Obraz

 

râurile

şi peste râuri ploile

şi pământul inundat

şi oamenii înecaţi care nu s-au îndurat

să-şi abandoneze casele goale

în care cândva s-a râs împreună.

Calendarul fără zile

 

Ce înseamnă timpul

într-o lume fără lumină?

Un perete zgâriat

la un braţ întins distanţă.

Numeri adânciturile

şi intonezi incantaţiile

cu vocea potrivită

ca o flacără

care ţâşneşte din tine

pentru că înăuntru deja a ars

totul.

Ţii ritualurile

ca la carte,

cioburi de control

într-un univers care se sparge,

dar e atâta vid, atâta tăcere

între stele,

încât n-ai ce vedea decât praf 

stelar şi ceaţă

dacă îţi faci curaj să deschizi ochii.

 

Speranța

 

Să mă prind cu două degete

de aţa balonului

atât de natural,

să îmi devină prelungire firească 

a trupului,

o topire a durerii în alb,

să devin odată cu balonul

uşor, tot mai uşor,

să las în urmă seismele

şi furtunile

şi să îmi rămână pielea numai zbor,

să mă ia dincolo de tot ce nu este balonul,

să mai zăbovesc doar pe buzele de copil

care încă mai suflă bule colorate de săpun

şi să mă sparg într-un moment de răcoare

într-o zi de vară cu arşiţă,

să se termine poezia şi să fiu doar eu,

liniştea delicioasă rămasă pe limbă ...

 

Foșnet

 

Senină:

- Privirea 

prin care detaliile prindeau viaţă

şi viaţa prindea culoare.

- Tu care abia începeai să cunoşti soarele din tine

pentru că ţi-ai petrecut ani întregi, oră de oră,

ştergându-ţi norii de pe cer, rupându-i 

în bucăţi de senzaţie, amintire şi uitare,

dansând cu bucăţile de nor din tine

în perpetua încercare să creezi din ele altceva,

lumină

care să pătrundă prin alte furtuni ca ale tale,

să ajungă în miez.

- Grădina în plină floare

şi trişti copacii

care încă mai cresc

din inima ta

tăcută.

 

nu striga

 

furtuna este un spaţiu sacru.

trebuie să intri singur în ea

şi să te descalţi la intrare.

să faci loc primitor în ochii tăi

pentru firele de nisip şi cioburile de gheaţă

care intrând

îţi vor întinde spectrul vizibil ca pe un elastic,

îţi vor face lumina mai moale,

îţi vor smulge viziunea din rădăcini.

în timp, dacă stai perfect nemişcat

şi o simţi cum te locuieşte

ca pe o casă abandonată,

îţi vor creşte sub unghii seminţe de pace ...

dar pentru momentul ăsta ca un coşmar

care cuprinde întreaga istorie a omenirii

şi se desfăşoară în câteva secunde,

este numai despre furtună

şi despre ce îţi spui ca să pui un picior în faţa celuilalt

prin carnea ei de frig, de unul singur, 

cu ochii plini de tot ce doare

nevăzând un capăt spre care să te îndrepţi. 

Melodia curge și își leagănă izvorul

[Audio pe fundal de kalimba]

 

 

 

Mătasea lunii

se aşază cărare

călare pe mare,

să tot mergi

pe lumina sunetului rotund

până în pânzele albe

ale zorilor. 

instinctul de supraversuire

 

curg prin mine valuri de cuvânt

care au fost cândva unde

şi s-au născut dintr-o picătură de ploaie.

aprilie închide ochii

pregătit să hiberneze

în timp ce florile care i-au ieşit 

pe pielea de pământ

se deschid din ce în ce mai mult

în faţa soarelui.

cum altfel, dacă las să zburde prin mine

idei care nu se vedeau pe sine

prin povestea opacă despre a face

fructe sau nimic?

cum altfel, dacă le mângâi zilnic

cu raze de prezenţă?

într-un minut se poate naşte

o lume întreagă de culori

nemaivăzute

sau nimic - iar uneori există poezie

în siesta unui cuvânt care nu se vrea

decât actul vocii de a fi

- de a se auzi -

o picătură de ploaie - o sămânţă -

punctul şi virgula 

din care mereu vor mai vui

valuri vii de vers

oricât de noapte cu lună nouă;