şi aşa uit că astăzi nu plouă

o înghiţitură mică de moarte
stă cuminte-n banca ei din gâtlej
cu tălpile murdare de gust,
lasă urme acre peste tot unde
a respirat. expiră uitare
prin nările mele. mă uit în oglindă
şi o văd într-un colţ de buză, alunecând
ca o ploaie torenţială
ce dezrădăcinează
atâţia copaci, încât devine un preţ prea mare
chiar pentru un curcubeu dublu.

înghit în sec. pofta de viaţă
mi-o atârn în cuier, lângă geanta
histrionică, exagerat de grea
şi canadiana de iarna trecută
în ale cărei buzunare găseşti nimicuri
importante:
o bancnotă mototolită, ieşită din uz acum zece ani;
un cercel din tinichea, orfan de pereche;
biletul de autobuz pentru drumul zâmbăreţ înapoi
de la el
compostat acum două luni, trei săptămâni şi cinci zile;
o bucată ruptă de pix cu care am scris
mai mult decât aveam timp sau cerneală
sau sens …

o duşcă sănătoasă de iubire, savurată
(reciclată)
până la ultimul strop de îmbrăţişare
să alunece mai uşor moartea pe gât
ca şi cum, dacă îmi cumpăr săptămânal
câte o umbrelă nouă, nu s-ar mai auzi ropotul ploii
niciodată mai tare decât înflorirea unui ghiocel.