o idee despre distracţie
diametral opusă realităţii mele
interioare.

strig.
uite-mă cum îndrăznesc
să te strig pe nume
într-o poezie,
să îţi scriu cu peniţa vieţii mele
pe foaia eternităţii:

hai să ne jucăm
de-a pusul cărţilor pe masă
când se face noapte
şi orice dans este permis,

hai să te iubesc
ca şi cum
mi-aş aminti cine sunt
şi m-aş ierta pentru păcatul capital
de a mă fi născut!

hai să ne amintim împreună,
permanent
ca doi vechi prieteni cu alzheimer
care fac cunoştinţă cu aceeaşi bucurie în fiecare zi,
să ne amintim împreună că
pot renaşte.

eu voi renaşte

şi tu mă vei primi
în braţele tale vii
şi pieptul tău nu va fi intimidat
de pulsul meu ca un uragan

şi nimeni nu ne va privi stelele
neinvitat.

vom avea emisfera noastră de cer
în care să nu ne clădim rai
şi să nu mâncăm mere.

voi învăţa să fiu.

oare îţi dai seama
câtă pace încape în mine?

mă voi împleti cu mine însămi
ca două fire de croşetat
în mâinile tale
şi voi deveni una
cu viaţa.

doar atât am nevoie,
un certificat de garanţie şifonat
pe care să-l port în buzunar
mereu,
o logodnă cu pacea

şi permisiunea să îmi fiu mie însămi armă
cât timp în jurul meu e încă război,
să îmi las aura murdară
luni şi ani de-a rândul
cât timp stelele mele încă strălucesc prea tare
şi par furate din rai.

cel mai frumos cadou pe care mi-l faci este timpul
să mă obişnuiesc cu ideea
că, într-adevăr, mă voi mărita cu liniştea
şi pot, da, chiar eu
mă pot împrieteni cu leii
şi, da, pot primi lumina soarelui în mine
fără să mă ard.

vulnerabilitate

vreau sǎ mǎ arunc în ochii tǎi
ca într-o prǎpastie.
sǎ am încredere cǎ m-ai prinde
pe salteaua unui cuvânt
şi cǎ m-ai ţine în braţe
pânǎ mi-ar reveni culoarea în obrajii poeziei.

vreau sǎ ştiu fǎrǎ urmǎ de îndoialǎ
cǎ dacǎ m-aş frânge în faţa ta
ca o aripǎ uzatǎ,
tu mi-ai aminti cǎ am zburat.
mi-ai ţipa la ureche
dacǎ ar fi nevoie
pânǎ mi s-ar desface timpanele şi-ar deveni crâmpeie de muzicǎ,
pânǎ ţi s-ar face ţǎndǎri vocea şi s-ar transforma în iubire.
mi-ai aminti cǎ toatǎ viaţa, toatǎ viaţa mea a fost zbor
chiar dacǎ pentru a decola, a trebuit mai întâi sǎ mǎ târǎsc.

“ai fost noroi ca sǎ devii una cu zborul”, aşa am nevoie sǎ îmi spui.

şi eu m-aş învârti ca soarele, în jurul propriei axe
şi ţi-aş arǎta toate exploziile mele.
ţi-aş arǎta toate semnele de foc care mi-au rǎmas în mǎduva oaselor
şi care nu se vindecǎ doar cu puţinǎ cremǎ hidratantǎ din extract de seninǎtate.
ţi-aş spune cǎ mǎ fac piticǎ albǎ numai de fricǎ sǎ nu fiu gaurǎ neagrǎ.
ţi-aş spune cǎ îmi sunt mie însǎmi pluto şi nu îmi merit locul pe cer.

aş vrea sǎ îmi rǎsarǎ o lacrimǎ în priviri în loc de dimineaţǎ.
sǎ te trezeşti devreme, ca un copil entuziast al artei de a se mira.
sǎ-mi dezbrac uşor draperiile sufletului în faţa ta,
sǎ rǎmân goalǎ, eu cu norii mei şi trecutul meu la lumina cǎruia nu se poate citi
şi sǎ te rog, sǎ te rog din însǎşi sǎmânţa-flacǎrǎ din care m-am nǎscut:

“fii-mi licurici, te rog.
fii tu perna moale pe care scâncetul meu îşi poate odihni capul.
când mǎ cred doar un ecou palid,
fii-mi tu voce şi cântǎ-mǎ. cântǎ-mǎ pânǎ adorm. cântǎ-mǎ tare,
sǎ mi se trezeascǎ inima pentru totdeauna.
învaţǎ-mǎ sǎ dansez cu tine, cu mine, cu universul.”

vreau sǎ mǎ arunc în ochii tǎi
ca într-o prǎpastie
şi recunosc
cǎ vorbesc dincolo de gramatica bunului simţ
când te rog, te rog cu toatǎ fiinţa mea şi încǎ ceva din mine,

rǎmâi lângǎ mine toatǎ ziua şi spune-mi:
“te vǎd cu adevǎrat şi încǎ vreau sǎ te îmbrǎţişez cu privirea.
meritǎ sǎ continui sǎ te pictezi
şi cu noroi, şi cu foc, şi cu iubire.”

prima perla

aminteste-ti ca istoria ta
este mai lunga decat un haiku
si in tine incape mai mult
decat un anotimp al pierderii.

aminteste-ti ca fiecare fulg de nea care se topeste
inseamna mai mult decat sa afli ca mos craciun nu exista;
cu fiecare la revedere, iti rasare cate un ghiocel in piept.
aminteste-ti pentru cati oameni ai fost tu
martie.

aminteste-ti ca esti o stea cazatoare -
tu transformi gravitatia intr-un foc de artificii.
tie iti creste cerul in suflet
si stii ca alaturi de tine ai
floarea soarelui
pe care numai tu o poti privi
in cea mai blanda lumina.

aminteste-ti ca esti mai mult decat definitia
pe care ti-au lipit-o niste ametiti pe frunte
inainte sa te cunoasca.

permisiune

i.

tu esti muntele meu.

pasii pe care ii trantesc
peste inima ta

si degetele julite cu care mangai
florile din tine

iti masoara maretia.

recunosc in tine
atatea diamante
care in sufletul meu sunt
inca bucati de pamant salbatic, neexplorat

incat atunci cand te privesc eu,
soarele oboseste sa straluceasca
si iti lasa tie o ora de lumina drept trofeu

iar eu stiu
ca razele tale
se pot
impleti in tesatura vietii mele
asa cum se impleteste somnul cu sfarsitul unei zile grele.


ii.

tu imi spui
ca nu mai sunt inundatia
care a scris candva istorie
cu ortografie gresita
si sintaxa imprumutata din iad.

tu imi amintesti
ca din pantecul meu
am ridicat diguri de piatra
iar curentii mei merg
spre ocean.

tu imi dai voie
sa imi simt fiinta plina
si sa gust aroma lunii reflectate in mine
cat am nevoie,
sa imi cunosc fiecare fir de nisip
si sa nu mai uit
ca sunt apa: ma spal incontinuu de trecut.


iii.

iti stiu intuitiv fiecare poteca.

in timpul furtunilor de vara,
m-ai adapostit sub brazii tai

iar cand am imprimavarat impreuna,
mi-ai facut cadou cantecul ciocarliilor tale
si ai dansat cu vulnerabilitatea mea
ca nimeni altul

iar de fiecare data cand inghet,
din gheata imi slefuiesti flori
care incet-incet se topesc
si prind radacini.

asa stiu eu ca
oricand
s-ar rasti norii la mine
in cuvinte reciclate
de prea multe ori sa mai fie
potabile,

tu ramai locul meu sigur.

pe oricine iubesti

a)
pe oricine ai iubi
sa numeri in fiecare dimineata
aurul pe care tu il imprastii
pe cerul lor, sa ai mereu in vedere
ca nimeni in afara de mine
nu te iubeste pe tine
cu cerul tau gri, cu norii tai, cu luna ta plina
si inima ta nu-i buna de nimic in ochii lor
cand e de bronz.
pe oricine ai iubi,
gresesti.

b)
pe oricine iubesti,
iti poti cantari sufletul in fiecare seara
si vei vedea ca de fapt tu esti
24 de carate si inca un pic
iar viata ta e lumina, e bine, esti
aurora boreala
cand te simti tu insati, plina
pe cerul lor,
fii binevenita
ca odihna dupa o zi grea.
da-ti voie sa primesti
pe oricine iubesti
chiar daca uneori pari de bronz.

locul sigur

te poti ascunde
in pieptul meu

unde pasii tai
nu sunt prea grei
pentru gradina

asa ca urmele
pe care le lasi
raman netede
si curate

ca pagina
unde poti scrie
o noua poveste

*

te poti cuibari
aici, intre atomii inimii mele,
sa-ti amintesti
ca te-ai nascut in lumina,

ca intreaga ta fiinta
a fost, este si va fi
aurora boreala.

*

hai, intinde-te
pe sufletul meu elastic
si ia cat vrei
caci intotdeauna va mai ramane
pentru data viitoare.

vino cu mine
aici unde salciile plangatoare sunt regine
si tu dansezi cu vantul
pe ritmul refuzului de a cadea la pamant.

tu plangi sonate in loc de lacrimi.

*

aici, poti sta in tacere
la sanul raului
iar muntii iti vegheaza
fiecare bataie a inimii

si esti binevenita oricand, oricand
intre bratele mele
facute dintr-o mana de pamant fertil
si-o tona de visare.

*

da-mi voie sa te conduc
in lumea asta
unde toate cuvintele sunt potrivite
si iubirea intotdeauna

se asorteaza cu ochii tai.