reţetǎ pentru reacţii alergice acute la dimineaţǎ

doctorul interior recomandǎ
viaţǎ în porţii mici
pânǎ te reobişnuieşti cu greutatea aerului
şi fusul orar al viselor
care încǎ se mai pot
împlini.

liniştea

mǎ afund
în negrul liniştii,
în miezul nimicului,
exilatǎ
la periferia fiinţei mele,
acolo unde prea sunt
o cheie sol
care nu deschide lacǎtul niciunei melodii.

nisip vinovat

timpul mi se dilatǎ
pe faţǎ, umed
ca un mal
care nu a ştiut când
sǎ-şi ia la revedere
de la ultimul val

şi ultimul val s-a spart
de-a ieşit spuma din noi.
ne-am ieşit noi din noi înşine.

acum, ni se spune litoral -
oamenii aranjeazǎ şezlonguri din plastic
pe inimile noastre
din care mǎturǎtorii
încǎ nu au mǎturat
toate cioburile de la sticle de bere
şi toate mucurile de ţigarǎ
pe care turiştii le-au aruncat pe plajǎ
la întâmplare

şi eu ... eu le primesc
cu prea mare drag
pe toate.

Golul

s-a săpat din senin
un gol anume al paharului

la care plinul din mine
nu mai ajunge,

nu se mai umple.

gol

s-a săpat din senin
un gol al paharului
la care plinul din mine
nu mai ajunge,
nu se mai umple

ca şi cum aş fi
un mango copt
fără miez,

muşcată de inimă
pentru totdeauna.

O Altfel de Prezenţǎ

O altfel de prezenţǎ
se subliniazǎ
prin absenţǎ,
înainte de toate
şi ziua cea mai lungǎ
se creeazǎ din noapte
ca o nevǎzutǎ naştere
prin moarte.

*

Uneori, când se ofileşte o floare,
i se contureazǎ mai bine rǎdǎcinile

în inima
grǎdinii

ghiftuite
cu mierea
luminii.

*

O naştere în mine
ca un roi de albine
pe care vechiul stup
nu le-a mai putut ţine,
o lume nouǎ
unde, când plouǎ,
eu înţeleg mai bine
cum sǎ-mi amintesc de tine.

*

A plouat torenţial
în palatul de cleştar
şi, deşi nu mai e palatul meu,
eu sper sǎ-mi rǎmâi mereu curcubeu.

poezie relaţională

noi am co-creat un labirint din nori.

eu m-am îndrăgostit de zori
atât de tare, până când, intimidaţi,
au roşit, s-au înceţoşat, a curs soarele supurant din ei
şi s-au prefăcut la loc în noapte.

tu … tu cu lumina ta
mi-ai picurat un strop de moarte
în pocalul fiinţei, un iz de la revedere
pe care îl simt în stomac înainte de a îţi da bună ziua.
tu ... ai cea mai preţioasă rouă
de la o floare care înfloreşte puţin mai mult în fiecare clipă
şi, oricât de maiestuos ai stăpâni metaforele,
eu nu mă simt deloc floare.

noi am co-creat o întreagă grădină englezească
din margini de nori înmuiaţi în jumătate de lună
şi un sfert de soare ... şi norii au făcut din noi
rătăcitori împreună ...

numai că, vezi tu, aici sunt singură
cu cerneala.
aici depind de ochii tăi ca să exist.