hohot de harpă

 

în ochii înceţoşaţi

după ore de plâns

se întrezăreşte

prin perdeaua de ploaie

torenţială

ecoul chipului său: un înger.

sentință

te-am închis între paginile unei cărți
să nu mai poți ataca vreodată îngerii
ce umblă neînarmați și cu piepturi doldora de iubire
pe bulevardele furtunoase ale inimii mele.

să nu mai poți defrișa păduri întregi în ochii mei
cu un singur cuvânt rostit prea senin.

aici simt pe piele textura luminii.
gustul de caise al inocenței
îmi consolează viitorul îndrăgostit de ceață
(sau de stelele pe care le-am zărit în tine
înainte de a mă lăsa învăluită în bezna
din care ele se născuseră).

aici știu că există, dincolo de spectrul vizibil,
căldura brațelor și prospețimea aerului
și pofta însuflețită de ambele.

dosar penal pentru tanatofobie (despre anatomia unui jurnal)

îmi iau amprenta dentară a sufletului
cu cerneală, pe o foaie groasă de cuvânt
să rămână-n arhivele vieţii pe termen nedeterminat
dovada
a cât şi ce a muşcat inculpatul din feliile de ieri
comparat cu cât şi ce muşcă din chifla de astăzi
cu soare fiert
în lumină proprie, deşi poate nu ştie.
poate că domnul suflet
s-a obişnuit cu închisoarea, şi-o fi tatuat deja
un scorpion pe umărul drept şi poate
îşi imaginează chiar acum că orice urmă de binecuvântare
se datorează doar
îngerului care îl mângâie cu privirea
prin opacitatea lui mâine întinzându-se peste azi şi ieri
într-o îmbrăţişare de stele cu flori cu noi,
când, de fapt, îngerul îngenunchează cu oglinda-n spate,
rugându-se la reflecţie
să-i arate celui care nu se vedea pe sine
că mesagerul lui dumnezeu vine de fiecare dată beteag:
o aripă îi aparţine inculpatului
şi singura acuzaţie care i s-a adus vreodată este aceasta,
de a-şi fura propriul timp
sperând să păstreze eternitatea fiecărei clipe.

creste viata in mine

am fost la ghicitoarea in tarot
si mi-a spus, creste viata in mine.
o lumina care imi rasare in piept
si nu-mi da pace, un ritm obsesiv
care mi se strecoara pe sub piele
si-mi curge neintrerupt printre moleculele
oaselor.

am aruncat o firimitura de privire porumbeilor
si am crezut pentru o clipa
ca sunt ingeri, am crezut intr-o lume
facuta din pene si miros de ghiocel abia-nascut.

m-am aruncat in bratele gandului de tine
ca o nebuna ce sunt
si nici macar nu mai vreau
sa te salvez

fiindca am fost in pelerinaj
in miezul inimii mele, acolo unde mi se face rau,
acolo unde nu ar fi trebuit sa exist
si totusi respir, respir, respir
incapatanata
si imi fredonez ca un refren

ca merita sa stau in fata ta ca proasta
si sa-mi descos firul mortii
atata timp cat eu ma vad cu adevarat
in ochii tai de fata morgana
si stiu, stiu fara nicio indoiala:

creste viata in mine
cu gust de zeu si textura de fericire.