Monday, May 11, 2020

arheologie interioară: descoperirea


curajul tău
păzit cu şapte gratii de fier
să n-audă necredincioşii
că există

stă în cântecele pe care nu ştiai
că le ştii
şi poveştile din ele
rămase în muşchii tăi
şi în respiraţia ta
ca sunetul mării în cochilia scoicii.

te-ai adunat exponenţial
în sinele tău, nevăzută
avalanşă, declanşată
de ceea ce nici nu părea
a fi un ecou

dar iată. într-o postură
a rămas eroul
care nu s-a plecat
la picioarele unei interpretări
greşite.

într-un desen schiţat de alte mâini,
în timbrul vocal al unui străin,
într-un refren
ale cărui versuri nu le înţelegeai,
te-ai păstrat pe tine cel adevărat -

o pereche de pleoape
care se ridică în poziţie de drepţi
chiar în cea mai înnorată
dimineaţă
şi o voce de velur
între ale cărei valuri
îl poţi îmbrăţişa
pe cel mai afon înotător.

tragedie transgeneraţională


familii din plastilină
în ploaia de octombrie:
între mâinile jucăuşe ale copilului
şi bălţile groase de culoare,
trăim mirosul ierbii umede.

cine-ar fi crezut
că fiecare muşchi
de pe faţa ta
este o poezie?
cine ar fi înţeles
că fiecare poezie
este un castel de nisip
în plină maree?

Sunday, May 10, 2020

ceea ce nu se vede


te îmbrăţişez strâns
până ne despart piepturile
doar haine de bumbac subţire.
ne răsfăţăm unul în căldura celuilalt
şi, între noi, un univers de sensuri
paralele.

poveşti pe care nu ni le-am spune
nici dacă ne-ar depinde viaţa de asta.
gesturi cât o gărgăriţă
plimbându-se în palma unui preşcolar
pe care nu le-am face unul pentru celălalt
nici ca să trezim ceva viu în noi înşine.
cuvinte cu dublu tăiş
pe care doar graţie tinereţii
le mai putem ţine între buze,
sub un lacăt temporar de tăcere.

ani lumină


se curbează timpul
între noi

iubirea este relativă

cu nisip pe pleoape
ud de la ploaia de cinci minute
în deşert -

cine nu s-ar visa
înapoi
plutind într-un uter
pe sfert primitor?

continentul dintre noi
se dilată ca pupila îndrăgostitului -

atât mi-a rămas

din cenuşa memoriei
renasc fără simţuri

rara avis
contextualizată
până la banalitate.

oricine în locul meu
te-ar fi iubit la fel
de vulcanic
şi ar fi adormit în acelaşi ritm
geo-i-logic

şi carnea oricui în locul meu
ar fi tremurat până s-ar fi transformat
în noroi.

revedere


primăvara arde
pe obraji -
soarele la amiază
sau o lacrimă.

la doi metri distanţă,
bunica
în părul căreia au nins lunile
- mai mult decât şapte decenii -
dor de nepot.

în muşchii lui
de patru ani
împliniţi astăzi
se încordează
bucuria;

copilul aleargă
jumătate de pas
şi se opreşte brusc -
statuie de piatră
pe care trebuie doar
să o priveşti
în parcarea goală.