speranţa doare
cum te doare un cal cu
coama de spumă când îţi dai seama
că era doar spuma de cal
şi de coamă.
că lumina e o minciună pe
care ţi-au spus-o ochii tăi de adult
ca să-l omoare (pardon,
adoarmă) pe copilul din tine
măcar un pic, în fiecare
noapte.
*
Mademoiselle se naşte
prinţesă
şi este antrenată să
şchioapete.
învaţă cu sârg arta fină
de a se târî prin emoţie ca prin mocirlă -
ce să ne mirăm că, mai
devreme sau mai târziu,
o încurcă fâşiile de
mătase rămase din rochie
să-şi frece unghiile rupte
de asfaltul denivelat care este o altă fiinţă.
*
speranţa ustură roşu
ca o cârpă abrazivă din
proză prost scrisă
cu iubirea-n inimă şi
groaza de moarte-n ochi.
speranţa miroase aşa ...
ca oceanul când este însărcinat cu un tsunami.
amar cu pete de tânjire.
ceva ce scufundă lumea
pentru că lumea
nu s-a lăsat convinsă a
pluti, sărată cu săruturile încrederii pe frunte
şi cu prietenie pe buze.
speranţa ... a devenit un
reproş
al unui plod rebel
care se uită cu coada
ochiului la mama
când poate jura că ea nu-i
atentă
... şi el ştie, undeva la
mii de leghe sub nivelul inimii,
că este încă prea tânăr
pentru jurăminte amare.
