Mușcând din întuneric, îmi crește umbra -
e și firesc
când stau lângă câinii salivând
care pândesc tot ce-a rămas lumină în mine.
Și-au ascuțit colții
fără măcar să-și dea seama.
M-au purtat pașii către același loc fără ieșire
chiar în timp ce juram să nu mai ajung aici niciodată.
Umbra mea e pază și pace
într-o lume prea flămândă de război.
No comments:
Post a Comment