în fiecare carpe diem
te pierd pe tine cel din mine
puțin câte puțin
cum își pierde un steag teritoriul
în favoarea păcii
degradându-se la lumina timpului
până se ridică într-o zi
complet alb.
în fiecare aventură amoroasă cu sine
ecoul tău în vocea mea rostește
mai puține silabe.
mă înclin pe celălalt mal al tristeții
- cât larg am parcurs, câtă durere
am adăpostit în corpul meu ca într-o mănăstire!
câtă iubire ciobită am primit
din brațele tale încordate, când nu știai
ce se face cu ea! acum
ești un val în oceanul
din mine. prefac totul în nisip. mă tem
de următorul cutremur, deși nu mai înțeleg
scrierile sacre ale civilizației dispărute
sub picioarele noastre călcând zări opuse.
ești un diamant din care au rămas în inima mea
fire de nisip cât eternitatea de fine.
și uneori vreau să nu te mai văd niciodată.
Showing posts with label teama. Show all posts
Showing posts with label teama. Show all posts
Monday, September 2, 2019
Sunday, December 30, 2018
călătorie în timp
mă scufund
într-un vis
să mă botez
singură cu lumină.
îmi înlocuiesc
numele de ceară albă
cu unul din
mişcare şi foşnet al vântului
prin bretonul
primăverii.
mă scufund
într-un vis şi, când mă ridic,
îmi curg din
păr nori
şi din ochi, picături
de zâmbet.
se făcea că
am înlocuit
trecutul cu un cadou
ce m-a
surprins şi pe mine cea de acum.
am luat timpul
în gură ca pe o acadea
şi l-am
botezat cu lumină din lumina mea
de care
uitasem cu câteva ore în urmă.
de care nu
ştiusem cu câteva decenii în urmă.
pe care am
găsit-o în drum unde nici nu o căutam
şi din care
mi-am construit o cale.
dar, încet,
mă trezesc.
mă tem
că încă
mă numesc
singurătate
sau diana
sau zi de
iarnă muşcată de soarele vitreg vârcolac
sau un fel de
tu dar fără stele în ochi
sau un fel de
ocean care a renunţat la valuri şi se crede una cu vulcanii din el
sau vreo
poreclă inventată de cineva care nu a putut să mă
cunoască.
Labels:
autenticitate,
botez,
calatorie,
creativitate,
crestere,
curaj,
drum,
identitate,
metafora,
poezie,
primavara,
singuratate,
speranta,
teama,
terapie,
timp,
viata
Thursday, November 16, 2017
rapsodia unei insule
vreau să prind clipele
nărăvaşe din zbor.
să le sucesc gâtul. să le
curm zumzetul
care mă trage pe unda unui
sunet
tot mai departe de tine,
cu fiecare hertz.
mi-am pierdut capul în
gravitaţie
ca într-un ciorchine de nori.
astăzi mă plimb pe malul
unei singure lacrimi
în aşteptarea celui mai
spectaculos tsunami
între picăturile căruia te
voi mai vedea numai pe tine,
neînfricatul
care mi-ai primit sufletul
pe cale de dispariţie
în adâncul ochilor tăi.
Thursday, March 24, 2016
terapia prin coşmar
fragme
nta
t.
*
frunzele înşelate de culoare
se miră de toamnă, de galben şi de moarte -
ghioceii le şoptiseră altceva
când se băteau în piept cu clopoţei albi.
*
nu.
elemente chimice
care nu se topesc.
poezie incurabilă
în prima noapte fără insomnie
şi
încredere terminală
în străinul care arată aşa cum tu desenai îngerii
când erai mic şi nu ştiai
că aşa arată monştrii.
*
ciuperci exagerat de jucăuşe
ca tot pământul să ştie
că sunt otrăvitoare -
dar omul şi-a tăiat rădăcinile
crezând că îi vor creşte aripi
şi nu mai ştie. şi le devorează.
*
e groază roz şi iubire-ntre picături de sânge cu ploaie.
eşti tu ca un reportofon la care mi-am înregistrat
acele părţi de viaţă pe care le-am cântat cel mai fals
şi cel mai cu suflet.
le-am ţipat. le-ai primit.
pe unele acum le ştergi,
cu altele te ştergi la fund
şi cu restul îmi ţeşi un labirint
fără ieşire.
*
eu, în toată povestea asta-
cheia care se aruncă singură în mare.
sirena ce renunţă la picioare, la dans
şi la voce
pentru un basm.
pentru un cerşetor îmbrăcat în prinţ.
pentru că a văzut filmul, dar nu a citit cartea …
*
ruleta rusească
între doi laşi încăpăţânaţi:
eu n-am curaj să trag
nici cu gloanţe oarbe.
tu n-ai curaj să nu tragi
nici cu vorbe.
*
terapia prin coşmar
nu se bazează pe dovezi,
nici pe spirite:
este tremuratul fără furtună.
este furtuna din pântec.
este pântecul meu desenat de tine în aur
pe zăpada proaspătă din ochii mei
(şi, în primul rând, este lipsa mea de
căinţă pentru păcatul capital
de a refuza să citesc ultimul vers
înainte de a îl accepta pe cel mai frumos.)
nta
t.
*
frunzele înşelate de culoare
se miră de toamnă, de galben şi de moarte -
ghioceii le şoptiseră altceva
când se băteau în piept cu clopoţei albi.
*
nu.
elemente chimice
care nu se topesc.
poezie incurabilă
în prima noapte fără insomnie
şi
încredere terminală
în străinul care arată aşa cum tu desenai îngerii
când erai mic şi nu ştiai
că aşa arată monştrii.
*
ciuperci exagerat de jucăuşe
ca tot pământul să ştie
că sunt otrăvitoare -
dar omul şi-a tăiat rădăcinile
crezând că îi vor creşte aripi
şi nu mai ştie. şi le devorează.
*
e groază roz şi iubire-ntre picături de sânge cu ploaie.
eşti tu ca un reportofon la care mi-am înregistrat
acele părţi de viaţă pe care le-am cântat cel mai fals
şi cel mai cu suflet.
le-am ţipat. le-ai primit.
pe unele acum le ştergi,
cu altele te ştergi la fund
şi cu restul îmi ţeşi un labirint
fără ieşire.
*
eu, în toată povestea asta-
cheia care se aruncă singură în mare.
sirena ce renunţă la picioare, la dans
şi la voce
pentru un basm.
pentru un cerşetor îmbrăcat în prinţ.
pentru că a văzut filmul, dar nu a citit cartea …
*
ruleta rusească
între doi laşi încăpăţânaţi:
eu n-am curaj să trag
nici cu gloanţe oarbe.
tu n-ai curaj să nu tragi
nici cu vorbe.
*
terapia prin coşmar
nu se bazează pe dovezi,
nici pe spirite:
este tremuratul fără furtună.
este furtuna din pântec.
este pântecul meu desenat de tine în aur
pe zăpada proaspătă din ochii mei
(şi, în primul rând, este lipsa mea de
căinţă pentru păcatul capital
de a refuza să citesc ultimul vers
înainte de a îl accepta pe cel mai frumos.)
Saturday, March 12, 2016
ipohondria primăverii
primăvara tuşeşte frunze. copaci înfrunziţi parţial
la început de martie. iarbă amestecată cu zăpadă
ca nişte piese de puzzle prost potrivite.
are coşuri de lumină rece pe piele,
muşte şi fluturi să-i poţi număra pe degetele
de la o mână ...
şi primăvara cu ghioceii săi subţiri ca un gând
se crede toamnă
şi îşi plănuieşte iarna ca pe o melodramă.
ameninţă că se face artificii de crăciun
pentru că i-a fulgerat inima
un ultim fulg se zăpadă ...
îşi ascunde pudică merii înfloriţi.
iritaţia de viaţă din oase
îi inflamează acum gâtlejul
şi-i ies pe gură păsări cântătoare ...
fiori de schimbare
cuprind pădurea
bolnavă de mişcare;
îi înverzeşte vocea
şi suspină după pruncul de frig
care a fost şi (crede că) nu va mai fi.
la început de martie. iarbă amestecată cu zăpadă
ca nişte piese de puzzle prost potrivite.
are coşuri de lumină rece pe piele,
muşte şi fluturi să-i poţi număra pe degetele
de la o mână ...
şi primăvara cu ghioceii săi subţiri ca un gând
se crede toamnă
şi îşi plănuieşte iarna ca pe o melodramă.
ameninţă că se face artificii de crăciun
pentru că i-a fulgerat inima
un ultim fulg se zăpadă ...
îşi ascunde pudică merii înfloriţi.
iritaţia de viaţă din oase
îi inflamează acum gâtlejul
şi-i ies pe gură păsări cântătoare ...
fiori de schimbare
cuprind pădurea
bolnavă de mişcare;
îi înverzeşte vocea
şi suspină după pruncul de frig
care a fost şi (crede că) nu va mai fi.
Monday, January 14, 2013
nemişcare
îmi văruieşti viaţa
ca pe un zid
să fiu cârja
fricii tale
de lupi şi de hoţi.
eu n-am decât să mă îndrăgostesc de lună
şi să urlu de dorul ei până îmi crapă coardele vocale -
atâta timp cât nu muşc. nu mişc.
în schimb, mă albesc. devin pe zi ce trece mai opacă la suflet.
mi se întăreşte speranţa
ca respiraţia unui mort - fără abur.
eu mă ascund
în spatele unui zâmbet curajos,
vertical până la ultimul strop de sânge.
mă aplec în faţă mărunt, ca o salcie plângătoare când o părăseşte vântul prin sms
din regatul cerului aparent senin.
eu mă ascund, dar orice joc de-a v-aţi ascunselea
se termină, chiar dacă am câştigat. de fiecare dată trebuie să ies din ascunzătoare
ca o lacrimă care există numai când se sting luminile.
ca un copil din flori ţinut secret între albine şi polen.
mă văruieşti
ca şi cum singurul meu sens
ar fi să mă împrăştii în cele patru puncte cardinale
de dragul tău,
să devin pătrat de dragul tău,
să stau nemişcată de dragul tău.
şi, sub amprenta ruşinii, recunosc
că te iubesc din tot albul ochilor mei de perete crăpat ce am devenit
şi stau. stau. stau. stau. stau.
devin una cu nemişcarea.
mă contopesc cu frica ta de a respira
şi nu cunosc niciun alt fel de iubire.
Monday, September 5, 2011
punctul sensibil
îţi arǎt un deget
al cuvântului cheie
din haiku-ul meu
şi mǎ rog sǎ nu râzi.
ne alungim, eu şi cuvintele,
ne alungim cu neruşinare
ca şi cum timpul şi spaţiul
ne-ar aparţine.
ca şi cum lumânǎrile
de pe tortul de ziua de naştere
ar însemna cǎ mi se cuvin mie
toţi anii.
big bang în inima mea.
nu mai suntem copii.
acum ştii ce riscuri implicǎ
o explozie.
acum înţeleg ce înseamnǎ
sǎ mǎ nasc.
îţi dau ţie
cuvântul cheie
din haiku-ul ǎsta mediocru
care este viaţa mea -
sǎ vedem ce faci cu el.
sǎ vedem dacǎ reuşeşti
sǎ îmi descifrezi
metafora
în timp ce eu tremur
dezbrǎcatǎ lingvistic,
la mila ta
cǎci m-am nǎscut din cuvântul ǎsta
şi m-am înmormântat în metafora asta,
sǎ vedem dacǎ mǎ vei iubi suficient
încât sǎ nu îmi rescrii
punctul sensibil în pumnul tǎu
aproape strâns.
al cuvântului cheie
din haiku-ul meu
şi mǎ rog sǎ nu râzi.
ne alungim, eu şi cuvintele,
ne alungim cu neruşinare
ca şi cum timpul şi spaţiul
ne-ar aparţine.
ca şi cum lumânǎrile
de pe tortul de ziua de naştere
ar însemna cǎ mi se cuvin mie
toţi anii.
big bang în inima mea.
nu mai suntem copii.
acum ştii ce riscuri implicǎ
o explozie.
acum înţeleg ce înseamnǎ
sǎ mǎ nasc.
îţi dau ţie
cuvântul cheie
din haiku-ul ǎsta mediocru
care este viaţa mea -
sǎ vedem ce faci cu el.
sǎ vedem dacǎ reuşeşti
sǎ îmi descifrezi
metafora
în timp ce eu tremur
dezbrǎcatǎ lingvistic,
la mila ta
cǎci m-am nǎscut din cuvântul ǎsta
şi m-am înmormântat în metafora asta,
sǎ vedem dacǎ mǎ vei iubi suficient
încât sǎ nu îmi rescrii
punctul sensibil în pumnul tǎu
aproape strâns.
Tuesday, May 10, 2011
la panda
te fixez cu ochii mei de piatra
ca soimul
si nu-mi scapa miscarea niciunui muschi.
te simt in moalele oaselor
cum oftezi odata cu mine
sau cum se agita cuvintele in tine
cand nu ai rabdare sa ma asculti.
experta in vanatoare, eu stiu
valoarea asteptarii.
cu suflet de cameleon, stau la panda
si nu scot nici macar un sunet alb
ca o pana cazand in nisip,
sa nu ma vezi, sa nu ma certi
ca te invit intre caninii mei bolnavi
sa-mi spui povestea in continuare.
iubite, spune-mi povestea
aia cu caderea din rai,
aia cu mine in rolul protagonistei
careia nu i s-a dat voie sa
distinga binele de rau
si acum trebuie pedepsita
ca nu stie
sau aia cu mine in rolul sarpelui
care intelegea prea in detaliu ce face
cand s-a incolacit in jurul tau
si acum tu te depui ca praful
pe scrisori aproape trimise.
eu ascult.
iar cat timp tu inca
imi mangai urechile cu liniste
si te asortezi cu zambetul meu,
astept la panda
pana iti naparleste inima
si scrijelesti
deznodamant trist mainilor noastre impreunate
pe coaja unui mar otravit.
atunci iti voi putea servi
cotorul trecutului meu
de paria.
pana atunci, te admir
cu ochi de soim
mult prea slefuiti.
ca soimul
si nu-mi scapa miscarea niciunui muschi.
te simt in moalele oaselor
cum oftezi odata cu mine
sau cum se agita cuvintele in tine
cand nu ai rabdare sa ma asculti.
experta in vanatoare, eu stiu
valoarea asteptarii.
cu suflet de cameleon, stau la panda
si nu scot nici macar un sunet alb
ca o pana cazand in nisip,
sa nu ma vezi, sa nu ma certi
ca te invit intre caninii mei bolnavi
sa-mi spui povestea in continuare.
iubite, spune-mi povestea
aia cu caderea din rai,
aia cu mine in rolul protagonistei
careia nu i s-a dat voie sa
distinga binele de rau
si acum trebuie pedepsita
ca nu stie
sau aia cu mine in rolul sarpelui
care intelegea prea in detaliu ce face
cand s-a incolacit in jurul tau
si acum tu te depui ca praful
pe scrisori aproape trimise.
eu ascult.
iar cat timp tu inca
imi mangai urechile cu liniste
si te asortezi cu zambetul meu,
astept la panda
pana iti naparleste inima
si scrijelesti
deznodamant trist mainilor noastre impreunate
pe coaja unui mar otravit.
atunci iti voi putea servi
cotorul trecutului meu
de paria.
pana atunci, te admir
cu ochi de soim
mult prea slefuiti.
Subscribe to:
Posts (Atom)