Veghe

 

Apele negre

curg din trecutul izvor

în jos printre pietrele din mintea mea

nemişcate de timp,

inundă văile din corpul meu de vată 

de zahăr

ars

în cuvintele pe care încă nu ţi le-am spus

nici ţie. 

Magia, poveste frumoasă, nu vindecă nimic,

iubirea mea de vată albă,

excesiv de dulce, nor gol de furtună.

De la tine învăţ:

1) să fiu muzică,

2) că sunt fragila şi vitala

tăcere dintre două note.

Cugetarea curgerii despre curenţii acvatici

Distanţa
este o substanţă
lichidă:

întotdeauna ia
forma şi culoarea
relaţiei
în care o torni.

din ce în ce mai

şi de la o vreme

se aştern mai uşor

serile în mine

la ora potrivită

în echilibrul

dintre soare şi lună.

pot să mângâi

mai tandru decât ieri

spinarea tigrului

când îi explodează

răgetul pe cer.

şi îmi aud gândurile

între două guri de aer

pe care uiţi să le iei

şi îmi simt emoţiile

în corp

ca într-o cutie de bijuterii

deschisă.

miroase bezna a dimineaţă.

îmi cântăresc cuvintele

în unităţi de încredere

şi momente de întâlnire.

şi glasul meu

curge mai ferm printre stâncile

pe care îţi juleşti genunchii

şi îşi găseşte direcţie

să se unduiască

spre locuri mai senine.

fac popas în mine

ca într-o mânăstire

în care cinstesc

viaţa.

emancipare

îi miros buzele a cafea
și pielea a tine.

vocea-râu
nu se ascunde
într-o scoică

după anii de orfelinat
din valuri
și secolele de balamuc
închise în pietre șlefuite
de curgerea ei prin timp -

tu ești cerul înstelat.
fruntea ei încrețită,
suprafața râului rapid
ce refuză să îți mai reflecte
imaginea.

fluență

curg vocalele fierbinți
una din alta
ca valurile fără mal,
scrisori de dragoste
alunecând din gâtul
sticlelor-temniță.
foc fără flacără
pe care când îmi dau voie
în largul meu
îl îmblânzesc
eu, dresor de respirații.
făuresc consoane
maluri subțiri, solide,
precise
din buzele mele
care nu ezită.

curgere dragă:

din fântâna uitată

îmi urci în inimă. 

deschizi larg ferestrele eului

să poată intra păsările călătoare

care s-au ghidat după soare

și au ajuns, ostenite de schimbarea

de fus orar și de zare,

din alte inimi.

din inimi cu miros de cutie, 

învăț valoarea vieții

cu sertare.

în inimi eliberate-n cântec, 

îmi recunosc pașii pe care

aproape-i lăsasem orfani de sens.

inimile încăpătoare 

găsesc loc într-a mea.

uite-așa, din verdele 

pe care l-am știut eu dărui, 

mă multicolorez cu relații

și texturi sclipitoare.

încep să curgă din mine

piei necunoscute până astăzi

și se lipesc întregi de răni străine

ce poartă aceeași formă de durere

iar, din aceste răni acum-convalescente,

îmi extrag și eu sevă de vindecare.

curgere dragă,

confundă-te cu mine în continuare

într-același stil al tău ondulat de mare

dar mereu născut din izvorul propriu

din care cuiva îi poate potoli setea

fiecare.