Când generozitatea generează sens

 

Să vopsesc toate zidurile cu poezie

până devin transparente. 

Să îmi sparg inima

ca pe o puşculiţă, ca pe un caleidoscop,

să mă joc cu mărgelele colorate viu de empatie

şi să fac modele pe asfaltul răcoros, 

să se simtă auzită toată lumea care nu îşi permite

să se rostească pe sine până la ultimul cuvânt

şi să îşi ceară dreptul din naştere

de albină care nu ştie ce gust are mierea. 

Să construiesc turnul Babel în mine însămi,

semeţ, până în cerul gurii, 

ca să înţeleg toate vocile care se ciocnesc

în trecutul meu, în prezentul lor

şi să nu mai fie nevoie de nicio cărămidă de neînţelegere

în jurul meu.

 

puterea de a îţi pune întrebǎri

mǎ întreb
dacǎ mǎ învârtesc în jurul propriei axe
prea mult,
mǎ întreb
dacǎ îmi bate inima în prea puţine feluri
pe minut,
mǎ întreb dacǎ nu cumva
a venit timpul
sǎ strǎlucesc.

mǎ întreb
de ce te tot învârteşti în jurul meu
ca o matcǎ fǎrǎ stup,
mǎ întreb
dacǎ eu sunt singura ta albinǎ
lucrǎtoare, singura ta şansǎ
de supravieţuire.
tu, se pare, nu vezi
cǎ eu de fapt sunt regina tânǎrǎ
şi am nevoie sǎ roiesc
din stupul tǎu îngust,
nicidecum sǎ te hrǎnesc pe tine.

dacǎ tu te mǎsori în milimetri
şi eu în ani luminǎ,
îmi dau voie sǎ mǎ întreb,
de ce rǎmân în lumea ta
unde mǎ vomitǎ cerul şi mǎ înghite marea?

puterea îmi deformeazǎ braţele.
îmi conţin presiunea propriei gravitaţii
ca pe un fetus de redecizie.
sub semnul întrebǎrii, pot fi oricine.
sub semnul întrebǎrii, pot sǎ te aleg
sau nu.
picurând din streaşina curiozitǎţii, pot
sǎ mǎ rǎzgândesc.

merg pe sârma realitǎţii.
mǎ clatin spre stânga, spre dreapta,
spre tine, în mine;
am curajul sǎ pun fiecare pas
în faţǎ.

câtǎ verticalitate în haos!
cât de importantǎ ai fost tu în mine!
oare cât de liberǎ pot eu sǎ fiu?

mǎ întreb
dacǎ mǎ învârtesc în jurul propriei axe
prea puţin,
mǎ întreb
dacǎ îmi bate inima în prea multe feluri
pe secundǎ,
mǎ întreb dacǎ nu cumva
a venit timpul
sǎ vezi cǎ ai orbit demult.