2020 de mișcări din inimă și încă ceva

viața mea
transfăgărășan rupând munți de durere
pădurile se înfioară
foșnind abia în surdină se dau la o parte
în fața drumului meu încolăcit în genunchi de asfalt
prin existența asta cu o mie de noduri pe milisecundă
îmi târăsc corpul din răni
cald de vibrație
din șolduri ca un dirijor de orchestră
coordonez bucățile de mozaic
din filarmonica ochilor mei încă umezi

hai și tu, nou venit, să ne iubim fără frânghii
fără obligații, fără declarații, până ajungem
în pânzele albe de liniște ale unei îmbrățișări cu sufletul
cu febră musculară de la râs
din vârful degetelor de la picioare până în creștetul capului
pentru că, vezi tu, există dureri-comori
pe care nu poți să le duci fără să-ți rupi
coastele disperärii - așa că ce să faci?

rămân goală
îmbrăcată doar în mișcarea asta
un singur pas din nou și din nou
de lună nouă
prin bezna cea mai adâncă luminează promisiunea
respirația asta prea puternică să o închid
în cușca unei poezii

vibram impreuna

ca doua mimoze in acelasi ghiveci,
dansam -
doua suflete prinse
in aceeasi bataie de inima.

uneori nu ne potrivim
unul cu celalalt
fiindca ne asortam
mai mult decat ne este
permis.

asa vibram impreuna
tinandu-ne de maini si de razele de lumina;
odata cu pamantul
ne cutremuram ca si cum ar fi mereu prima data.

muzica se opreste brusc.
deschidem ochii si observam
ca lumea miroase a proaspat
desi uneori uita sa ne cuprinda
in aceeasi imbratisare.

uneori, ni se cearta grupele sanguine
cand vedem ca nu suntem facuti
dintr-un singur cantec
si vocile ni se ridica
la fel ca ancora inainte de a pleca
si a nu mai fi niciodata aceiasi

si totusi, ma bucur de noi
asa, cum vibram impreuna
fiecare in ritmul lui,
ca doua mimoze in acelasi ghiveci.