zbor invers

pasărea ascunsă în pântecul cântecului
încă nu s-a născut
şi poate nici nu se va naşte
şi poate nici nu va avea timp
să înveţe trilul morţii.

numai pasărea cu pene de vis
joacă de-a v-aţi ascunselea cu sine,
deghizată-n fetus, ghemuindu-se
în burta frumuseţii
cu şireturile ochilor dinadins înnodate
şi răsînnodate.

ea zboară invers, flirtează
cu acceleraţia gravitaţională
până când i se deşiră viaţa
şi nu rămâne decât o papiotă goală
pe care stă desenată simbolic
amintirea unei clipe de vară.

picǎturi.

nu am fost eu prima picǎturǎ.

de prima picǎturǎ,
m-aş fi putut îndrǎgosti.
se dǎruia din tot curcubeul.

*

paharul a înnebunit.

a început sǎ ne colecţioneze
ca pe nişte timbre,
dar eu aveam prea multe amprente pe inimǎ
şi mǎ simţeam prea alb-negru.
am uitat de ce aş fi fost vreodatǎ valoroasǎ
într-un clasor
casabil.

nimǎnui nu pǎrea sǎ-i mai fie sete.

*

ea a fost ultima picǎturǎ.

la temperatura camerei.
compoziţie chimicǎ dubioasǎ.
nu ştia sǎ alunece pe gât ca celelalte,
dar îşi dǎdea voie sǎ patineze de plǎcere
între voci multicolore.

am sǎrit pe fereastra imaginaţiei
pentru o fracţiune de secundǎ.

mi-am zgâriat puţin venele într-un ciob de vis
când cineva mi-a atras atenţia
cǎ nu respect regulile jocului.
paharul, clasorul - toate
sunt eufemisme; chiar dacǎ nu sunt dulce,
chiar dacǎ mǎ sufoc şi nimǎnui nu-i mai e
nici mǎcar poftǎ, protocolul cere sǎ nu mǎ preling
pe marginea vieţii

şi eu înţeleg ca nuca-n perete,
cǎ şi faţa de masǎ îmi întoarce spatele.

*

mi se destramǎ moleculele
şi nu sunt demnǎ
de un experiment ştiinţific.

eliberarea de datorii

ma grabesc
sa imi scriu viata
ca o baba cu parul ciufulit
care se imbraca la patru ace
in fiecare zi
si flirteaza cu moartea
ca sa se simta importanta.

din cand in cand gresesc;
vars calimara
peste cerul noptii
si pentru o vreme
se sterg toate stelele
iar roua se usuca
cu sugativa.

am ajuns sa imi cunosc caligrafia
punct cu punct, virgula cu virgula.
stiu ca sunt o avalansa de paranteze

fiindca un drac mi-a soptit
(cand pasarile cantatoare nu erau in voga)

ca doar daca ma machiez perfecta
cu ruj de cuvinte calde
si doar daca imi pudrez fata cu poezie
de care place publicului,

voi putea sa ma apropii
de cineva, de tine din mine,
de mine insami
intr-o zi ploioasa cand vreun strain mi-a tinut umbrela.

am ajuns sa imi simt caligrafia
prin toti porii, in fiecare minut,
cum ma zbat ca un cutremur
nu cumva sa imi tremure mana
si sa uit vreun detaliu.

din cand in cand ma opresc
si imi pare atat de hazliu
cat de greu imi atarna
aerul
in plamani!

oare cand voi ajunge
la picatura de cerneala
care sa-mi umple in sfarsit
sufletul?

oare cand voi alege
sa imi traiesc viata
in loc sa o scriu?

a fi sau a nu fi importanta (da, dar...)

pentru tine
sunt picatura de ploaie
care ar fi putut salva un copil in desert, dar nu a facut-o.
pentru tine
sunt picatura de ploaie
care nu avea nici un pic de forta, dar a fost tot ce ii trebuia tornadei
ca sa dezradacineze piramidele.

de fapt, nici atat:
pentru ca piramidele tale au radacini adanci in suflet
si pentru ca tu iti faci intotdeauna provizii de fericire.

ma asculti ca un orb,
atent si intotdeauna pregatit pentru inflexiunile vocii mele
dar niciodata nu ma vezi
cand plang
cu tine.

ma privesti ca un surdo-mut
si facem glume sado-masochiste,
ca noi avem cuvinte de plastilina. cuvinte care se imbina
si nu exprima ceea ce ar fi trebuit,

dar le repet iar si iar
sa nu-mi fie prea frig fara ele
si sa nu ma inec daca nu ti le arunc in fata -
doar stiu cat de neetic ar fi ca tu sa imi aplici manevra heimlich
altfel decat metaforic.

contez pentru tine enorm;
cam cat un diamant din colectia unui miner.

nu lasi sa se aseze praful pe mine, dar
nu ma simt vie
aici, in cutia de aur a muzeului.
vizitatorii platesc aici, dar
nu se cunosc niciodata unul pe celalalt

si eu raman balast de decor.
nu mai indrazneste inima sa imi bata
de frica sa nu fie prea tare
pentru tine,

desi tot ce vreau
este sa ma primesti unde celelalte pietre n-au voie.
sa ma pui altundeva. da-mi voie sa fiu cristal
si ai incredere, te rog, ca vei vedea prin mine
viata in alte culori.

la granita dintre tu si eu
scrie in creion sters
ca de unde primesc lumina, vreau sa dau inapoi un curcubeu
si unde imi aduc lacrimile adevarate, vreau sa fie primite
de copilul desertului
din tine.

vreau sa fiu si eu
diamant cu nume propriu
in viata ta.

crestere, a creste, eu crescand in fata ta sau acum imi implinesc luna (multumesc pentru cer)

imi petrec minutele in sanul raiului
si lunile mi le implinesc asfaltandu-mi drumul vietii

sa nu mai rabd de foame in livada de portocali
doar pentru ca in copilarie mi-au placut ciresele prea mult
si de atunci m-am imbolnavit incurabil
de cancer la suflet.

asa am ajuns eu aici:
cu talpi tari
si picaturi de roua pe moalele capului.

ma bucur ca ramai o secunda in fata mea
ca o farama de cer
care-mi intra sub unghie, sa poarte noroc
inainte de a taia panglica
si a merge mai departe.

uneori e ceata
si nu mai vad unde ma indrept,
ma imbat cu lichior de singuratate
si uit ca merg alaturi de alti pelerini
mai scunzi sau mai putin emotionati,
mai putin bogati sau mai modesti
decat mine
si asa devine usor sa nu cred
ca suntem la fel -

in aceeasi calatorie
cu destinatii diferite.

fiecare intr-o cu totul alta misiune
manati toti de un scop comun.

si uite asa, nu ma mai indragostesc de nimeni
nici cand ma las sa zambesc cu ochii inchisi pe jumatate
in mijlocul intersectiilor, cand semaforul se face verde, rosu sau alta culoare
mult mai apropiata de inima mea.

inima mea care a invatat
atatea ritmuri cate secunde.

asa ma cunosc eu pe mine, la modul conditional
si intotdeauna plina de cuvinte noi,
pronume si verbe numai bune de imprumutat.
asa invat eu - ca si cum mi-as picta cu degetele cartea inimii.
imi sfintesc pariul cu moartea
intr-o picatura de sange propriu

desi in fiecare noapte, imi visez visele la persoana a doua;
am nevoie de un erou
sa-mi explice care-i treaba cu respiratia
si de ce
ma mai obosesc sa sforai cand as putea pur si simplu sa nu mai dorm.

anul asta am iubit pe cineva pe care as putea zbiera la lume ca nu l-am intalnit niciodata
sau poate l-am intalnit intr-un colt de idee, inainte sa ma nasc.
aveam buzele crapate si ma deshidratam in livada de portocali
fiindca dumnezeu imi spusese in dimineata primei mele zile
ca eu sunt cireasa si nu se cade sa traiesc, ca mie-mi sade bine sa fiu mica
si oricum o sa mor intr-o carte clasica, pe un cantec de bach, intr-o zi cu soare
si oricum nimanui nu o sa-i pese
decat daca as ajunge sa salvez lumea.

anul asta am trait in sens invers acelor de ceasornic.
am decis sa cresc pepene intr-o buna zi
si sa rad ca o luna plina cand mi se spune
ca oricum o sa mor.
acum imi rog iubitii sa imi imprumute cuvinte noi
cu care sa-mi scriu in inima
o altfel de carte, o carte de la pagina alba
cand eu inca nu aveam titlu.

ma bucur ca te cunosc. ma bucur ca uneori imi visez visele la persoana a doua.
iti multumesc si imi sunt recunoscatoare
ca am avut de la cine sa invat
cum sa imi rasar singura soarele
si cand am nevoie de putina eclipsa in ochi,
o raza de copilarie si o silaba de incurajare.

anul asta as fi continuat sa merg in picioare,
asa ca am ales sa imi asfaltez viata
impreuna cu tine, intre doua portocale si o samanta de adevar necopt.





25 aprilie 2011

viata nesubtitrata

iti scapa un cuvant
pe podeaua limbii
si tu nu stii
cat de acasa ma simt,
cat de senina
sa imi aud ploaia
picurand pe acoperisul vocii tale.

eu am fost invatata de mica
sa las nesubtitrate anumite episoade din viata,
nu cumva sa crezi ca am tupeul
de a vrea sa pic eu prea la fix in mijlocul frunzelor tale insetate
- dar vreau
si uneori chiar pic fix in mijloc
si iti imblanzesc papilele gustative cu un zambet
in nuante pe care tu le poti primi.

o mana de litere
ca un buchet de lacramioare
pe care m-am fortat sa nu le plang
si ma simt inteleasa in limba mea
nearticulata.
mi-am miscat mainile in ritmul tacerii
cand un parinte ticnit mi-a interzis sa te rog
sa-mi fii cald de ziua mea, asa ca flacara unei lumanari mici
pe un tort de inghetata -

iar tu, instinctiv, te-ai culcat in pamant cu mine.
aveam amandoi noroi in urechi
si totusi, mi-ai dublat perfect inima
cu stangacia ta
cand ai scapat pe podeaua limbii
tocmai cuvantul pe care nu aveam voie sa il rostesc
si buchetul de lacramioare preacurate
pe care o fata cuminte nu trebuia sa le planga.

nu te apropia

am inselat distanta
juma’ de an mergand spre infinit
cu tine
si cu umbra ta, cu urma pasilor tai sub talpile mele, cu inima mea de cenusa si ochii tai de sfant

iar tu m-ai mintit
ca exista si cuvinte adevarate,
cuvinte ca ale tale
cuvinte pentru mine:
fara silabe accentuate la misto, fara martiriu, fara turnuri babel, intrebari pure si uneori cate o
imbratisare fara amprente

dar uite, si noi jucam
ca d-aia suntem oameni
si d-aia nu am crescut
sa fim flori libere de soare, de fotosinteza, de ploi ori gradinari.

eu m-am facut fenix
cand m-ai luat cu frumosu’
si nici prin cap nu mi-a trecut
ca aveam dreptate
uneori sa tremur, sa mor putin cate putin
desi imi ofereai atat de ispititor
viata.

eu, ca proasta:
m-am facut fenix
desi stian ca fenicsii migreaza
si poate nu mai au voie
sa se intoarca, cel putin nu inainte
de a se mistui

si chiar stiam, fir-ar sa fie, ca povestea mea
e sa ma imprumut si sa uit
cum sa ma mai cer inapoi pe mine, pe mine asta care-s mai mult
decat o gramada de cenusa intre paginile unei carti de basme
si ca tu ... tu trebuia sa fii doar
cel care-mi spune sa am incredere
si in acelasi timp ma incuie, arunca cheile intr-o gaura neagra, radem impreuna si glumim
ca, ia te uita, nu locuim intr-o lume de hartie

desi zambetul meu a devenit mai subtire decat o suvita de celuloza

si tu nici nu ma mai vezi
pe mine cu lacrimile mele din praf stelar
prea speriate ca
daca nu-mi platesc datoriile catre distanta dintre noi
s-ar putea
sa-ti murdareasca fata

iar tu taci si dai aprobator din cap
fiindca, nu-i asa? sunt fata cuminte
si daca n-am spus de la inceput
ca s-ar putea sa ma pierd undeva intre cutele fetei tale de masa,

nu merit sa iti cer
ceea ce nu-mi mai apartine.