modestie

nu recunosc că
te iubesc
pentru că, deşi poate nu mi-ai spune-o,
teiubescul meu pentru tine
ar fi zgomot alb într-o scoică, pe jumătate închis şi
confundat
cu marea, pentru că deşi am fost pe litoral de zeci de ori, eu niciodată
nu am avut urechi pentru
muzica mării.

nu recunosc
nu pentru că nu aş fi comis păcatul originar, cel de la care au pornit toate
binecuvântările;
ci pentru că
teiubescul meu pentru tine
e prea tare ca să mai ai urechi pentru altă parte din mine
şi,
în orice caz,
nici eu
nu am
decât un creion cu vârf tocit, gelos pe cerneală, prea
vulgar ca să atingă o poezie
atât de
sfântă.

nu are rost
să recunosc
pentru că al tău este un întreg
ocean.

verbul

tremurǎ.

ţi se face frig -
eşti laş. te faci frig.
vǎ clǎtinaţi empatic.
cântaţi
mergând
cǎlcându-l în picioare
pe “a rǎsǎri”.
vorbeşti tare. strigi. şopteşti
pânǎ ţâşneşte din tine - ţipi!
o vorbeşti pe ea
pânǎ se aprinde
şi arde, arde
pânǎ se
stinge
şi tu te
stingi
din felul în care râd eu
când vreau sǎ plâng,
te stingi din mine
şi se face
întuneric.
se substantiveazǎ viaţa.

sunt o laşǎ!
eu mǎ ghemuiesc în umbra unui substantiv.
eu mǎ fac întuneric.
eu refuz rǎspicat
sǎ luminez.
mǎ sting
înainte de
a mǎ fi aprins.

tremur.

şi braţele tale, oricât m-ar încǎlzi,
nu pot fi de ajuns
sǎ mǎ rǎzgândesc. sǎ mǎ transform
dintr-o mânǎ de cenuşǎ tremuratǎ de vânt
înapoi în cineva
care arde.

atât sǎ-mi spui:

atât sǎ-mi spui:

când ai uitat

sǎ-mi strângi inima la piept
ca şuviţele rebele într-o coadǎ de cal,
ca silabele într-o rimǎ îmbrǎţişatǎ?

în ce clipǎ
a cǎrui mileniu
din care zi

s-a scurs ultimul fir de nisip
al iubirii tale
din jumǎtatea mea de clepsidrǎ ieftinǎ
pe care te-am rugat sǎ o pǎstrezi
sub perna cea mai moale pe care o ai?

în ce anotimp
din care urdoare a soarelui
a devenit felul în care mǎ pronunţi
mai puţin decât o artǎ?

sau poate doar eu
alerg în jos pe scara rulantǎ a nopţii.
poate doar mie
mi se pare mai poetic sǎ te privesc
prin ceaţǎ.

mǎ demachiez de întrebǎri
pânǎ rǎmânem
un singur punct
strǎlucitor
prins în ochiul stâng al universului.

când am uitat

sǎ îmi simt inima bǎtând
într-o camerǎ micǎ
şi intimǎ
din vila pieptului tǎu?

atât sǎ-mi spui.

anulare

ce am plantat mai fructifer
în solul umed al ochilor mei.

ce a strǎlucit cel mai tare
între ramurile astea înflorite
pe care le-am ţinut în jurul soarelui
ca pe nişte braţe prea conţinǎtoare.

ce i-a orbit pe ei
cel mai ruşinos
de ireversibil.

ce a crescut
timp de un secol şi
secunda
care a schimbat totul,
momentul când mi s-au uscat mǎrile în suflet.

ce am nǎscut cel mai viu -


şterg cu buretele.



se face baltǎ la picioarele noastre
pentru cǎ nici nu mi-am permis timpul
necesar
sǎ storc buretele
de zoaiele viselor care mi s-au topit
la cǎldura ta.



promit,
voi sta peste program
sǎ curǎţ de pe faţa pǎmântului
balta asta minunatǎ

de apǎ, praf de cretǎ şi luminǎ.

cumul

se adunǎ
din ce în ce
mai mult
parfum
în spatele florilor

şi îmi ud
lumea interioarǎ
cu foc
sǎ creascǎ mare,

dar oare cum
sǎ dau la o parte
trandafirii cei mai sfinţi
şi sǎ mǎ pun în loc
pe mine îmbrǎcatǎ în câteva silabe
ca o grǎdinǎ japonezǎ?

aroma
este mai mult
decât buchete de flori
aruncate la nunţi
dupǎ care te îmbeţi cu aerul
şi nu mai şti cum
sǎ respiri ca sǎ însemne încǎ
din ce în ce
mai mult.

da, da, cunosc pǎmântul
cu mâinile mele ca nişte pietre erodate
de bucurie.
da, da, am coborât
în miezul de noroi al raiului

şi habar n-am avut
ce altceva
sǎ aduc înapoi
ca suvenir
decât asta.

cum sǎ pun întrebǎrile
fǎrǎ sǎ ştiu niciun rǎspuns?
oare chiar este cel mai bine
pentru cǎsnicia fericitǎ
dintre poezie şi viaţǎ

ca ceul şi cumul
sǎ se ţinǎ mereu de mânǎ?

oare?

naturǎ moartǎ cu şerpi

mii de şerpi
mi se târǎsc sub piele -

dragul meu, uiţi în fiecare zi
pe masǎ câte un mǎr
atât de mare, cǎ i s-ar asorta de minune
o muşcǎturǎ!

îţi bate inima
într-un ritm
pe care din ce în ce mai greu
mǎ abţin
sǎ îl îngân, sǎ îl strig -

mi-aş sparge dinţii vocii
înfruptându-mǎ din secundele
n o a s t r e

; se cheamǎ naturǎ moartǎ, dar mie îmi place
sǎ pretind cǎ este genul de picturǎ
cel mai dǎtǎtor de viaţǎ.

mii de şerpi, dragul meu, mii de şerpi
îmi sâsâie în inimǎ
numele tǎu copt
pe tavǎ de porţelan.

surpriza

un cub de zahǎr
când nu aveam timp
nici de limba
maternǎ.

*

un cer întreg de arome
pentru care nu am
cuvinte.

*

ies afarǎ
şi observ
nesfârşirea zǎpezii:

în realitate, doar cireşi
care înforesc întruna!

*

tu
rǎsǎrit
pe cerul gurii mele
binecuvântate
chiar şi când ştiu
cǎ nu voi şti niciodatǎ
ce gust ai.

*

zbor împreunǎ
mai important decât destinaţia
chiar şi când destinaţia
este supravieţuirea.

*

eu
asfinţitǎ
într-o limbǎ în care cuvântul noapte
înseamnǎ ceva nespus de frumos.

*

un rând de linişte



pentru cǎ a fost destul.
destulǎ poezie. destule litere.
destulǎ tandreţe ascunsǎ in zâmbetul strâmb
al unei metafore.

*

chiar cǎ
ştii sǎ
faci limonadǎ din sufletul meu!