sfat

dă-i drumul
soarelui din lesă.

nu vezi
câte arsuri ai deja
în palma sufletului?

plânge-ţi
apa murdară de ploaie
câte o lacrimă odată

şi deschide-ţi pumnul.

lasă lumina
să zboare, să joace şotronul
printre crengile copacilor

tu …
eliberează-ţi aerul din piept
ca pe un deţinut găsit nevinovat
şi dă-i drumul
soarelui din lesă -

îşi ştie singur drumul
spre strălucire
şi poate chiar s-ar simţi ca acasă
în colţul ochilor tăi.

şi aşa uit că astăzi nu plouă

o înghiţitură mică de moarte
stă cuminte-n banca ei din gâtlej
cu tălpile murdare de gust,
lasă urme acre peste tot unde
a respirat. expiră uitare
prin nările mele. mă uit în oglindă
şi o văd într-un colţ de buză, alunecând
ca o ploaie torenţială
ce dezrădăcinează
atâţia copaci, încât devine un preţ prea mare
chiar pentru un curcubeu dublu.

înghit în sec. pofta de viaţă
mi-o atârn în cuier, lângă geanta
histrionică, exagerat de grea
şi canadiana de iarna trecută
în ale cărei buzunare găseşti nimicuri
importante:
o bancnotă mototolită, ieşită din uz acum zece ani;
un cercel din tinichea, orfan de pereche;
biletul de autobuz pentru drumul zâmbăreţ înapoi
de la el
compostat acum două luni, trei săptămâni şi cinci zile;
o bucată ruptă de pix cu care am scris
mai mult decât aveam timp sau cerneală
sau sens …

o duşcă sănătoasă de iubire, savurată
(reciclată)
până la ultimul strop de îmbrăţişare
să alunece mai uşor moartea pe gât
ca şi cum, dacă îmi cumpăr săptămânal
câte o umbrelă nouă, nu s-ar mai auzi ropotul ploii
niciodată mai tare decât înflorirea unui ghiocel.

deşertificare

dorul despădurit
arde tălpile călătorilor
până li se şterg paşii
de pe pietrele trecutului
înfrânte-n nisip.

unii practică deliranţi
zborul în jos.
se contopesc cu pământul
ca nişte copii care abia aşteptau
să fie adulţi şi să li se reproşeze
că n-au crescut niciodată.

alţii se luptă
până când, din călători, devin drumeţi
domesticiţi de drumul stăpân
al tuturor direcţiilor.

cerul se sufocă -
şi-a angajat un zeu chirurg
să-i extirpe plămânii
din motive estetice,
iar raiul inimă a încetat să-i bată
ora iubirii.

despre tǎcerea ta care mi-a ţinut de cald

despre tǎcerea ta
care mi-a ţinut de cald
atâta timp,
nu pot vorbi
decât
în limba liniştii.

*

ne privim
fragmentat
ca într-o picturǎ abstractǎ.
mi se îneacǎ încet culoarea
în marea ochilor
şi, de fiecare datǎ, eu refuz sǎ mǎ înec,
dar tu eşti cea care a înotat
cât pentru
o lume întreagǎ.

pǎcat cǎ nu am fost niciodatǎ
destul de inspiratǎ
sǎ îmi îmblânzesc plǎmânii.
pot sǎ inspir numai o anumitǎ cantitate de aer proaspǎt.
ştiu sǎ expir un numǎr limitat de cuvinte
şi, uneori, dupǎ câte un tsunami pe care nimeni nu l-a prezis,
mǎ sufoc. mi se înnoadǎ silabele.
miselipescseminţeleunadealta
şi parcǎ nu am fructe
destul de aromate.

*

îmi eşti ca spectacolul de fulgere
care a fǎcut furtuna de varǎ sǎ merite
mersul pe tocuri prin ploaie şi hainele ude leoarcǎ.
îmi eşti ca frumuseţea spectacolului de fulgere -
destul de aproape cât sǎ strǎluceascǎ şi pentru mine.
destul de departe sǎ nu mǎ ard.

pentru tǎcerea ta care mi-a ţinut de cald
când mi-era cel mai frig,
eu nu pot nici sǎ
îţi mulţumesc.

dedicaţie răpită de vânt

ţi-aş dedica
pe scoarţa unui stejar centenar
o rană în forma numelui tău …

apoi îmi amintesc
câtă sevă a curs din mine,
cât verde
mi s-a scurs
bale din gura luminii
când m-ai părăsit
să furi un sărut de pe buzele mirate ale soarelui -

şi nu-ţi mai dedic
decât cântecul unei privighetori
care mi se odihneşte pe creanga cea mai înnodată
şi care nu te-a cunoscut
pe tine cea din umbra mea
niciodată.

ziua copilului

ia-ţi o zi liberă de tu
pentru eu,
să-ţi fie stelele uşoare pe ceafă
în timp
ce alergi să pictezi caii
în verde
şi copacii
într-o nuanţă la întâmplare
de zare
până când devin chei
şi deschizi cu ei
uşa pulsului
ca şi cum ar fi
nişte vene pronunţate răspicat
de braţele care te-au îmbrăţişat
mai des decât recunoşti
sau mai rar decât le-ai iubit.

ia-ţi pentru eu
o zi liberă de tu,
ia-ţi pentru umbra obosită până-n negrul fiinţei
o duminică liberă de soare,
ia-ţi pentru ploaie
un pui de somn fără umbrele, fără sclifoseli.

meriţi
să respiri
din plin
în gol
şi din gol
în plin
până (te) realizezi
că nu eşti pahar
şchiop
de vin
miop.

eşti
o sămânţă de vis,
doar o sămânţă
din care creşte un singur fir de vis
cu ţepi şi frunze şi sevă - astăzi fii

şi-atât.

joc murdar

m-am spălat pe mâini
în cerul murdar

m-am spălat pe mâini
de soarele din tine

dar un boboc de gaură neagră
tot mi-a rămas sub unghie

un vid
lacom de zâmbetul tău

dar m-am mai clătit o dată
m-am scufundat toată
în cerul murdar
am făcut contorsionism
să mă săpunesc cu norii pe spate
de una singură
cum scrie la carte

m-am spălat
până m-am dezbrăcat
de piele
şi-a rămas cerul ridat
şi curat
mirat de amprentele tale
care nu vor
domne
să se şteargă

nici în ruptul capului
nici în ruptul stelelor