Thursday, February 13, 2020

zdrobire


visez zig-zag
de-mi zornăie în buzunar
zilele care s-au dus
și când nimeni nu a văzut
toate piesele & unghiurile
ascuțite & zonele sensibile
& zorzoanele exagerate
din puzzle.

unii m-au pus la zid.
cei mai mulți se plimbau
pe malul mării
chiar în dreptul zidului
și au zis doar că li se crapă
de ziuă
și soarele le e ou fiert moale
cald
în picioare
furnicături care-i îndeamnă la drum.

câțiva gură-cască
- muncitorii -
lucrau la fundația
pe care trebuia să stea deja zidul.
dar avea șefu’ stele
să ne scuipe în ochi
să nu-i zărim pielea subțire de întuneric.
„merge și-așa” muncitorii fluierau
voioși
și  atunci
s-a prăbușit clădirea construită pe nimic cald
peste mine.


Wednesday, February 5, 2020

cealaltă lume


odată ce ai păşit
în cealaltă lume

înţelegi
ca o respiraţie rece
din abdomen
&
ca perii minusculi
care iau poziţie de drepţi
pe pielea ta
câmp de bătălie

chiar de mai găseşti
vreun camarad

ascuns
în buzunarul
de la piept
al cuiva
/
într-un cuvânt oglindă
în care încă arăţi a
Om

tu vei şti
în toate celulele

ceea ce alţii
nu vor înţelege
cu adevărat

nici în analogii
spumoase
la un ceai cald
cu turmeric

prin ochii tăi
se vede

albul şi negrul
din esenţa
vieţii

însuşi scheletul
existenţei

unde cei care nu au păşit
în cealaltă lume
văd culori şi nuanţe

tu auzi mormântul
unde alţii compun
melodii false

nimeni nu îţi vrea
claritatea

Monday, February 3, 2020

cenzură


dumnezeu a şters soarele cu guma.

după ce pentru flegmele-raze
- mofturi aruncate la întâmplare
în scrumiera albastră -
pusese doi oameni care nu ştiau nimic
topoare
să defrişeze toate pădurile,
toate emoţiile.

de dragul arderii
zeus a descoperit focul
şi ca să-şi dea aere
a inventat fulgerul.

doar ca să-şi omoare timpul
oamenii au făcut din propriile morţi
paratrăsnet
şi l-au curăţat pe dumnezeu din ei
- unghiile de iubire tăiate
din jugularele lor -
cu aspiratorul de imagini
neflatante.


Sunday, February 2, 2020

victus


mi se închid zilele
ca uşile
unor afaceri falimentare

*

boala îmi întinde
oasele-cremă -

intru în pielea patului.

*

privesc împietrită
cum se nasc
firele de nisip
din mine -

coastele mele
sub valurile mării,
tăcerea.

*

rămâne în mine
doar vocea ta,
far indicând
direcţii greşite.

lumina ta
este gravată
în zborul meu -
destin de molie.

*

în picioarele mele
se zbate acul
unei busole stricate.

*

cerul senin
îmi masează
absenţa

ca pe o stâncă.

Friday, January 24, 2020

ritual


noaptea din ceaşcă
e albă. am făcut spumă
laptele care a curs
din ochii tăi în muşchii mei.
i-am rupt cuvintele de calciu
până am gustat acidul din ele.

zeama de boabe râşnite din ceaşcă
e uleioasă ca somnul meu,
nu mi se lipesc visele de pereţii
din porţelan
şi uite-aşa mă trezesc la prânz
că încă nu am făcut nimic
decât să simt.

zahărul din ceaşcă
e trădător. mă provoacă
să regurgitez amintiri
cuneiforme -
le compar cu gânguritul
de când nu puteam mai mult

şi nu mi s-au sincronizat emisferele
cerebrale în dansul dimineţii de cupru
să înţeleg de ce comparaţia asta
este o poveste fără final,
nu sensul de la finalul poveştii
noastre - nu am cum să găsesc
zaţ de iertare la fundul ceştii.

Tuesday, January 7, 2020

a putea iubi în relații cu r mic

aprind lumini pe strada mea.
lumini de hotar. construiesc din ele,
ca din lego, lumea. ca și cum n-ar exista miză.
îmi privesc lacrimile și pentru prima dată văd în ele
roua din care se țes dimineți.
iubirea din sare. dorul de adevăr
din pânzele în care mi-am ascuns roșul nasului
de ochii altora.

aprind lumini pentru ochii mei
și, după ce am muncit ca nebuna pământul din care sunt plămădită,
te pot privi în ochi.
în lumina pe care o aprind, iar și iar,
în mine, pot cunoaște țara și granițele ei.

Saturday, January 4, 2020

mizerie


electricitatea se adăposteşte în degetele mele.
degetele mele se lipesc de ţipătul tău
ca omul care moare electrocutat, de inima prizei.
ţipătul tău se adapă din carnea mea
lac de sudoare. cerneală invizibilă
fără un stilou care să îi conţină versurile
de vitriol. muşchii mei sunt o vază
în care se deschid lalelele negre ca la ele
în grădină. pe tulpinile de încordare, apare
câte o gâză de întrebare
care roade, roade, roade
soarele rămas în verdele meu murdar.
o întrebare fără cuvinte
la care nu pot da decât un răspuns
neclintit. învechit. de necrezut.