noiembrie crud
cu zeamă acră şi oase de
otravă.
atât mai am.
printre copacii înalţi
dezbrăcaţi forţat de
verdele cu care se îmbrăţişau
unii pe alţii.
ochi goi de dumnezeu care
ştie
de ce: fără niciun scop.
doar pentru amuzamentul
păsărilor cântătoare
cărora le-au îngheţat trilurile în gât.
dor de linişte falsă. o
capcană pentru sunete.
alunecă viaţa prin pădure
ca un blestem.
o infecţie de nori în ţesutul
de cer
din sistemul respirator al
universului.
doare când te mişti. aşa
că rămân, cu zel de statuie,
în miezul de viermi şi de
frig
al lui noiembrie.
unde, din fobie la gheaţă înflorindă în piept prea strâmt,
după aşa toamnă
nu mai există
nimic.
