învăţând să ne iubim degradé

vărs
lacrimi de lumină
din cupa ochilor-dimineţi
peste pieptul tău
spart de pulsu-mi nebun
în bălţi de culoare
împrăştiate neregulamentar
pe tabla de şah

(ai încredere, iubite când îţi spun -
nu mai suntem rege şi pion
alb sau negru).

geometrie poetică

dacă se dă
un segment de curbă
din punctul A în punctul B trecând prin ochii tăi
şi dacă segmentul de curbă
se intersectează într-un punct de rimă
cu pulsul tău,

exista oare B şi înainte de noi?

care este diametrul metaforei
din miezul fiinţei mele?
sau poate
ai insuficiente date
să calculezi valoarea (şi cu atât mai puţin
durata) clipei în care suntem doar
un punct de lumină
pe ceva ce într-o altă limbă, vorbită departe,
s-ar putea numi cer?

lacrimă de apaş

încheieturile pământului
plâng sub talpa ta
cucerite de foc şi abandonate la uşa frigului.

tu îţi astupi urechile,
îţi fredonezi viaţa fals
şi te joci de-a dumnezeu

ca şi cum te-ai crede prea greu, prea
mare om
pe umerii mamei terra.

lucrare de diplomă în sinceritate

prolog:


mulţumesc fulgerului care m-a trăsnit
pentru materialul didactic de citit alb pe alb,
murdar de moarte cât negrul sub unghia universului -
fără el, nu aş fi înţeles niciodată la un nivel atât de profund
ce eu stabil pot construi dintr-un maldăr de cenuşă.



1. ce spun clasicii:


prin apa curgătoare ce reflectă
hârtia cât încă este vie
şi nu se lasă scrisă
de oricine,

sinceritatea este piatră,
scuipatul unui vulcan
devenit martor al istoriei
când încă era adevărată
şi nescrisă.



2. ipoteză:


expusă în aer liber, sinceritatea
te face să rugineşti
înainte de a apuca timpul
să treacă, să ajungă la tine.



3. ipoteza de nul:


expus în aer liber, orice
(indiferent de textură)
suferă (sau se bucură) modificări în acord
cu reacţia chimică dintre eu şi non-eu;

orice schimbare survenită în observatorul
(mai mult sau mai puţin) avizat,
se produce din motive ce ţin strict
de reacţia alchimică dintre eu şi sine.

atât.

intervalul de încredere
cuprinde întreaga planetă albastră
într-o singură repiraţie.



4. metodologie:


inspir
fără mofturi
şi expir
fără lăcomie.

în miezul crocant al prezentului,
stau cu picioarele încrucişate
pe solul vieţii.
privesc şi notez după dictare
orice frântură de existenţă
şi orice context real sau imaginar
în care se nasc aceste
fragmente de ceva.



5. rezultate:


aerul are în continuare
miros de proaspăt, gust de anticariat
şi culoare de cameleon.

pe obrajii mei, însă,
au crescut trei muguri mici de rugină.

zeama stoarsă din cuvânt
m-a condamnat la sănătate
într-o lume bolnavă.

boala, deşi lichidă,
nu a luat forma cuvântului
pe care l-am rostit.

posibilitatea ca fenomenele descrise mai sus
să se datoreze vântului sau unei fiţe a soarelui
tinde spre zero.



6. experienţa de observator:


a fost ca şi cum aş încerca să privesc
ceea ce nu poate fi privit,
ca apoi să scriu pe baza celor văzute
un eseu despre ceva ce nu se poate exprima
nici în cuvinte, nici printre rânduri.

peisajul minciună
a rămas la fel, pictat în culori vii
pe sfârşitul unui copac.



epilog:


eu am rămas cu trei muguri de rugină pe obraji,
da.

astăzi este alegerea mea
ce înfloreşte din ei.

când pui punct în cartea de istorie

povestea pământului
sculptată în mâini murdare
a încetat să fie scrisă
în clipa tandră
când, dintr-o privire şi două atingeri,
i-ai definit
valoarea.

nu mai sunt una dintre

nu mai sunt una dintre picăturile de ploaie …
am căzut din cer
şi am făcut dragoste cu pământul.
astăzi aleg calea norilor spulberaţi, când rămâi buimac o clipă
de la tunetul neaşteptat
până la a vedea curcubeul privind prin tine însuţi
cu ochii proaspăt spălaţi
şi dimineaţa aerisită, trasă în piept cu lăcomie - cea mai sănătoasă dependenţă.
nu mai sunt una dintre stele -
am alunecat într-un sistem solar, mi-am scrântit singurătatea
şi astăzi dăruiesc căldură
ca şi cum rana ar fi, de fapt, doar o parte din corp
unde am fost sărutată prea mult, până m-am evaporat, am încetat să exist
ca să vă fac loc vouă, ca să fac loc unui nou eu
cu miros de iarbă cosită şi ghiocei prinşi în flagrantă înflorire.

iubirii mele bicolore

iubirii mele bicolore
cu alb şi negru în aceeaşi parte a tablei de şah:

îţi las o picătură de strălucire în ochi
pe care să nu o simţi şi să nu o vadă nimeni … doar vântul
să ţi-o şoptească în timp ce dormi
şi să ştii, dincolo de frunzele folosite-n ceai
de cuvinte, vise şi amintiri -
tu ai fost stratul de ozon
care mi-a lăsat exact atâta soare
cât îmi putea suporta pielea …