visare împreună cu Omul de zăpadă

oare ce poți simți
cu o inimă de zăpadă?

*

ai rădăcini în rai, dar ai
căzut ca un pui
de stea căzătoare
care nu a apucat să învețe
să împlinească dorințe.

*

oare îți dai seama
că totul se învârte
în jurul tău?

sau poate ești atât de ferm
înfipt în ghearele frigului
din care te-ai născut,
încât ți-e alb de toate?

*

doar crengile copacilor,
blocuri mărunte în zare
și ochii tăi.

nu există gri.

ți-au tăiat și nasul
cu care simțeai miros de iubire
înainte de a fi înțeles că
venea de la tine.

*

tot universul se naște din tine.

*

revenim mereu în același vis
mai copți, mai nuzi -

idila dintre noi și frigul
pe care l-am inventat împreună
mi se conturează în ochi.

o lacrimă fierbinte.

iubirea mea răsfățată
te topește.

*

e cutremur în mine -
se dărâmă soarele;
între ruine, alunecă
un fulg de nea

iar eu întrezăresc în el
inima ta de zăpadă.



Foto: "The Snowman's Dream" de Raluca Dinescu

caleidoscop de posibilitǎţi

port dimineaţa în piept
lipsitǎ de greutate, invizibilǎ.
miroase a mâine şi are gust de soare.
o parte încǎ nenǎscutǎ din mine.
sunt mama. înǎuntrul meu se cuibǎreşte
o zi fetus, plinǎ de uimire.
sunt undeva dedesubtul norilor de fier ruginit
şi ştiu asta. dintotdeauna am ştiut
chiar dacǎ nu îmi gǎseam cuvântul potrivit
sǎ explic.
tu eşti doar condimentul meu preferat
în momentul ǎla jenant, când îmi stǎ viaţa pe limbǎ
şi am lapsus
de ce trǎiesc. tu eşti scorţişoara. te iubesc
şi te îmbrǎţişez aşa cum ochii umezi
îşi îmbrǎţişeazǎ visul cu pleoapele.
dar undeva, în adâncul meu de groapǎ a marianelor cu suflet,
nu uit
cǎ eu beau cafea din pocalul de ceaţǎ al zorilor.
mǎ întremez odatǎ cu lumina. orice ar fi
şi oricine ar refuza sǎ îmi încânte numele cu vocea lui,
eu port dimineaţa în piept.

plastilina roz

imi trec degetele peste ea
si in nari imi simt copilaria
ca primul fulg de zapada
pe haina de toamna tarzie.

intai o gauresc
sa fie un abis, ca mine.
dau forma tacerii
care imi striveste florile
din gradina sufletului
ca nu asa trebuie sa ma bucur.

asa, cu tine mereu intr-un colt de voce tremurata,
nu am voie sa traiesc
si a iti fi alaturi nu este nicidecum un motiv bun
ca eu sa fiu aici.

ma fac mica
si pe ea, odata cu mine,
o storc de existenta
sa vada toata lumea ca nu sunt
intreaga.

sa stie toti ca ceva in inima mea
ar trebui sa aiba alta arhitectura,
ca eu nu joc curat
si asta ma doare ca si cum as fi
un raft de scrisori prafuite,
netrimise.

brusc, imi dau seama
ca asta-i joaca:

ii pot umple zgarieturile
si acoperi trecutul
pana devine o sfera perfecta
si eu arunc si prind mingea,
o prind si o arunc, mereu o
prind.

zambesc
ca o cometa pe care tocmai ai descoperit-o
si chiar daca uneori iti mai vine inca sa plangi,
stii in adancul tau
si stiu, undeva intre atomii oaselor mele -

ca viata e ca plastilina:

eu pot oricand sa ma remodelez.

aleg sa imi traiesc blasfemic bucuria
caci in gradina sufletului meu
florile se incapataneaza sa inmugureasca
an dupa an.

cine zice ca trebuie
sa fiu gradinar de zapada,
rece si sfant?

ma remodelez
si acum am voie sa cred
in mos craciun.

muguri de prietenie

ritualul meu preistoric
este ca imi imprastii singura semintele
mereu in pamant infertil
si invat dansul ploii
cu pasi aproape corecti

iar cand te-am cunoscut,
tu locuiai deja intr-un tinut potrivit inimii mele,
de unde pasarile migreaza ca o forma de arta

si stiam
ca nu puteai ramane cu mine
nici daca toamna s-ar fi domesticit intre noi
si si-ar fi invatat fructele sa nu mai cada,
florile iubirii sa nu se mai ofileasca.

*

tu m-ai invitat
mai aproape de radacinile tale
decat ma asteptam
iar uneori ne tinem de mana

si zambim
de parca moartea nu ne-ar mai atinge
daca suntem fotografi destul de buni
sa prindem zborul randunicilor intr-un colt de ochi
si sa nu-i mai dam drumul.

se imprimavareaza istoria mea
incet, cu timiditatea primului ghiocel.
impreuna mangaiem mugurii de prietenie
care nici macar nu au avut curajul sa-si cerseasca viata
si asa, imorali si calzi,

inflorim.






14 aprilie 2011