culmea
simţului de observaţie:
să vezi prin
pierderi ca printr-o lupă
particulele microscopice
de lumină
prea blândă ca
să o fi simţit conştient
când îţi
zvâcnea sub piele
şi doar
uneori, cu greu, te ridicai
în cinstea momentului
împreună.
bunul simţ al
memoriei:
amintirile
din substanţa
flexibilă, translucidă
care se
întinde între inimă şi ochi
şi mai
departe,
aceste muze au
pensule
cu care ne
pictează lumina - aşa cum era ea -
în spatele
pleoapelor închise, iar în noi, acum, răsar
muguri de
soare
din seminţele
plantate ca din obişnuinţă atunci.
