blues (varianta completă)

fetiţa sărbătorită
cu mâini de adultă
poartă doliu
în jurul ochilor
şi ca o palmă peste pieptul bluzei.

şi-a pierdut antrenamentul
la zâmbet fără cenuşă,
la foc fără motiv întemeiat,
la voce fără cuvinte nespuse ...

nu ştie că azi se sărbătoreşte,
dar ştie că este o dată importantă.
are talent la cifre (dar nu la aritmetică).
aşa că ea comemorează
soldaţii imaginaţiei, căzuţi în lupta cu destinul.
înghite lacom coliva pe care şi-a scris propriul nume
în bomboane din ciocolată
albă.

hai la mulţi ani,
că tot n-avem de unde
şi tot n-avem de ce!

*

muzica se ţese pe sine
din gura muzei
trecătoare să lase un răvaş scris în piatră,
sunete care se fac nisip
şi poate nu ating niciodată decât marea neagră,
dar nu te îndoi de asta:

marea neagră nu va mai fi niciodată la fel.

valurile dansează.
improvizează în pas cu cerul.
tsunami se iubeşte cu luna într-un colţ.
ei în penumbră, restul lumii
parcă nicăieri. parcă pretutindeni.

o singură trompetă
şi două voci.

nu sunt cuvinte nespuse -
sunt doar versuri
care se scriu cu peniţa subţire a cântecului
pe foi de vânt.
o clipă şi s-au şters. o clipă şi lumea a înflorit
cu o floare mai bogată.

*

femeia iubită
îşi scoate masca de pe ochi
încetul cu încetul -
o mască invers, menită să deghizeze
întreaga lume, să i-o ascundă.

cea care în fiecare zi
devine cu o nuanţă mai puţin oarbă
a primit cadou astăzi
vreo cinci albastruri noi.

încă nu-i destul să construiesc un rai, îşi spuse
numărând pe degete, hai mai bine
să le pun pe hârtie, să văd cum le stă într-o poezie
peste care voi pune încă o cărămidă de albastru,
apoi voi bate încă un cui de vers!

*

iată!
ceea ce ea credea că este o colivă
pentru cei prea-puţin-vii,
s-a dovedit a fi cutie cu tuburi de acuarele albastre -
o nuanţă pentru cer, o nuanţă pentru mare,
o nuanţă pentru bucurie, o nuanţă pentru vocea lui
şi o nuanţă pentru îmbrăţişare.

e timp pentru moarte.
mai e timp şi pentru viaţă.

delicatesă deshidratată

pentru un strop de tine
îmi ţin ochii larg deschişi
cu degetele gerului

şi uite-aşa uit
că mi s-a uscat fructul
şi chiar aşa îmi amintesc
dulceaţa dintr-o privire
rătăcită pe asfalt
a umbrei mele.

uneori, nu-i nevoie de crengi lungi
ca să îmbrăţişez cerul
şi nu-i nevoie să-mi fie sete de dumnezeu
ca să fiu iubită de curcubeul
ce se pictează din sine peste tabloul antic al norilor
după ce mi-a plouat torenţial
în cimitirul viselor pe care am fost prea obosită
să le visez.

crestere, a creste, eu crescand in fata ta sau acum imi implinesc luna (multumesc pentru cer)

imi petrec minutele in sanul raiului
si lunile mi le implinesc asfaltandu-mi drumul vietii

sa nu mai rabd de foame in livada de portocali
doar pentru ca in copilarie mi-au placut ciresele prea mult
si de atunci m-am imbolnavit incurabil
de cancer la suflet.

asa am ajuns eu aici:
cu talpi tari
si picaturi de roua pe moalele capului.

ma bucur ca ramai o secunda in fata mea
ca o farama de cer
care-mi intra sub unghie, sa poarte noroc
inainte de a taia panglica
si a merge mai departe.

uneori e ceata
si nu mai vad unde ma indrept,
ma imbat cu lichior de singuratate
si uit ca merg alaturi de alti pelerini
mai scunzi sau mai putin emotionati,
mai putin bogati sau mai modesti
decat mine
si asa devine usor sa nu cred
ca suntem la fel -

in aceeasi calatorie
cu destinatii diferite.

fiecare intr-o cu totul alta misiune
manati toti de un scop comun.

si uite asa, nu ma mai indragostesc de nimeni
nici cand ma las sa zambesc cu ochii inchisi pe jumatate
in mijlocul intersectiilor, cand semaforul se face verde, rosu sau alta culoare
mult mai apropiata de inima mea.

inima mea care a invatat
atatea ritmuri cate secunde.

asa ma cunosc eu pe mine, la modul conditional
si intotdeauna plina de cuvinte noi,
pronume si verbe numai bune de imprumutat.
asa invat eu - ca si cum mi-as picta cu degetele cartea inimii.
imi sfintesc pariul cu moartea
intr-o picatura de sange propriu

desi in fiecare noapte, imi visez visele la persoana a doua;
am nevoie de un erou
sa-mi explice care-i treaba cu respiratia
si de ce
ma mai obosesc sa sforai cand as putea pur si simplu sa nu mai dorm.

anul asta am iubit pe cineva pe care as putea zbiera la lume ca nu l-am intalnit niciodata
sau poate l-am intalnit intr-un colt de idee, inainte sa ma nasc.
aveam buzele crapate si ma deshidratam in livada de portocali
fiindca dumnezeu imi spusese in dimineata primei mele zile
ca eu sunt cireasa si nu se cade sa traiesc, ca mie-mi sade bine sa fiu mica
si oricum o sa mor intr-o carte clasica, pe un cantec de bach, intr-o zi cu soare
si oricum nimanui nu o sa-i pese
decat daca as ajunge sa salvez lumea.

anul asta am trait in sens invers acelor de ceasornic.
am decis sa cresc pepene intr-o buna zi
si sa rad ca o luna plina cand mi se spune
ca oricum o sa mor.
acum imi rog iubitii sa imi imprumute cuvinte noi
cu care sa-mi scriu in inima
o altfel de carte, o carte de la pagina alba
cand eu inca nu aveam titlu.

ma bucur ca te cunosc. ma bucur ca uneori imi visez visele la persoana a doua.
iti multumesc si imi sunt recunoscatoare
ca am avut de la cine sa invat
cum sa imi rasar singura soarele
si cand am nevoie de putina eclipsa in ochi,
o raza de copilarie si o silaba de incurajare.

anul asta as fi continuat sa merg in picioare,
asa ca am ales sa imi asfaltez viata
impreuna cu tine, intre doua portocale si o samanta de adevar necopt.





25 aprilie 2011

viata nesubtitrata

iti scapa un cuvant
pe podeaua limbii
si tu nu stii
cat de acasa ma simt,
cat de senina
sa imi aud ploaia
picurand pe acoperisul vocii tale.

eu am fost invatata de mica
sa las nesubtitrate anumite episoade din viata,
nu cumva sa crezi ca am tupeul
de a vrea sa pic eu prea la fix in mijlocul frunzelor tale insetate
- dar vreau
si uneori chiar pic fix in mijloc
si iti imblanzesc papilele gustative cu un zambet
in nuante pe care tu le poti primi.

o mana de litere
ca un buchet de lacramioare
pe care m-am fortat sa nu le plang
si ma simt inteleasa in limba mea
nearticulata.
mi-am miscat mainile in ritmul tacerii
cand un parinte ticnit mi-a interzis sa te rog
sa-mi fii cald de ziua mea, asa ca flacara unei lumanari mici
pe un tort de inghetata -

iar tu, instinctiv, te-ai culcat in pamant cu mine.
aveam amandoi noroi in urechi
si totusi, mi-ai dublat perfect inima
cu stangacia ta
cand ai scapat pe podeaua limbii
tocmai cuvantul pe care nu aveam voie sa il rostesc
si buchetul de lacramioare preacurate
pe care o fata cuminte nu trebuia sa le planga.