Tuesday, July 31, 2012

vindecare




strǎlucirea ta
furǎ tabloul durerii
din expoziţia corpului meu
şi îl înlocuieşte
cu o copie fidelǎ
dupǎ prietenia lui pablo.

tu filtrezi lumina
prin însǎşi fiinţa ta
şi mǎ hrǎneşti
cu îmbucǎturi mici de rǎsǎrit
de fiecare datǎ când mi se face fricǎ
de apusul sufocant din mine.












Credit pictura - "Friendship" de Pablo Picasso

Monday, July 30, 2012

circuitul iubirii în naturǎ



raiul a dat faliment
şi a fost aruncat în stradǎ
ca o zdreanţǎ.

ce noroc
cǎ eu îmi permit
sǎ îl gǎzduiesc
în colţurile unui zâmbet
de când te-am cunoscut
pe tine!

ce noroc
cǎ m-am îmbogǎţit
peste noapea
sufletului meu,
am înverzit şi înflorit
de la sǎrurile minerale
din pǎmântul fertil
al braţelor tale!

Friday, July 27, 2012

locul ploii




locul ploii e afară.
aşa îmi împac florile
cu pământul.

nouă luni
am găzduit furtuna.
i-am permis tavanului
să se pişe în borcanul vieţii mele
în care îmi strâng, lacrimă cu lacrimă, visele.

nouă luni, de parcă aş fi fost însărcinată
cu sămânţa unui curcubeu.
nouă luni mi-au tunat gândurile.
mi-am fulgerat eu singură atât de aproape de miez
încât este un miracol că nu am alunecat
la picioarele tale, un maldăr de cenuşă.

dar acum înţeleg că
locul ploii e afară.
îmi las norii haihui, să se destrame.
te invit să ne jucăm împreună
de-a modelatul norilor frânţi de furtună
până devin ghemotoace pufoase, albe
de prospeţime.

te cunosc. tu poţi convinge soarele
să zâmbească dintr-un colţ al întunericului.

Thursday, July 26, 2012

delicatesă



numele tău mi-e talisman drag.
îl port cu sfinţenie
în şoaptă, buzunarul vocii mele,
oriunde merg -
la cursuri de unde învăţ mai mult decât mi-am dorit,
seara, la o plimbare în miezul verde al parcului
de vorbă cu singurătatea,
la cinema, fericita posesoare a ultimelor bilete,
la munca zilnică de a respira
mai puţin decât meriţi tu, dar întotdeauna
mai mult decât mi-am promis.
numele tău pe limba mea
are un gust pe care nu l-a putut descrie nimeni niciodată.
îl simt cald între dinţi timizi.
vibrează
până în gât, se aventurează în laringe
şi cântă un concert întreg
la clapele inimii mele.
numele tău
mă vindecă de tăcere:
trebuie doar să îl pronunţ din când în gând
şi ceva nemaisimţit înfloreşte în mine.

Wednesday, July 25, 2012

sute de pagini



am scris sute de pagini despre tine.
pagini cu genunchii juliţi.
copaci tǎiaţi felii de un copil rǎsfǎţat.
te-am vrut într-un ocean de cuvinte.
te-am mirosit cu pofta unui pescǎruş
care se înfruptǎ lacom din rǎsǎrit.

dacǎ ai lua un pix roşu în mânǎ
şi ai privi prin mine
ca printr-o foaie de hârtie prea subţire
pe care am pus prea multe puncte pe un singur i,
mi-ai tǎia toatǎ viaţa cu o linie.
m-ai certa cǎ nu pun accentele corect.
ai ţipa cromatic la mine
cǎ am apǎsat prea tare,
am stricat textura velinǎ a relaţiei noastre
cu un jurnal
şi prea mult nisip scurs din clepsidra spartǎ a sufletului meu.



Monday, July 23, 2012

dragoste neîmpǎrtǎşitǎ


degetele se bat
pentru ritm,
neauzite
la poalele vieţii;

aştept cu nerǎbdare
ziua când
în mii de cioburi, eu
voi fi curcubeu

sǎ nu-mi mai râdǎ
ploaia în nas
dacǎ, lipsitǎ de maniere,
mi se nǎzare
sǎ o invit la dans.

frânturǎ de coşmar



flirtez cu nimicul
într-un cub de sticlǎ
pe care mi-e prea fricǎ
sǎ îl sparg.