Ruminaţie

Între foşnetul frunzelor arămii

şi-amarul nopţilor când mă gândesc că ai putea veni

să mă salvezi din nispul mişcător al umbrelor în care m-ai aruncat,

pe frontul emoţiilor, să fii din nou soldat,

eu nu mai ştiu unde sunt cu adevărat.

Îmi amintesc, gândesc, deznod, implor,

visez, creez, blasfemez, înnod

amintiri şi le trimit bărci de hârtie pe fluviul Viitor

dar nu ajung la mal, nu mai ajung niciodată la mal

cât stau şi sper şi te aştept pe tine în larg ...

În largul meu nu sunt, ci muritor,

în largul timpului e înfiorător cu cât talent uit să înot.

Îmi spun singură poveşti despre fenicşi şi cenuşa lor şi ignor cu dor arzător

apa ce-ţi izvorăşte din tăciunii ochilor -

eu nu mai am acasă de foc în oglinda lor.

Şi dacă aş fi? Dacă ai păţi? Dacă m-ai auzi?

Dacă pe veci aş adormi? Dacă tu te-ai trezi?

Întrebări, întrebări ţes ca şi cum nu aş şti,

păianjen blestemat de înţelepciunea din mine

să rămână veşnic neom pentru tine.

Dar sângele sângele sângele sângele

niciodată albastru, niciodată destul nu curge

sângele sângele sângele sângele

singurul dar pe care izvorul din tine

din ugerul mării ce am fost, îl mai poate mulge

şi îmi ţipă răguşeala în gâtlej: cine?

Cine să îmi suporte zborul şi flirtul cu luna

mai bine decât tine?

Îmi amintesc, gândesc, deznod, implor,

visez, creez, blasfemez, înnod

amintiri şi le trimit bărci de hârtie pe fluviul Viitor

dar nu ajung la mal, nu mai ajung niciodată la mal

cât stau şi sper şi te aştept pe tine în larg ...

Că mi-ai fost mamă, tată, dată, sonată,

vişinată, viaţă secată, lozincă strigată,

transparenţă  mată, osândă conştiincios executată,

iubire ratată ...

Şi dacă aş fi? Dacă ai păţi? Dacă m-ai auzi?

Dacă pe veci aş adormi? Dacă tu te-ai trezi?

Întrebări, întrebări ţes ca şi cum nu aş şti,

păianjen blestemat de înţelepciunea din mine

să rămână veşnic neom pentru tine.

Între foşnetul frunzelor arămii

şi-amarul nopţilor când mă gândesc că ai putea veni ...

primăvară mixtă

cred că ţi-am uitat sufletul într-un sertar, la parter
dezordonat, într-o poezie mâzgălită pe un şerveţel

cred că-ţi pierd vocea din vocea mea puţin câte puţin
mai bine-am ieşi noi doi cu o vioară la un pahar cu vin

cred că te iubesc pe tine dintr-o fotografie din ce în ce mai mult
azi spun să fie ce-o să fie, eu vroiam doar să te revăd pentru un minut

în cântecul ăsta e vorba despre ploaie şi iarbă şi flori
în cântecul ăsta ascund o poveste de ochii tăi muritori
în cântecul ăsta am să mă nasc cu neobrăzare chiar din pântecul tău
am să ies în lume, am să ţip, am să dau de veste
că acum universul tău îl voi moşteni eu

şi e-o primăvară mixtă în mine
mai rătăcită decât toate prin care-am trecut
o frunză veştejită, bocitoare o mie
numele tău acum cu miros de ploaie
şi dorul meu de tine

simt că mă scurg încet încet din braţele tale
ca o apă nebună curgătoare, pornită la trap
ca şi cum am un drac în mine, ce-mi aminteşte
că azi n-am alt loc în lume, dar am alt împărat

simt că mă laşi să evadez din rai prea uşor
simt că nu mai ţii melodia când cântăm în cor
simt că ud din stropitoarea ochilor mei un pământ pustiu
simt că la capătul drumului, să mă opresc va fi prea târziu

aşa că în cântecul ăsta e vorba despre ploaie şi iarbă şi flori
în cântecul ăsta ascund o poveste de ochii tăi muritori
în cântecul ăsta am să mă nasc cu neobrăzare chiar din pântecul tău
am să ies în lume, am să ţip, am să dau de veste
că acum universul tău îl voi moşteni eu

şi e-o primăvară mixtă în mine
mai rătăcită decât toate prin care-am trecut
o frunză veştejită, bocitoare o mie
numele tău acum cu miros de ploaie
şi dorul meu de tine

văd c-am vrut să rămân aici, la dreapta ta
să ajut când în sufletul tău de mine pierdut
se va aprinde cu bucurie lumina
văd c-am vrut să-ţi fiu şi eu ţie început
văd c-am vrut, văd c-am vrut

dar acum miroase a nori în inima mea
acum se coase cu fir prea fin tragedia
care trebuia să vindece răni
şi-acum doar plânge şi sparge căni de cafea
văd c-am vrut să rămân şi eu cu tine în noaptea ta
dar vreau mai mult să învăţ, să aflu că merit să fiu altundeva,
că totul doare mai puţin dimineaţa ...

aşa că în cântecul ăsta e vorba despre ploaie şi iarbă şi flori
în cântecul ăsta spun o poveste ochilor tăi cândva binevoitori
în cântecul ăsta am să mă nasc cu neobrăzare chiar din pântecul tău
am să ies în lume, am să ţip, am să dau de veste
că acum universul tău a devenit al meu

şi e-o primăvară mixtă în mine
mai iubitoare şi verde decât toate prin care-am trecut
o floare călcată-n picioare, bocitoare o mie
dorul tău cu miros de curcubeu
când îţi mulţumesc pentru ploaie şi plec eu

cred că ţi-am păstrat sufletul într-un sertar, la parter
dezordonat intenţionat, într-o poezie transcrisă cu chef
de pe calculator pe un şerveţel

O Altfel de Prezenţǎ

O altfel de prezenţǎ
se subliniazǎ
prin absenţǎ,
înainte de toate
şi ziua cea mai lungǎ
se creeazǎ din noapte
ca o nevǎzutǎ naştere
prin moarte.

*

Uneori, când se ofileşte o floare,
i se contureazǎ mai bine rǎdǎcinile

în inima
grǎdinii

ghiftuite
cu mierea
luminii.

*

O naştere în mine
ca un roi de albine
pe care vechiul stup
nu le-a mai putut ţine,
o lume nouǎ
unde, când plouǎ,
eu înţeleg mai bine
cum sǎ-mi amintesc de tine.

*

A plouat torenţial
în palatul de cleştar
şi, deşi nu mai e palatul meu,
eu sper sǎ-mi rǎmâi mereu curcubeu.