zdrobire

visez zig-zag
de-mi zornăie în buzunar
zilele care s-au dus
și când nimeni nu a văzut
toate piesele & unghiurile
ascuțite & zonele sensibile
& zorzoanele exagerate
din puzzle.

unii m-au pus la zid.
cei mai mulți se plimbau
pe malul mării
chiar în dreptul zidului
și au zis doar că li se crapă
de ziuă
și soarele le e ou fiert moale
cald
în picioare
furnicături care-i îndeamnă la drum.

câțiva gură-cască
- muncitorii -
lucrau la fundația
pe care trebuia să stea deja zidul.
dar avea șefu’ stele
să ne scuipe în ochi
să nu-i zărim pielea subțire de întuneric.
„merge și-așa” muncitorii fluierau
voioși
și  atunci
s-a prăbușit clădirea construită pe nimic cald
peste mine.

cealaltă lume

odată ce ai păşit

în cealaltă lume

înţelegi

ca o respiraţie rece

din abdomen

&

ca perii minusculi

care iau poziţie de drepţi

pe pielea ta

câmp de bătălie

chiar de mai găseşti

vreun camarad

ascuns

în buzunarul

de la piept

al cuiva

/

într-un cuvânt oglindă

în care încă arăţi a

Om

tu vei şti

în toate celulele

ceea ce alţii

nu vor înţelege

cu adevărat

nici în analogii

spumoase

la un ceai cald

cu turmeric

prin ochii tăi

se vede

albul şi negrul

din esenţa

vieţii

însuşi scheletul

existenţei

unde cei care nu au păşit

în cealaltă lume

văd culori şi nuanţe

tu auzi mormântul

unde alţii compun

melodii false

nimeni nu îţi vrea

claritatea

cenzură

dumnezeu a şters soarele cu guma.

după ce pentru flegmele-raze

- mofturi aruncate la întâmplare

în scrumiera albastră -

pusese doi oameni care nu ştiau nimic

topoare

să defrişeze toate pădurile,

toate emoţiile.

de dragul arderii

zeus a descoperit focul

şi ca să-şi dea aere

a inventat fulgerul.

doar ca să-şi omoare timpul

oamenii au făcut din propriile morţi

paratrăsnet

şi l-au curăţat pe dumnezeu din ei

- unghiile de iubire tăiate

din jugularele lor -

cu aspiratorul de imagini

neflatante.

victus

mi se închid zilele

ca uşile

unor afaceri falimentare

*

boala îmi întinde

oasele-cremă -

intru în pielea patului.

*

privesc împietrită

cum se nasc

firele de nisip

din mine -

coastele mele

sub valurile mării,

tăcerea.

*

rămâne în mine

doar vocea ta,

far indicând

direcţii greşite.

lumina ta

este gravată

în zborul meu -

destin de molie.

*

în picioarele mele

se zbate acul

unei busole stricate.

*

cerul senin

îmi masează

absenţa

ca pe o stâncă.

ritual

noaptea din ceaşcă

e albă. am făcut spumă

laptele care a curs

din ochii tăi în muşchii mei.

i-am rupt cuvintele de calciu

până am gustat acidul din ele.

zeama de boabe râşnite din ceaşcă

e uleioasă ca somnul meu,

nu mi se lipesc visele de pereţii

din porţelan

şi uite-aşa mă trezesc la prânz

că încă nu am făcut nimic

decât să simt.

zahărul din ceaşcă

e trădător. mă provoacă

să regurgitez amintiri

cuneiforme -

le compar cu gânguritul

de când nu puteam mai mult

şi nu mi s-au sincronizat emisferele

cerebrale în dansul dimineţii de cupru

să înţeleg de ce comparaţia asta

este o poveste fără final,

nu sensul de la finalul poveştii

noastre - nu am cum să găsesc

zaţ de iertare la fundul ceştii.

a putea iubi în relații cu r mic

aprind lumini pe strada mea.
lumini de hotar. construiesc din ele,
ca din lego, lumea. ca și cum n-ar exista miză.
îmi privesc lacrimile și pentru prima dată văd în ele
roua din care se țes dimineți.
iubirea din sare. dorul de adevăr
din pânzele în care mi-am ascuns roșul nasului
de ochii altora.

aprind lumini pentru ochii mei
și, după ce am muncit ca nebuna pământul din care sunt plămădită,
te pot privi în ochi.
în lumina pe care o aprind, iar și iar,
în mine, pot cunoaște țara și granițele ei.

mizerie

electricitatea se adăposteşte în degetele mele.

degetele mele se lipesc de ţipătul tău

ca omul care moare electrocutat, de inima prizei.

ţipătul tău se adapă din carnea mea

lac de sudoare. cerneală invizibilă

fără un stilou care să îi conţină versurile

de vitriol. muşchii mei sunt o vază

în care se deschid lalelele negre ca la ele

în grădină. pe tulpinile de încordare, apare

câte o gâză de întrebare

care roade, roade, roade

soarele rămas în verdele meu murdar.

o întrebare fără cuvinte

la care nu pot da decât un răspuns

neclintit. învechit. de necrezut.