vina lui Schrodinger

 

dacă dacă dacă
îmi dădăcesc speranța

dacă nu m-aș fi uitat
în secunda electrică
în care s-a născut un final
din praf de stea din explozii
dintr-o poveste cu pisici și din ochii
care citeau cuvintele științifico-fantastice
elastice de m-au scos încetul cu încetul din mine însămi
poate nu s-ar fi întâmplat

dacă nu ar fi fost
o glumă de prost gust
o rimă cu jumătate de gură
o implicare cu jumătăți de măsură
sau eu o ființă proaspăt înjumătățită
poate astăzi am ieși la un ceai
și ne-am povesti un desen animat pentru adulți
și am rupe amintirile ca pe o bucată de pâine
te-aș hrăni cu firimituri din mine
fulgi de zăpadă mari pentru deșertul care sunt
și tu ai sta cu sufletul gol fragil și imposibil de viu
în plămânii mei
te-aș respira și m-aș bucura trei sferturi

dar nu există dacă
există doar graffiti pe peretele
ceainăriei ăsteia închise
și masa de vis-a-vis la care stau singură
și îmi torn în ceașcă un gând aburind
care înainte să mă încălzească, zboară
pasăre albă cu o ramură de răbdare în cioc
zboară în pieptul meu
prin rupturi

oracolul

arzi marginile eului meu
la flacăra lumânării care ești,
pentru efect artistic

și, ca să te pot iubi în continuare,
te ascult ca o oarbă anosmică
prefăcîndu-mi sufletul, atom cu atom,
într-o foaie subțire de hârtie.

strategia struţului

îmi acopǎr goliciunea
cu tine.

sunt o ploaie de meteoriţi
toamna târziu, iarna
şi primǎvara aproape uit sǎ renasc,
sǎ mǎ înalţ la locul meu.

îmi acopǎr cǎderea
cu inima ta;
prefer o piatrǎ moale
în locul inimii tale.
mǎ prefac cǎ mi-e frig
ca sǎ nu mǎ vezi
în miezul de portocalǎ necoaptǎ
al globului meu ocular,
acolo unde mǎ doare.
acolo unde te vǎd
drept panaceul universal
al lumii mele
interioare.

pun plapumǎ
respingerea ta din lânǎ
peste nodul din gâtul meu.
tuşesc. îţi spun cǎ sunt rǎcitǎ cobzǎ,
îmbrǎţişatǎ de viroza despǎrţirii
dintre noi, când de fapt eu mǎ despart în douǎ.

dau vina pentru gravitaţie pe tine
mai degrabǎ decât sǎ recunosc
cǎ îmi iubesc mama pǎmânt
cu tot vântul şi tot zborul
pe care l-am cunoscut vreodatǎ
prin tine, prin tine, prin tine -

doar sǎ nu mǎ ciocnesc
de vreun fluture monarh în migraţie
care sǎ mǎ atingǎ
cu vârful arogant de aripǎ
al Întrebǎrii.

nu, nu, îmi acopǎr goliciunea
cu tine
pâna transform toatǎ lumina ta
în ceva
aproape indecent, aproape greţos,

aproape vindecǎtor.

muguri de prietenie

ritualul meu preistoric
este ca imi imprastii singura semintele
mereu in pamant infertil
si invat dansul ploii
cu pasi aproape corecti

iar cand te-am cunoscut,
tu locuiai deja intr-un tinut potrivit inimii mele,
de unde pasarile migreaza ca o forma de arta

si stiam
ca nu puteai ramane cu mine
nici daca toamna s-ar fi domesticit intre noi
si si-ar fi invatat fructele sa nu mai cada,
florile iubirii sa nu se mai ofileasca.

*

tu m-ai invitat
mai aproape de radacinile tale
decat ma asteptam
iar uneori ne tinem de mana

si zambim
de parca moartea nu ne-ar mai atinge
daca suntem fotografi destul de buni
sa prindem zborul randunicilor intr-un colt de ochi
si sa nu-i mai dam drumul.

se imprimavareaza istoria mea
incet, cu timiditatea primului ghiocel.
impreuna mangaiem mugurii de prietenie
care nici macar nu au avut curajul sa-si cerseasca viata
si asa, imorali si calzi,

inflorim.






14 aprilie 2011