Boboc de muzică

 

Mă culeg

din linişte

înflorind imperfect.

"În sfârşit," îmi oftează carnea

ca o briză de primăvară -

îmi ascult respiraţiile

ca pe nişte veşti mult-aşteptate

din partea cuiva drag

şi merg după cum cântă

viaţa în mine. 

Blocaj

 

Sâmburele de om

sfârtecat de singurătate

în sol fertil

se rătăceşte, 

deviază din propria existenţă

atât de departe

încât se scurge din el

în formă de sunet strident

tot ce ar fi putut înflori.

Mama surogat și iubirea autentică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La tezaurul de lumină

al Mării

rămân datornică;

mi-a împrumutat cândva 

o promisiune de sens,

un val de viaţă

când eram mai mult decât moartă,

iar acum trudesc

să îi răs-plătesc mar-inimia

cu un pumn de încercări 

şi-un mănunchi de erori

să mă ridic din genunchi, 

din nisipurile mişcătoare

care mă iubesc mai mult în pântecul lor înecăcios

decât în orice urmă a bucuriei de a fi.

O văd încă

în fotografii, în poezii, în lumina firească

ce mi-a rămas pe piele de când am aflat-o:

cândva, m-a iubit şi o Mare

care nu avea nevoie de mine

şi m-a primit ca pe un cadou,

să plutesc uşoară şi liberă 

în deplinătatea ei.

Fata care aducea curcubeul

 

Ea îl presimţea în pori.

Între patru pereţi fără ferestre,

între patru visuri fără iubire -

de la furtună, i se colora sângele.

Îi rămâneau mute venele, poveşti 

cerşind o ureche să le audă dincolo de cuvinte.

Fata care înţelegea universul pe corpul unei gărgăriţe

şi aducea curcubeul pe cerul gurii ca şi cum ar fi fost

în acelaşi timp nimic şi tot ce conta ...

mi-a explodat în faţă când nu i-am înţeles lumina

deşi îmi hrănise inima cu ea de atâtea ori

şi a devenit curcubeu.

 

Când mi se aprind felinarele în carne

 

 

Mi-am mângâiat cu mâini moi de cerneală

Drumul

de atâtea ori, m-am confundat cu el

când mă uitam în oglindă şi nu vedeam

nimic altceva de preţ. Aveam o poveste

de aur cald în piept

şi mi-am mizat toate şiroaiele de durere

pe firul ei narativ gros, luminos.

M-am visat soare cum se visează ghinda stejar

când creşteam în miez de noapte

şi nu aveam nici un felinar

şi, deşi bolboroseam multe cuvinte de umbră,

încă nu eram fluentă în limba beznei.

Dar când îmi cresc raze dureroare 

din spate, în formă de aripi,

şi sunt legată printr-un blestem de pământ,

contrastul din mine nu încape între două coperte opace ...

Am petrecut ani de zile învăţând raţiunea de a fi a graniţelor

şi iată-mă, în sfârşit, pe târâmul din carne şi oase şi fiori 

al înţelegerii:

neţărmuită mare.

Mă poate îmbrăţişa briza din orice direcţie

şi pot naște lumină suflând puf de păpădie

oriunde mă aflu. 

Luna care mă trăgea şi mă împingea

face parte din mine

iar scoicile din corpul meu încordat ar vrea

altceva decât acest şirag de perle.

Înotul meu 

pe viaţă şi pe moarte

ar putea fi plutire ...

 

Ofrandă

 

O scrisoare către lume

într-o singură literă,

sămânţa din care se va ridica o pădure

şi va îmbrăca muntele.

O scriu după dictare,

dar îmi cântă degetele

în cor cu voi, 

mă cântă soarele de iunie

sub care încap toate,

mă în-cântă ecoul de "bine-ai venit"

pe care l-aş putea avea

când din litera mângâiată de mâinile mele,

lângă atâtea altele, clădite de meşteşugari 

mai pricepuţi şi mai curajoşi decât mine,

va creşte libertatea şi iubirea cu braţe largi,

tot mai largi.

După luna de miere

 

După luna, anul, deceniul de miere,

după ce s-au uscat, spălat, plâns

şi ultimele picături de sirop

cu care îmi înşelam copilăria

când durea desprinderea mai tare,

când nu aveam alte braţe în care să

mă arunc -

vine oceanul şi şterge 

ideile absolute de pe nisip. 

Vine istoria, mă ia de mână şi mă conduce,

îmi arată miliarde de camere în care nu am intrat,

universuri întregi unde legile naturii sunt diferite

de cele din holul existenţial în care am stat atâta timp

în şosete, cu ploaia rece curgându-mi şuvoaie din păr

fără să îmi dau seama. Nici măcar la mine

nu intrasem, nu explorasem, nu iubisem pentru că nu mă

uitasem ce era de iubit. Cu atât mai puţin

în alte atmosfere, alte poveşti trăite în carne.

După luna de miere, vine vremea 

să zbor cu albinele, să le cunosc, să le cred.

Şi nu îmi va fi dor de tine, deceniu 

de căutat în grădini greşite 

ceea ce a fost întotdeauna minunat de sălbatic.