bebelușul alcoolic

e lipicios ca un biscuit înmuiat în miere

dar nimeni nu s-a lipit de el. doar cearșaful murdar de muște

- așezat pe pat ca un sicriu încă deschis, în mormânt,

cu omul încă viu înăuntru, rupându-și carnea de pe el de disperare -

l-a cuprins în brațele sale de praf și i-a dat să sugă

la țâța lui saturn, ceva destul de tare 

încât să spele gustul 

de lipsa laptelui matern de pe buzele umflate de săruturi păstrate 

în spatele limbii, în saramura neîncrederii,

și de teroarea că ar distruge și acest ultim sâmbure de lumină

nemairecunoscându-l, așa 

că bebelușul alcoolic își folosește doar pielea arsă de nemișcare

pentru a lipi urletul de oglindă, să nu uite niciodată:

iubirea doare

iar el se poate hrăni și din durere.

adevǎrul meu

mama şi tata.
capete plecate ca nişte nori îndrǎgostiţi.
ploaie de priviri în lumea mea.
eu, primǎvarǎ. mǎ vǎd ca prin ceaţǎ
şi mǎ confund cu pǎmântul. mǎ confund cu norii.
mǎ confund cu dragostea.

adevǎrul meu
se scrie fǎrǎ litere.
adevǎrul meu se plânge.
se spalǎ pe sine
cu umbra palidǎ a unei lacrimi
şi se şterge cu un zâmbet în loc de prosop.

sunt o luminǎ care nu şi-a gǎsit steaua.
ziua îmi trec prin pǎr pieptǎnul cald al soarelui.
noaptea încalţ pantofii de praf cosmic ai lunii.
am nevoie de ei ca sǎ trǎiesc
mǎcar încǎ pentru câteva sute de mii de
minute

şi minutul e greu în lumea mea.
mǎ cocoşez sub povara a şaizeci de secunde.
îmi rǎguşeşte sufletul.

adevǎrul meu
se scrie în îmbrǎţişǎri.

*

cum simt cǎ e trǎdare? simplu.
tu îmi aduci abecedarul
când încǎ nu-mi pot pronunţa corect
nici numele.

iar de la abecedar, trecem direct la eseuri lungi
despre aplicaţiile fizicii cuantice
în domeniul autodezvǎluirii
la persoana a treia, fǎrǎ drept de autor, fǎrǎ drept de practicǎ,
fǎrǎ dreptul tǎu la iubirea mea
şi la confuzia între mine, soare şi marea din mine care îl reflectǎ orbitor
sau între mine, luna mea dragǎ şi crengile exagerat de elastice cu care o îmbrǎţişez.

aduci dicţionare. îl citezi pe aristotel
incorect.
poate ai puţin dreptate în felul tǎu
când insişti cǎ eu nu sunt nici mama, nici tata,
cǎ eu sunt propria stea şi voi creşte din lumina asta sǎlbaticǎ -
dar încǎ nu existǎ “eu”.

*

încǎ nu ştiu adevǎrul meu.
nu ajung la el.
îl vǎd doar, ca pe cerul senin,
când îi privesc pe ei în ochi
şi din zâmbetul lor
mǎ priveşte înapoi pacea
fǎrǎ strop de furtunǎ.