îmi recrutez aliaţi
din rândul frunzelor verzi
pentru care iulie este un fel de
primăvară coaptă.
aleg diamante
pe care nu le pot avea, căci
le-am văzut în stare de carbon,
dar lumina lor îmi alină privirea
pentru o clipă elastică.
mi se trezesc picioarele.
mi se înseninează stomacul.
tac
şi, între două bătăi ale inimii mele la uşa lui,
îmi pot auzi din nou
vocea.
aliniez cuvintele prietenilor
pe care până ieri poate nu îi numeam prieteni -
egale în înălţime. echilibrate
pe bârna iubirii, îmi susţin emoţiile de cârpă udă.
compar silabe, accente, dialecte -
ajung la concluzii matematice
în legătură cu aerul pe care îl respir
şi meritul muşchilor care împing şi trag.
*
capitulez.
aşa îmi petrec timpul liber.
visând la o îmbrăţişare gri-cald.
o ciocolată cu lapte care îmi plăcea când aveam opt ani.
la moduri de a ascunde cinci ani şi cincisprezece dureri
sub un preş ieftin, la intrarea în ceva
în care nu ştiu dacă vreau să intru.
capitulez
brusc ca şi cum aş orbi temporar
şi aş crede că, surpriză! s-au şters toţi norii.
până văd eu că sunt în ochiul furtunii ...
o armată întreagă luptă pentru sufletul meu,
dar numai un fir de suflare ce se află în mine poate
da ordinul de retragere, pentru a salva
tot ce creşte frumos aici.
