blues (varianta completă)

fetiţa sărbătorită
cu mâini de adultă
poartă doliu
în jurul ochilor
şi ca o palmă peste pieptul bluzei.

şi-a pierdut antrenamentul
la zâmbet fără cenuşă,
la foc fără motiv întemeiat,
la voce fără cuvinte nespuse ...

nu ştie că azi se sărbătoreşte,
dar ştie că este o dată importantă.
are talent la cifre (dar nu la aritmetică).
aşa că ea comemorează
soldaţii imaginaţiei, căzuţi în lupta cu destinul.
înghite lacom coliva pe care şi-a scris propriul nume
în bomboane din ciocolată
albă.

hai la mulţi ani,
că tot n-avem de unde
şi tot n-avem de ce!

*

muzica se ţese pe sine
din gura muzei
trecătoare să lase un răvaş scris în piatră,
sunete care se fac nisip
şi poate nu ating niciodată decât marea neagră,
dar nu te îndoi de asta:

marea neagră nu va mai fi niciodată la fel.

valurile dansează.
improvizează în pas cu cerul.
tsunami se iubeşte cu luna într-un colţ.
ei în penumbră, restul lumii
parcă nicăieri. parcă pretutindeni.

o singură trompetă
şi două voci.

nu sunt cuvinte nespuse -
sunt doar versuri
care se scriu cu peniţa subţire a cântecului
pe foi de vânt.
o clipă şi s-au şters. o clipă şi lumea a înflorit
cu o floare mai bogată.

*

femeia iubită
îşi scoate masca de pe ochi
încetul cu încetul -
o mască invers, menită să deghizeze
întreaga lume, să i-o ascundă.

cea care în fiecare zi
devine cu o nuanţă mai puţin oarbă
a primit cadou astăzi
vreo cinci albastruri noi.

încă nu-i destul să construiesc un rai, îşi spuse
numărând pe degete, hai mai bine
să le pun pe hârtie, să văd cum le stă într-o poezie
peste care voi pune încă o cărămidă de albastru,
apoi voi bate încă un cui de vers!

*

iată!
ceea ce ea credea că este o colivă
pentru cei prea-puţin-vii,
s-a dovedit a fi cutie cu tuburi de acuarele albastre -
o nuanţă pentru cer, o nuanţă pentru mare,
o nuanţă pentru bucurie, o nuanţă pentru vocea lui
şi o nuanţă pentru îmbrăţişare.

e timp pentru moarte.
mai e timp şi pentru viaţă.