Showing posts with label legislatie. Show all posts
Showing posts with label legislatie. Show all posts
Friday, May 25, 2012
condamnare la moarte
localnicii cred că e legal
să potrivească o săgeată din mătasea nopţii
într-un arc de tăcere
şi să ţintească. vârful umezit în venin
să îl muşte pe vinovat
de piept şi să-i ajungă
până în miezul inimii. prin ochii lor,
el deja nu mai este om. poate nu a fost niciodată.
poate, dinainte de a se fi născut, îi era scris
în sânge
ca direcţia vieţii sale să fie nici mai aproape, nici mai departe
decât vârful iremediabil de ascuţit al acestei săgeţi.
localnicii i-au votat unanim executarea
conducătorului care îi reprezintă aşa bine
încât li se face şi lor ruşine să respire;
constituţia poate opune rezistenţă numai cu o mână
de cuvinte, iar un avocat abil jonglează cu firimiturile de literă
fără să-i scape niciun atom de idee
prin spaţiile dintre degete sau prin vreo crăpătură din argumentare.
în satul ăsta, se dă spectacolul
ultimului apus
şi localnicii fac treburile casnice
necesare
ca niciodată să nu se mai repete
afurisitul de răsărit.
Labels:
drept,
legislatie,
lumina,
metafora,
moarte,
noapte,
poezie,
scenariu de viata,
viata
Friday, March 2, 2012
monologul interior al imigrantului
vin de departe.
dintr-un loc în care se vorbea altă limbă,
mai ascuţită, neşlefuită. în ţara mea, fiecare
smulgea cuvintele de dragoste din rădăcini
şi apoi se dădea lupta pentru supremaţie
până era cucerit şi ultimul semn de exclamare
la finalul unei urări frumoase.
am ajuns departe, iată,
în ţara ta, unde m-am simţit binevenită o vreme,
ca la o petrecere în pijamale cu prinţul
dintr-un basm preferat devenit realitate.
aici se vorbeşte ciudat. aici chiar se şi tace
şi nimeni nu simte nevoia
să se repeadă cu mâinile întinse până la refuz
pentru a prinde timpul altcuiva
ca pe o pasăre cântătoare pe cale de dispariţie.
în lumea ta, contez pentru că sunt,
îmi şopteşti cu zâmbetul
pe buze, în loc de sarea lacrimilor mele.
dar şi în ţara ta,
unele lucruri rămân nespuse.
chiar şi tu eşti, uneori, atât de vulnerabil
înăuntrul tău, ca miezul fierbând al unui gheţar.
ai un fel de zgomot alb în liniştea ta,
un zgomot alb care poate răni uneori,
când este incompatibil cu muzica din mine.
nu mai ştiu: oare sunt eu afonă
sau tu, un artist mofturos la nuanţe?
iată, eu în ţara ta am accent nepotrivit,
învăţat din strămoşi. mă fac poezie, dărâm garduri
cu cratimele astea ale mele
prin care mă leg de tine.
am trecut graniţe pentru care nu aveam viză.
am scris cu mine însămi în loc de cerneală
pe sufletul tău în loc de hârtie
ceva ce eu nu am trăit niciodată.
aici, la tine, ceea ce acasă era discreţie
se consideră ilegal.
am intrat prin efracţie în viaţa ta.
ţi-am spart pacea
ca pe un bibelou de porţelan, în goana mea.
m-am sălbăticit pe meleagurile astea străine,
la înălţimea asta binecuvântată
ca un sărut de lumină pe fruntea cerului meu înnorat.
mă regăsesc acum
arestată
în spatele unui zid. tu
îmi eşti zid de diamant
şi nici măcar nu ştiu:
sunt eu închisă
sau poate tu, prea liber?
susţin că vreau să evadez,
dar nicio variantă de fiinţare
nu îmi face cu ochiul
exact în aşa fel
încât să pot avea încredere
că nu aş găsi şi acolo
încă o ţară unde să mă simt
binevenită o vreme,
ca o reîntoarcere în paradis
doar pentru a repeta istoria
şi a fi condamnată
căci am încălcat cu o cratimă graniţa bunului-simţ
într-o altă limba pe care nu apuc
să mi-o însuşesc.
aici, unde stau, e cald
ca şi cum mi-aş ţine permanent în braţe
păturica ruptă din copilărie
sau măcar copilăria ruptă din păturică.
aici îmi miroase apetisant
a viaţă expirată
pe care mă încăpăţânez să o trăiesc
pâna la ultima îmbucătură de relaţie.
şi mă întreb, oricum, cu ce e diferit afară de înăuntru?
oriunde sunt, eu am talent la găsirea zidurilor de diamant.
oricât de bogată sau frumoasă aş putea creşte
ca floarea care aduce primăvara,
eu mă pricep prea bine la a fi prizonieră
ca să risc o evadare acum.

Subscribe to:
Posts (Atom)