(poftǎ de viaţǎ, foame de tine)
îmi rǎmâi în palme
ca un popas pe linia vieţii.
liniştea ta cântǎ
în acord cu mine
la harpa stelelor.
mǎ îmbǎt de luminǎ.
tu mǎ cerţi cǎ fac exces
de rai. de tine. dar nici nu ştii.
gustul tǎu îmi înfioarǎ amprentele.
rǎmâi ca un ecou
tremurat, în miezul vocii mele.
oare este moral mǎcar cât negrul
sub unghie, sǎ te pǎstrez
secret ca o surprizǎ plǎcutǎ?
tu eşti plǎmânul pǎmântului din mine.
eşti soarele la apus, inspirat
sǎ chemi luna sǎ te completeze
când nu te simţi imun la întuneric.
tu eşti şi nisipul
care curge prin venele clepsidrei.
tu îmi eşti sevǎ.
tu, parfumul eternitǎţii.
dǎinui.
te pricepi sǎ rǎmâi în orice colţ de fiinţǎ
atingi.
şi cel mai mult mǎ atingi
când, cu toate miracolele
cǎrora le-ai fost
uneori martor, alteori dumnezeu,
încǎ îmi stai suficient de aproape
sǎ primeşti cǎldura palmelor mele
ca pe un cadou mult râvnit.
de la tine învǎţ
cum sǎ vǎd printr-un vitraliu opac,
cum sǎ dansez în paşi de mers
şi alte arte nebǎnuite de artista din mine.
mǎ aduni cu mine însǎmi în sufletul tǎu
şi-ţi dau yin la puterea yang.
alǎturi de tine, deschid încet ochii,
ca şi cum m-aş trezi dintr-un vis frumos
şi mi-aş da seama cǎ de fapt era
coşmar.
fie, nu am aripi.
alerg.
îţi mulţumesc.
