nerostit

miroase a zăpadă.
a dor de brad înveșmântat în căldură
de familie prea mare într-o cameră prea mică,
globuri strălucitoare, cadouri de plastic.
pământul răcnește sub picioare.
miroase a imaculat crăiasa zăpezii
dintr-o copilărie care s-a terminat când nu eram atentă
și îmi spun că măcar
când își va fi aranjat toate straturile maiestuoase de gheață,
ghirlande, sărbători, vin fiert cu scorțișoară
și frig
asortat cu o căldură interioară,
tu vei fi deja la loc de cinste.
ea, pretutindeni în jurul tău.
învelit în zăpadă. tot crăciunul
se odihnește în tine

și tu, în mine.

e destul loc anul ăsta.
e destul frig.
o să mă aprind ca un cărbune.

25

rup cu sălbăticie crăciunul ca pe un ambalaj de hârtie colorată

şi scotocesc în ritualurile cutii

de carton

flămândă să găsesc înăuntru căldura

braţelor

tale sau ale cuiva

şi florile de gheaţă se agaţă de fereastră uimite, privindu-mă cum

nu găsesc nimic

în miezul tradiţiei cu rădăcini uitate

şi magie de plastic pentru copiii care nu mai cred.

planeta perfectă

sunt mulţi. toţi din jurul tău
sapă în propria mamă
după diamante cât unghia.
ei par că transpiră apă sfinţită.

numai tu nu suporţi
să te murdăreşti de praful zilelor.

tu singur
decupezi cerul în formă de constelaţie
şi priveşti lumea printr-o lentilă de vis.

nu te amesteci cu ceilalţi.
tu nu crezi în goana după comori în miniatură
ci, nemişcat, o rază încăpăţânată de soare
rămasă ultima la apus -
tu eşti comoara
pe care o dăruieşti lumii
când îndrepţi arătătorul în sensul opus,
spre eternitate.

tocmai pentru că
sunt deja prea mulţi, toţi din jurul tău
care sapă în propria mamă
dupa diamante cât unghia

şi tocmai pentru că
tu nu suporţi
să te murdăreşti de praful mărunt al zilelor -

pământul este planeta perfectă pentru tine.
tu eşti cel mai binevenit dintre toţi.

ne conduci spre zâmbet,
spre nopţi înstelate,
spre mâini şi conştiinţe
care pot alege să nu se mai păteze
pentru orice.









dedicaţie specială de Crăciun
cu drag
pentru Sorin Briceag.

binecuvântare bolnavǎ

m-am molipsit de crǎciun.

îmi ies bube de zǎpadǎ
în inimǎ
şi îmi golesc absentǎ buzunarele
de mǎrunţiş.

acum
ştiu doar sǎ fac cadouri.
ştiu doar sǎ mǎ îmbolnǎvesc
de febra iubirii.
ştiu doar sǎ duc pungile negre de gunoi
la ghena uitǎrii,
chiar dacǎ pentru asta trebuie
sǎ mi le smulg de sub ochi
ca şi cum înǎuntrul lor nu s-ar afla
ceva ce cândva
m-a bucurat
prea mult pentru cuvinte.
prea mult pentru timp.

aştept ziua
când mǎ voi îmbrǎca din nou în roşu.
seara când beculeţele colorate
mi se vor aprinde din nou în plǎmâni,
când voi respira
şi îmi voi aminti

cǎ eu nu ştiu numai sǎ fac cadouri.
eu mai ştiu şi arta origami a buzelor,
de a se îndoi pânǎ se fac zâmbet
ca aerul proaspǎt.