cuvinte care nu ar fi trebuit scrise niciodata

ard cuvinte
in padurea de foioase
a amintirilor
mele despre tine.

pe masura ce silabele se innegresc
si accentul devine crocant,
eu te iubesc ca nebuna
asa, imoral si pe furis,
ca o hoata de zambete.

tu te faci ca nu ma recunosti
asa, ca sa-mi mai dai o sansa
si-nca una si-nca o suta
iar eu tot nu si nu, refuz
sa ma injosesc intr-atat
incat sa ma recunosc
pe mine
oglindita in tine
ca intr-un lac care nu a fost niciodata cer instelat.

eu te strig in stropi de cerneala
asa, soptit si pastel,
ca nu cumva sa ma auzi
in timp ce totusi poate, poate
ma vei prinde
ca pe un copil la borcanul cu dulceata.

eu strig la tine
o liniste mai mult decat sinonima
cu numele tau in inima mea

si miros a tine cuvintele arse.

locul sigur

te poti ascunde
in pieptul meu

unde pasii tai
nu sunt prea grei
pentru gradina

asa ca urmele
pe care le lasi
raman netede
si curate

ca pagina
unde poti scrie
o noua poveste

*

te poti cuibari
aici, intre atomii inimii mele,
sa-ti amintesti
ca te-ai nascut in lumina,

ca intreaga ta fiinta
a fost, este si va fi
aurora boreala.

*

hai, intinde-te
pe sufletul meu elastic
si ia cat vrei
caci intotdeauna va mai ramane
pentru data viitoare.

vino cu mine
aici unde salciile plangatoare sunt regine
si tu dansezi cu vantul
pe ritmul refuzului de a cadea la pamant.

tu plangi sonate in loc de lacrimi.

*

aici, poti sta in tacere
la sanul raului
iar muntii iti vegheaza
fiecare bataie a inimii

si esti binevenita oricand, oricand
intre bratele mele
facute dintr-o mana de pamant fertil
si-o tona de visare.

*

da-mi voie sa te conduc
in lumea asta
unde toate cuvintele sunt potrivite
si iubirea intotdeauna

se asorteaza cu ochii tai.

dincolo de cuvinte

imi respiri prin toti porii

*

oare tu stii
ca esti
omniprezent

in fosnetul frunzelor
care-mi rasuna in voce

si in briza
dntre cuvintele mele

*

traiesc din nou

in sincron cu inima ta

ca ploaia
marunta si deasa

motivul pentru care
florile invata
sa dea buna dimineata

in fiecare zi deschise mai larg.

*

ma colorez ca pe o pictura
cu acuarelele tale

obsesiv

mama mi-a spus
sa nu imi imprim
pulsul nimanui
atat de adanc in inima

incat sa-i aud ecoul
si prin somn, si cand fierbe cafeaua de dimineata,
si cand visez urat cu ochii deschisi, si cand stau de vorba
cu altcineva.

*

eu sunt
ceva care s-a rupt din soare
cand luna i-a soptit o eclipsa
prea raspicat:

imi masor pasii dupa urmele tale.
imi aleg propozitii potrivite
in care sa incapa cuvintele tale.
numele tau mi-a adoptat papilele gustative
si nici macar nu am curaj
sa te iubesc.

eu sunt umbra soarelui
si primul fir de par alb al lui peter pan -
dar numai cand cred
ca tu ai fi de acord.

*

da, tin minte avertismentele
si schiopatez, imi pun piedici
in drumul meu spre
caldura
prea mare pentru cea care mi-a aratat
cum sa-mi fie frig
si sa-mi construiesc in continuare oameni de zapada in suflet.

da, tin minte ca am ales
sa fiu doamna
mai tanara decat anii
care nu renunta niciodata

si, ca un compromis, promit
sa nu fiu fericita
cand imi gasesc un semineu primitor
la vreme de iarna.

ultimul zambet

cand steaua care mi-a cazut in ochi
musteste de sange
si orele se tarasc pe podeaua unui vis
ca melcii,

cand uit drumul spre casa
si am nevoie de un miracol
ca numele tau sa-mi mai incapa
printre dintii inghetati
de iarna trecuta,

cand alerg ca un om beat
pe teren minat
in caz ca doar-doar o sa am
ocazia sa-ti tip la ureche
cat de bun martir am fost eu
intru religia cuvintelor tale
care, iata, mi-a ruginit in inima -

invat impreuna cu tine
sa risc din nou, sa-mi
soptesc surdei de mine
ca nu joci la cacealma
si incet-incet, recastig
curajul

sa mizez pe ultimul zambet

care va ramane intre noi
la finalul fiecarui act.

viata mea la o tigara

pun un pansament murdar pe rana
si fluier
eu, soldatul caruia-i lipseste un foc
in mijlocul incendiului
eu, care nu mai cred in arta de a fi om
si totusi mi-am cautat inca un artist.
totul in viata mea se rezuma
la cate incendii imi mai permit sa supravietuiesc
pana fac rost de un foc,
cate focuri imi mai trebuie
pana ma fac muc de tigara
si de cate timbre mai am nevoie
pana am colectia completa si merit
sa nu mai fluier in fata ta ca o sluga proasta.

imi dau viata sa nu mai mor

mi-ai pus in ochi picaturi de soare.

m-ai imbatat cu apa vietii pana la inec.

inima ta a batut in acelasi ritm cu a mea
atat de tare incat nu am mai simtit nevoia
sa am un puls al meu.

acum, increderea imi sta turceste pe pata oarba

si plamanii mei au devenit prea demni ca sa cerseasca aer.


da, te iubesc
intr-un cuvant de adio

ca un cantec de leagan
al pasului calcand pe frunze uscate:


te vad maiestuos

si inainte sa-mi devii si tu titanic scufundat
mai bine-i spun copilului din mine sa nu se mai joace niciodata in mare.