atasament

mă leagă de tine un singur fir.

ne înnodăm şi deznodăm.
din când în când, mă faci fundă roşie
şi eu mă împlinesc atât de mult
alături de tine
încât mă ofer trecătorilor
ca pe un trandafir de hârtie.

te cos în viaţa mea
ca pe un goblen
după cea mai frumoasă pictură
pe care le-a fost dat vreodată ochilor mei
să o mângâie cu o privire,
cu un boboc de lacrimă.

îmi trezeşti amintiri pe care nu le vreau
şi în acelaşi timp le primesc cu căldură:
că atunci când eram mică, deşi ştiam cuvinte sfinte,
nu am crezut nicio clipă în miracole
cum ar fi a creşte
rădăcini în solul fertil al inimii celor dragi.

acum am învăţat de la tine limbajul încrederii:
am gângurit alfabetul împreună
până când ni s-a tipărit divinitate în suflet
şi nu vom mai fi niciodată aceiaşi

pentru că ne-a legat un fir din pânza de păianjen.

eliberarea de datorii

ma grabesc
sa imi scriu viata
ca o baba cu parul ciufulit
care se imbraca la patru ace
in fiecare zi
si flirteaza cu moartea
ca sa se simta importanta.

din cand in cand gresesc;
vars calimara
peste cerul noptii
si pentru o vreme
se sterg toate stelele
iar roua se usuca
cu sugativa.

am ajuns sa imi cunosc caligrafia
punct cu punct, virgula cu virgula.
stiu ca sunt o avalansa de paranteze

fiindca un drac mi-a soptit
(cand pasarile cantatoare nu erau in voga)

ca doar daca ma machiez perfecta
cu ruj de cuvinte calde
si doar daca imi pudrez fata cu poezie
de care place publicului,

voi putea sa ma apropii
de cineva, de tine din mine,
de mine insami
intr-o zi ploioasa cand vreun strain mi-a tinut umbrela.

am ajuns sa imi simt caligrafia
prin toti porii, in fiecare minut,
cum ma zbat ca un cutremur
nu cumva sa imi tremure mana
si sa uit vreun detaliu.

din cand in cand ma opresc
si imi pare atat de hazliu
cat de greu imi atarna
aerul
in plamani!

oare cand voi ajunge
la picatura de cerneala
care sa-mi umple in sfarsit
sufletul?

oare cand voi alege
sa imi traiesc viata
in loc sa o scriu?

nod de bucurie

am un nod de bucurie
in gat
si nu vreau sa il desfac,
nu inca.

mi te-ai cusut pe suflet
cand eu aveam unghii de invinsa;
miscarile fine
nu erau punctul meu forte,
nu inca.

iar acum am un nod de bucurie
in gat,
o randunica ce nu mai vrea sa
migreze doar fiindca
mama supraprotectiva septembrie
i-a povestit despre frig
cu vocea grava si blanda.

randunica din sufletul meu
nu vrea sa migreze departe de tine,
nu inca.

deja
s-a facut funda
bucuria in mine
si nu o mai pot trece
prin ochiurile vietii-etamina
decat sub forma de lacrima.

m-ai adus acasa
in tarile calde
cu tesatura fina a grijii tale.
m-ai adus acasa. unde era locul meu
dinainte de a se fi construit raiul,
deja am ajuns.

incredere

imi iau copilaria
si o intind pe masa
ca si cum ar fi
o tesatura fina.

imi ofer lacrimile
pastrate intr-un insectar spiritual
unor straini, oameni inca fara fata
in fata carora
ma voi intinde goala pe podeaua cerului
si le voi spune: “uitati-ma, asa, un mar necopt;
ma legan intre copacul vietii si vant.”

va las voua amintire
destinul meu de lapte.
mi-a ramas mic.
acum imi naparleste sufletul
si asa, cu ochii intredeschisi,
ma imbrac in prietenie
si am incredere

ca toti am fost loviti de grindina.
toti crestem odata cu razele soarelui.
toti am nascut din acelasi pamant

si sunt la fel de fruct,
merit la fel de multa rabdare
din partea toamnei

ca toti ceilalti.

luna implinita

cuvintele sunt prea stramte.

tu meriti
mai mult decat
un clasor plin cu timbre
perfecte.

iar eu, ca luna
intr-o noapte de vara ploioasa:

imi pastrez recunostinta
in seiful cu cifru
al unei singure lacrimi
pe care o las nonsalant sa curga
de-a lungul obrazului
secret.

cuvintele tale
se asorteaza mai bine
cu ochii mei asa, impliniti
si umezi
de amintirea vie a imbratisarii
dintre lac si stea.

acum traiesc
intr-o poveste pe care nu am avut curajul
sa o scriu in copilarie

pentru ca, uite, dupa cea mai urata zi din viata mea
soarele s-a uitat inapoi; iar astazi, tu

mi-ai dat voie sa las amprente.

pata oarba a sufletului (ridicarea cenzurii)

m-am inselat.

ochii de catifea nu ajung.

uneori chiar e nevoie de
cuvinte,

cuvinte calde ca un iunie
tinut in lesa de soarele adolescent
care se uita in sine si uita
ca si universului ii trebuie
explozia de lumina, vulcanul care erupe
si abia mai incape in suflet.

ma uit prea mult in mine si uit
uneori ca nu doar mie imi trebuie universul,
timp si spatiu
sa vorbesc singura intr-un limbaj exagerat de intim.

*

asa ca imi dau voie
sa iti stralucesc pe fata.

ma opresc un pic
ca punctul de sub semnul intrebarii
si verific daca inca iti mai e frig,
daca inca imi mai tremura mainile,
daca te-am iubit prea mult si risc sa ajung pitica alba.

dupa care continui;
iti dau voie sa te cuibaresti in gradina mea, sub un tei
sa-ti tina umbra cand dormi
si sa poti dansa in picioarele goale pe iarba
din sufletul meu.

*

poate ca “prea mult” e un basm intors pe dos
si nu voi lasa raul sa invinga binele
intre paginile cenzurate ale vietii mele.

poate ar fi mai bine
sa imi fac ochi din sticla
in care te vei oglindi asa cum esti, suflet catifelat
si cuvinte legate cu fundita aurie
in care incape toata caldura.

vizita

proasta de mine, ma cred fenix.

*

cenusa:

ma ingrop de vie
intr-un teanc de hartii moarte.
nu mai stiu
cine-a zis ca in inconstient
facem inchizitie si ne ardem
pe noi insine ca un foc de tabara
si nu mai vreau sa ma incarc
cu anii in care s-a gasit cineva sa exclame,
evrika! suntem constiinta pura
chiar si in zilele cand nu vrem sa ne cunoastem
nici propriul nume.

*

zbor:

tu ma vizitezi
in fiecare geamat de secunda.
ma vizitezi fara sa afli
ca esti aici, la capul meu,
ca si cum as fi bolnava de cer senin.
te apropii de mine
aici, in inima mea ca o luna plina
si ne plimbam deasupra norilor.
saptamana asta am inchiriat raiul
si nu ma pot abtine de la a asculta
vocea ta catifelandu-mi numele.

*

inconstiente
nu sunt actele ratate, lapsusurile
sau amintirile care se tes
fara de lege
intr-o poveste foarte diferita
de ceea ce s-a intamplat cu adevarat
in copilarie.

inconstienta
sunt eu:

doar stiam
ca in lumea reala
aripile de fenix
se prajesc.

printii sunt pregatiti de mici
sa lase cenusa sa li se scurga printre degete
fara sa ii atinga prea mult.

parca ma vad maine
prinsa intr-o inchisoare de hartie:
ma va prinde gravitatia
si-mi va trage de suflet
pana ma largesc, ma lungesc, imi amintesc
toate detaliile si toate argumentele
pentru care: a) tu nu m-ai vizitat
niciodata. b) fenicsii nu exista. c) pic
in gol

si doar imi invatasem lectia ...